OUG

OUG nr. 204/2020

EMITENT · Guvernul RomânieiPUBLICAT · 25 noiembrie 2020

Act normativ citat într-un ghid de pe site. Mai jos găsești formele citate, ghidurile care îl folosesc și textele exacte la care trimit.

EXPLICAȚIE EDITORIALĂ · INTERPRETARE

Pe înțeles

Actul este folosit într-un ghid, mai ales în categoria „Ședere și rezidență după divorț”. Explicațiile practice sunt în ghidurile de mai jos și nu înlocuiesc textul oficial.

TEXTUL OFICIAL · SURSĂ PRIMARĂ

Versiunea oficială

Textul integral este disponibil la sursa oficială. Alege forma în vigoare la data relevantă pentru situația ta; formele citate pe site sunt mai jos.

VERSIUNI ȘI ACTUALIZĂRI

Formele actului la care trimit ghidurile, cu sursa fiecăreia.

Actul a fost modificat ulterior. Textele citate pe această pagină provin din formele indicate la fiecare extras; pentru situația ta contează forma în vigoare la data relevantă.

FormaStareSursa
Forma din 22 martie 2024Modificat ulteriorPortalul legislativ ↗

GHIDURI CARE FOLOSESC ACTUL

TEXTE CITATE

Texte citate în ghiduri 34 DE EXTRASE

Extrasele exacte din actul la care trimit ghidurile, în forma indicată la fiecare extras.

  1. art. 2 lit. a) · forma din 22 martie 2024

    a) beneficiar al art. 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană, denumit în continuare beneficiar al art. 50 TUE - cetățeanul britanic care se află în România și continuă să își aibă reședința pe teritoriul României după încheierea perioadei de tranziție, membrii de familie ai acestuia care îl însoțesc sau care i se alătură ulterior încheierii perioadei de tranziție în cazul în care aveau calitatea de membri de familie înainte de încheierea acesteia, precum și copiii născuți sau adoptați după încheierea perioadei de tranziție;
    Textul în documentul-sursă ↗
  2. art. 5 alin. (1) lit. e) – teza introductivă · forma din 22 martie 2024

    e) să declare, în termen de 10 zile, la formațiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări de la locul de reședință sau domiciliu, următoarele:
    Textul în documentul-sursă ↗
  3. art. 5 alin. (1) lit. e) pct. (i) · forma din 22 martie 2024

    (i) orice modificare intervenită în situația personală, în special schimbarea numelui, a cetățeniei, a domiciliului sau reședinței, încheierea, desfacerea ori anularea căsătoriei, nașterea sau adopția unui copil, decesul unui membru de familie aflat pe teritoriul României;
    Textul în documentul-sursă ↗
  4. art. 5 alin. (1) lit. e) pct. (ii) · forma din 22 martie 2024

    (ii) prelungirea valabilității sau schimbarea documentului de trecere a frontierei de stat
    Textul în documentul-sursă ↗
  5. art. 5 alin. (1) lit. f) · forma din 22 martie 2024

    f) să solicite un nou permis de ședere în cazul în care își schimbă numele, cetățenia, domiciliul sau reședința, odată cu declararea modificării intervenite în statutul personal;
    Textul în documentul-sursă ↗
  6. art. 5 alin. (2) · forma din 22 martie 2024

    (2) În cazul în care beneficiarii art. 50 TUE își schimbă domiciliul sau reședința, termenul prevăzut la alin. (1) lit. e) curge de la data stabilirii la noua adresă.
    Textul în documentul-sursă ↗
  7. context – nota 1 la art. 5 · forma din 22 martie 2024

    (la 08-03-2024, Partea introductivă a literei e) , Alineatul (1) , Articolul 5 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 1. , Articolul IV din LEGEA nr. 28 din 29 februarie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 176 din 5 martie 2024 )
    Textul în documentul-sursă ↗
  8. art. 6 alin. (2) · forma din 22 martie 2024

    (2) Drepturile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență de care beneficiază membrii de familie se păstrează inclusiv după ce aceștia încetează a mai fi în întreținerea cetățeanului britanic beneficiar al art. 50 TUE, precum și în eventualitatea decesului sau plecării cetățeanului britanic beneficiar al art. 50 TUE de pe teritoriul României ori în caz de divorț, de anulare a căsătoriei sau de încetare a parteneriatului.
    Textul în documentul-sursă ↗
  9. art. 7 alin. (4) – teza introductivă · forma din 22 martie 2024

    (4) Cererea de prelungire a dreptului de ședere temporară al beneficiarilor art. 50 TUE va fi însoțită de documentul de trecere a frontierei de stat, în original și în copie, de o asigurare de sănătate valabilă, de dovada deținerii legale a spațiului de locuit la adresa la care declară că are reședința pe teritoriul României, de dovada mijloacelor de întreținere, precum și, după caz, de unul dintre următoarele documente:
    Textul în documentul-sursă ↗
  10. art. 7 alin. (5) · forma din 22 martie 2024

    (5) Dovada mijloacelor de întreținere poate fi făcută cu adeverință de salariu, talon de pensie, declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, extras de cont bancar ori alte documente echivalente. În cazul studenților, dovada mijloacelor de întreținere se poate face printr-o declarație pe propria răspundere.
    Textul în documentul-sursă ↗
  11. art. 9 alin. (1) · forma din 22 martie 2024

    (1) În cazul în care, pe baza documentelor depuse de beneficiarul art. 50 TUE, Inspectoratul General pentru Imigrări constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute pentru prelungirea dreptului de ședere temporară, solicită ca, într-un termen considerat necesar de beneficiarul art. 50 TUE, dar nu mai mare de 30 de zile, să prezinte eventualele documente care mai sunt necesare în vederea soluționării cererii. Dacă după termenul stabilit se constată în continuare că nu sunt îndeplinite condițiile, Inspectoratul General pentru Imigrări emite decizie de refuz al eliberării permisului de ședere temporară, care conține motivele care au stat la baza acestei decizii, instanța competentă și termenul în care măsura poate fi atacată.
    Textul în documentul-sursă ↗
  12. art. 9 alin. (2) · forma din 22 martie 2024

    (2) Împotriva refuzului eliberării permisului de ședere temporară se poate înainta acțiune la instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei de către Inspectoratul General pentru Imigrări.
    Textul în documentul-sursă ↗
  13. art. 9 alin. (3) · forma din 22 martie 2024

    (3) Termenul în care beneficiarul art. 50 TUE trebuie să părăsească teritoriul României este de o lună de la data comunicării deciziei de refuz al eliberării permisului de ședere temporară, emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări, cu excepția cazurilor în care se constată că beneficiarul art. 50 TUE trebuie să părăsească teritoriul României de îndată ori într-un termen mai scurt, în scopul evitării unui risc iminent și grav la adresa securității naționale.
    Textul în documentul-sursă ↗
  14. art. 9 alin. (4) · forma din 22 martie 2024

    (4) Instanța care judecă acțiunea introdusă împotriva unei decizii de refuz al eliberării permisului de ședere temporară analizează legalitatea deciziei, precum și faptele și circumstanțele care justifică măsura dispusă.
    Textul în documentul-sursă ↗
  15. art. 14 alin. (1) · forma din 22 martie 2024

    (1) În cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, Inspectoratul General pentru Imigrări comunică în scris refuzul eliberării permisului de ședere permanentă, și motivele care au stat la baza acestei decizii, indicându-se instanța competentă și termenul în care decizia de refuz poate fi atacată.
    Textul în documentul-sursă ↗
  16. art. 14 alin. (2) · forma din 22 martie 2024

    (2) Împotriva refuzului prevăzut la alin. (1) se poate formula acțiune la instanța de contencios administrativ competentă.
    Textul în documentul-sursă ↗
  17. art. 15 alin. (1) – teza introductivă · forma din 22 martie 2024

    (1) Dreptul de ședere permanentă încetează în una dintre următoarele situații:
    Textul în documentul-sursă ↗
  18. art. 15 alin. (1) lit. a) · forma din 22 martie 2024

    a) persoana prezintă pericol pentru securitatea națională;
    Textul în documentul-sursă ↗
  19. art. 15 alin. (4) · forma din 22 martie 2024

    (4) Dreptul de ședere permanentă încetează inclusiv în situația în care persoana formulează o cerere în acest sens. Beneficiarul art. 50 TUE poate solicita Inspectoratului General pentru Imigrări sau formațiunilor sale teritoriale acordarea dreptului de ședere temporară, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.
    Textul în documentul-sursă ↗
  20. art. 17 alin. (1) · forma din 22 martie 2024

    (1) Cererile de prelungire a dreptului de ședere temporară, precum și cele de recunoaștere a dreptului de ședere permanentă se depun personal de către solicitanți.
    Textul în documentul-sursă ↗
  21. art. 17 alin. (2) · forma din 22 martie 2024

    (2) Cererile de prelungire a dreptului de ședere temporară, precum și cele de recunoaștere a dreptului de ședere permanentă se soluționează de către formațiunile competente teritorial ale Inspectoratului General pentru Imigrări în termen de 30 de zile de la data depunerii acestora. În cazul în care pentru constatarea îndeplinirii condițiilor de prelungire a dreptului de ședere temporară sunt necesare verificări suplimentare, termenul de soluționare a cererilor poate fi prelungit cu cel mult 15 zile.
    Textul în documentul-sursă ↗
  22. art. 17 alin. (3) · forma din 22 martie 2024

    (3) În situația continuării șederii pe teritoriul României, cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea valabilității permisului de ședere temporară, titularul este obligat să se prezinte la formațiunea competentă teritorial a Inspectoratului General pentru Imigrări, în vederea eliberării unui nou permis de ședere temporară.
    Textul în documentul-sursă ↗
  23. art. 17 alin. (4) · forma din 22 martie 2024

    (4) Cu cel puțin 30 de zile înaintea expirării perioadei de valabilitate, titularul permisului de ședere permanentă este obligat să se prezinte la formațiunea competentă teritorial a Inspectoratului General pentru Imigrări, în vederea preschimbării documentului.
    Textul în documentul-sursă ↗
  24. art. 17 alin. (5) · forma din 22 martie 2024

    (5) La depunerea cererilor prevăzute la alin. (1), Inspectoratul General pentru Imigrări eliberează solicitanților o dovadă care atestă depunerea cererii, dovadă care conține informații privind faptul că solicitantul beneficiază de drepturile prevăzute de Acordul de retragere, până la adoptarea deciziei finale cu privire la cererea sa.
    Textul în documentul-sursă ↗
  25. art. 18 alin. (1) · forma din 22 martie 2024

    (1) Prelungirea dreptului de ședere temporară în condițiile prezentei ordonanțe de urgență se efectuează cu scutire de la plata taxei prevăzute în anexă la lit. B pct. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 24/1992, aprobată cu modificări prin Legea nr. 89/1993, cu modificările și completările ulterioare.
    Textul în documentul-sursă ↗
  26. art. 18 alin. (2) · forma din 22 martie 2024

    (2) Permisele de ședere se eliberează cu scutire de la plata costului permisului de ședere și conțin mențiunea „articol 50 TUE“. La rubrica „observații“ se înscrie mențiunea „art. 18 (1) din WA“, prin „WA“ înțelegându-se Acordul de retragere.
    Textul în documentul-sursă ↗
  27. art. 18 alin. (3) · forma din 22 martie 2024

    (3) Valabilitatea permiselor de ședere temporară este de 5 ani de la data emiterii.
    Textul în documentul-sursă ↗
  28. art. 18 alin. (4) · forma din 22 martie 2024

    (4) Valabilitatea permiselor de ședere permanentă este de 10 ani de la data emiterii, cu excepția celor care se eliberează persoanelor cu vârsta de până la 14 ani, a căror valabilitate este de 5 ani de la data emiterii.
    Textul în documentul-sursă ↗
  29. art. 18 alin. (6) · forma din 22 martie 2024

    (6) În funcție de opțiunea solicitanților, permisul de ședere se ridică de la formațiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări unde a fost depusă cererea sau poate fi expediat, prin servicii de curierat, la domiciliul sau la reședința din România ale titularului, cu suportarea de către acesta a cheltuielilor de expediție.
    Textul în documentul-sursă ↗
  30. art. 19 · forma din 22 martie 2024

    Fiecărui beneficiar al art. 50 TUE căruia i s-a prelungit dreptul de ședere temporară sau i s-a recunoscut dreptul de ședere permanentă pe teritoriul României i se atribuie sau i se menține, în cazul în care a fost atribuit deja, de către Inspectoratul General pentru Imigrări un cod numeric personal, care se înscrie în permisul de ședere.
    Textul în documentul-sursă ↗
  31. art. 23 alin. (1) lit. b) · forma din 22 martie 2024

    b) nedeclararea de către beneficiarii art. 50 TUE a informațiilor prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. e) și f);
    Textul în documentul-sursă ↗
  32. art. 23 alin. (1) lit. d) · forma din 22 martie 2024

    d) nedepunerea de către beneficiarii art. 50 TUE a solicitării de prelungire a dreptului de ședere pe teritoriul României în termenele prevăzute la art. 7 alin. (1) și (2), art. 8 alin. (1) și (2) și art. 17 alin. (3), respectiv de eliberare a permisului pentru lucrătorii frontalieri în termenul prevăzut la art. 21 alin. (10);
    Textul în documentul-sursă ↗
  33. art. 23 alin. (1) lit. e) · forma din 22 martie 2024

    e) nerespectarea de către beneficiarii art. 50 TUE a obligației prevăzute la art. 17 alin. (4).
    Textul în documentul-sursă ↗
  34. art. 23 alin. (2) · forma din 22 martie 2024

    (2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă de la 100 lei la 500 lei.
    Textul în documentul-sursă ↗

Informațiile nu constituie consultanță juridică.

Instalează pe iPhone sau iPad

  1. Apasă butonul Distribuie din Safari (pătratul cu săgeata în sus).
  2. Alege Adaugă pe ecranul principal.
  3. Apasă Adaugă. Aplicația apare lângă celelalte.

Ghidurile principale, checklisturile și glosarul rămân disponibile și fără semnal.

CONTACT · AVOCAȚI COLABORATORI

Scrie-ne

  1. Scrii pe scurt ce se întâmplă.
  2. Echipa DivortPartaj.org citește mesajul și alege un avocat colaborator potrivit cazului tău.
  3. Avocatul te contactează în cel mult 2 zile lucrătoare. Prima consultație este gratuită și nu te obligă la nimic. Numele și datele tale de contact îi sunt arătate doar după ce confirmă că preia cererea.

Site-ul nu primește comision. Dacă vrei să continui după prima consultație, onorariul îl stabilești direct cu avocatul.

Scrie pe scurt ce se întâmplă și ce întrebare ai. Numele și datele de contact pune-le în câmpurile de mai sus. Nu include CNP, date de card sau de cont, detalii medicale amănunțite sau copii ale actelor: avocatul ți le va cere, dacă e nevoie.

Gratuit · fără comision