PROBLEMA JURIDICĂ
Taxarea cererii prevăzute de art. 906 alin. (4).
Faptele relevante
Dezlegare asupra taxei judiciare în faza executării, nu asupra unui prejudiciu parental concret.
Soluția
Taxa este de 20 de lei, cu excepția scutirilor legale exprese, obiective sau subiective.
Motivarea, pe scurt
Scopul cererii nu este un avantaj patrimonial suplimentar ori repararea prejudiciului, astfel că nu se taxează proporțional cu penalitățile.
Ce putem învăța și ce limite are
Nu stabilește onorariul executorului, cauțiunea ori taxa tuturor cererilor referitoare la copil.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 3 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
par. 69
69. Astfel, cât timp penalitățile nu au un caracter reparator, nu au drept scop acoperirea prejudiciului suferit de creditor, ci constituie un mijloc juridic de constrângere indirect pentru asigurarea executării în natură a obligațiilor (putându-se acorda independent de despăgubirile la care creditorul este îndreptățit în temeiul art. 892 din Codul de procedură civilă) și, observând refuzul debitorului de a-și îndeplini obligația pe care o are față de creditor (refuz care nu ar trebui să conducă la promovarea unei noi acțiuni împovărătoare financiar pentru cel din urmă, în vederea obținerii în mod real și concret a executării hotărârii judecătorești), trebuie să se considere că cererea prevăzută de art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă este supusă taxei judiciare de timbru de 20 de lei, prevăzută de art. 27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, cu excepția situațiilor în care, în temeiul unei dispoziții legale exprese, este incidentă o cauză de scutire legală obiectivă sau, după caz, subiectivă, de la plata taxelor judiciare de timbru. ...
Textul în documentul-sursă ↗par. 70
70. În raport cu funcția cominatorie a procedurii prevăzute de art. 906 alin. (1)-(4) din Codul de procedură civilă și caracterul unitar al acestei proceduri, mai trebuie avut în vedere faptul că cererea de lichidare a penalităților, prevăzută de art. 906 alin. (4) din actul normativ invocat, nu are ca scop principal procurarea unui avantaj patrimonial creditorului, suplimentar celui din titlul executoriu, motiv pentru care aceasta trebuie timbrată cu o taxă judiciară de timbru fixată potrivit dispozițiilor art. 27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, ca o cerere neevaluabilă în bani. ...
Textul în documentul-sursă ↗dispozitiv — dezlegarea admisă
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1, art. 3 alin. (1), art. 10 și 27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, cererile adresate instanțelor judecătorești, în faza executării silite, în temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, prin care creditorul obligației de a face sau a nu face, ce nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, solicită stabilirea sumei pe care debitorul acestei obligații o datorează cu titlu de penalități, sunt supuse taxei judiciare de timbru de 20 de lei, prevăzută de art. 27 din actul normativ anterior menționat, cu excepția situațiilor în care, în temeiul unei dispoziții legale exprese, este incidentă o cauză de scutire legală obiectivă sau, după caz, subiectivă, de la plata taxelor judiciare de timbru.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.