PROBLEMA JURIDICĂ
Obligația de instituire a unui sistem de compensație echitabilă și corespunzătoare protejează și victimele care locuiesc în statul faptei? Ce limite impune art. 12 alin. (2) unui cuantum forfetar pentru violență sexuală?
Faptele relevante
O persoană cu reședința în Italia a fost victima unei infracțiuni de violență sexuală comise în Italia. Autorii au fost condamnați și obligați la daune, care nu au fost recuperate deoarece s-au sustras executării. Victima a cerut angajarea răspunderii statului italian pentru transpunerea incorectă și incompletă a Directivei 2004/80/CE. Instanța de fond a admis cererea, iar instanța de apel a redus cuantumul; recursul statului a determinat trimiterea preliminară (pct. 13–17).
Soluția
Regimul răspunderii statului pentru încălcarea dreptului UE poate fi aplicabil și victimelor rezidente în statul unde a avut loc infracțiunea, în condițiile generale ale acestei răspunderi. O compensație forfetară pentru violență sexuală nu îndeplinește cerința de echitate și adecvare dacă ignoră gravitatea consecințelor și nu contribuie adecvat la repararea prejudiciului material și moral (pct. 56 și 69; dispozitiv).
Motivarea, pe scurt
Art. 12 alin. (2) din Directiva 2004/80/CE impune existența unui sistem pentru victimele infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență pe teritoriul statului, fără limitare la victimele transfrontaliere. Cooperarea transfrontalieră funcționează pe baza acestor sisteme naționale. Statele păstrează o marjă de apreciere; compensația publică nu trebuie să fie identică cu daunele imputate agresorului și nici să asigure repararea integrală. Marja este însă depășită de o compensație pur simbolică ori vădit insuficientă. Sunt admisibile bareme suficient de detaliate pentru a ține seama de gravitatea concretă a consecințelor. Observația Curții privind suma forfetară italiană rămâne supusă verificării instanței naționale și nu creează un prag european universal (pct. 34, 39–55, 58–69).
Ce putem învăța și ce limite are
Separă compensația publică de despăgubirile datorate de agresor și explică de ce statul faptei nu poate limita contribuția la una simbolică; clarifică faptul că sistemul național există și pentru victimele rezidente în acel stat.
CJUE interpretează dreptul UE și nu stabilește suma individuală cuvenită victimei.
Hotărârea CJUE nu arată ce soluție definitivă au primit, după trimiterea preliminară, sumele stabilite de instanțele italiene.
Din suma examinată nu rezultă o valoare minimă obligatorie pentru toate statele ori toate infracțiunile.
Condițiile de răspundere pentru netranspunere nu se confundă cu condițiile unei cereri obișnuite de compensație.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 6 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
pct. 55
Rezultă că articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80 conferă dreptul de a obține o despăgubire echitabilă și corespunzătoare nu numai victimelor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență pe teritoriul unui stat membru care se află într‑o situație transfrontalieră în sensul articolului 1 din această directivă, ci și victimelor care au reședința obișnuită pe teritoriul statului membru menționat. Prin urmare, sub rezerva celor amintite la punctul 29 din prezenta hotărâre și în măsura în care sunt îndeplinite celelalte condiții prevăzute de jurisprudența amintită la punctul 34 din această hotărâre, un particular are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate de încălcarea de către un stat membru a obligației sale care decurge din articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80, iar aceasta independent de aspectul dacă acest particular se afla sau nu într‑o astfel de situație transfrontalieră în momentul în care a fost victima unei infracțiuni intenționate săvârșite prin violență.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 59
În această privință, trebuie să se constate că despăgubirea prevăzută la articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80 nu trebuie plătită de însuși autorul faptelor de violență în cauză, ci de autoritatea competentă a statului membru pe teritoriul căruia a fost săvârșită infracțiunea, conform articolului 2 din această directivă, prin intermediul unui sistem național de despăgubire, a cărui viabilitate financiară trebuie asigurată pentru a garanta o despăgubire echitabilă și corespunzătoare oricărei victime a infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență pe teritoriul statului membru în cauză.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 60
În consecință, este necesar să se considere, astfel cum a procedat și domnul avocat general în cuprinsul punctelor 137-139 din concluziile sale, că despăgubirea „echitabilă și corespunzătoare”, prevăzută la articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80, nu trebuie să corespundă în mod necesar cu daunele interese, stabilite în sarcina autorului unei infracțiuni intenționate săvârșite prin violență, care pot fi acordate victimei acestei infracțiuni. În consecință, despăgubirea menționată nu trebuie să asigure neapărat o reparare integrală a prejudiciului material și moral suferit de respectiva victimă.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 63
Astfel, trebuie precizat că un stat membru ar depăși marja de apreciere acordată de articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80 dacă dispozițiile sale naționale ar prevedea o despăgubire a victimelor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență pur simbolică sau vădit insuficientă în raport cu gravitatea consecințelor, pentru aceste victime, ale infracțiunii săvârșite.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 66
Cu toate acestea, un stat membru care optează pentru un astfel de sistem de despăgubire trebuie să se asigure că baremul despăgubirilor este suficient de detaliat, astfel încât să se evite ca despăgubirea forfetară prevăzută pentru un anumit tip de violență să se poată dovedi, în raport cu împrejurările unui caz particular, vădit insuficientă.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 69
Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la a doua întrebare că articolul 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80 trebuie interpretat în sensul că o despăgubire forfetară acordată victimelor unei violențe sexuale în temeiul unui sistem național de despăgubire a victimelor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență nu poate fi calificată drept „echitabilă și corespunzătoare”, în sensul acestei dispoziții, dacă este stabilită fără a se ține seama de gravitatea consecințelor, pentru victime, ale infracțiunii săvârșite și nu reprezintă, așadar, o contribuție adecvată la repararea prejudiciului material și moral suferit.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.