PROBLEMA JURIDICĂ
Dovedirea contribuțiilor soților la lucrări într-un imobil aparținând unor terți, calificarea dreptului de creanță comun, evaluarea restituirii și limitele criticilor de legalitate din recurs.
Faptele relevante
Fosta soție a cerut restituirea contribuțiilor pentru lucrări de construire și amenajare la imobilul părinților fostului soț, pretinzând finanțarea din fonduri proprii. Instanțele au reținut un drept de creanță comun al foștilor soți față de proprietarii imobilului și l-au partajat după contribuțiile stabilite pe baza probelor. Lucrările și finanțările analizate provin din perioada 2007–2011, iar cererea a fost introdusă la 16 iunie 2014.
Soluția
ÎCCJ a respins ca nefondat recursul principal împotriva încheierii și deciziei instanței de apel și recursul incident împotriva aceleiași decizii. Dispozitivul arată expres caracterul definitiv.
Motivarea, pe scurt
Curtea a arătat că proba existenței veniturilor nu este suficientă fără demonstrarea utilizării lor pentru lucrările pretinse (II-96). Depozițiile indirecte necoroborate nu ar fi schimbat soluția în contextul concret (II-109), iar evaluarea probelor nu poate fi reluată în recurs ca simplă critică de netemeinicie. În privința evaluării, Curtea a aplicat art. 1347 alin. (2) și art. 1640 din Codul civil și a raportat prestația la momentul realizării lucrărilor ori al primirii ei (II-126–129). Data sesizării din art. 1347 alin. (1) privește subzistența îmbogățirii, nu o regulă unică de reevaluare (II-132). Considerentul despre dobânda datorată de la definitivarea partajului privește cadrul acelei cauze și exigibilitatea creanței partajate (II-130–133). În privința probelor, Curtea a acceptat folosirea prezumțiilor în condițiile legii și a arătat că raționamentul se sprijinise și pe înscrisuri și martori (II-157–158). Singurul bun comun stabilit era creanța față de proprietarii imobilului; fondurile proprii au contat la contribuția la aceasta (II-165–166).
Ce putem învăța și ce limite are
Ilustrează separarea titlului imobilului de dreptul de creanță pentru investiții și necesitatea trasabilității resurselor și a probelor coroborate.
Proprietarii imobilului erau terți, nu unul dintre soți; situația nu este identică cu plata ratelor pentru apartamentul propriu al partenerului.
Decizie obișnuită într-un litigiu individual; nu demonstrează o practică unitară și nu stabilește cote standard.
Nu justifică folosirea tuturor veniturilor drept contribuție în lipsa probelor; nici absența facturilor nu este transformată într-o prezumție generală de plată.
Data dobânzii și evaluarea din această cauză nu se transferă mecanic pretențiilor contractuale ori indemnizațiilor de accesiune.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 5 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
dispozitiv
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă din 5 decembrie 2018 şi a Deciziei civile nr. 1A din 7 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.
Textul în documentul-sursă ↗dispozitiv
Respinge, ca nefondat, recursul incident declarat de pârâţii D., B. şi C. împotriva aceleiaşi decizii.
Textul în documentul-sursă ↗dispozitiv
Definitivă.
Textul în documentul-sursă ↗secțiunea II
În primul rând, nu s-a probat - pentru că nici nu s-a susţinut pe parcursul procesului - existenţa altor bunuri pe care reclamanta şi soţul său să le fi dobândit în timpul căsătoriei, astfel încât, prin omisiunea acestora, instanţele să fi stabilit în mod greşit masa bunurilor de împărţit între soţi. Singurul bun comun stabilit de instanţe este dreptul de creanţă al reclamantei şi soţului său faţă de proprietarii imobilului la care s-au realizat lucrările de construcţie şi investiţii.
Textul în documentul-sursă ↗secțiunea II
În primul rând, instanţa de apel a apreciat în mod corect, în respectarea prevederilor art. 255 alin. (1) C. proc. civ., că administrarea probei cu expertiză care să aibă ca obiectiv evaluarea unor bunuri care nu fac obiectul litigiului, nu ar putea fi de natură să lămurească problema contribuţiei pârâtului D. la imobilul proprietatea părinţilor săi, astfel încât, pe cale de consecinţă şi prin aplicarea unui raţionament bazat pe prezumţii, să se determine că imobilul ocupat de soţi a fost edificat cu contribuţia exclusivă a reclamantei. Împrejurarea că expertizele ar fi stabilit o anumită valoare a bunurilor nu ar fi fost suficientă pentru ca, numai comparând veniturile tuturor părţilor, prin raportare la această valoare, să conducă la concluzia urmărită de reclamantă. Aceasta ar fi trebuit să probeze cu alte mijloace de probă - ce i-au fost, de altfel, încuviinţate - nu doar faptul că a obţinut în timpul căsătoriei anumite venituri, cu titlu de bunuri proprii, ci şi că a folosit acele venituri în scopul pretins.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.