PROBLEMA JURIDICĂ
Art. 10 din Regulamentul Roma III permite legea forului când legea străină prevede divorțul, dar cere separare prealabilă?
Faptele relevante
Doi soți români au ajuns în fața instanțelor române; reședința obișnuită din Italia a determinat legea italiană. Prima instanță a respins demersul pentru lipsa separării judiciare prealabile, în condițiile expuse la pct. 11–16.
Soluția
Art. 10 privește, în prima sa ipoteză, numai legea care nu prevede divorțul sub nicio formă. Instanța română competentă trebuie să examineze cererea și condițiile de fond ale separării în situația descrisă la pct. 43.
Motivarea, pe scurt
Excepția se interpretează strict. Interpretarea extensivă ar prejudicia predictibilitatea, autonomia soților și ordinea factorilor de legătură. Practica ce exclude examinarea fondului lipsește regulamentul de efect util (pct. 23–44).
Ce putem învăța și ce limite are
Determinarea corectă a legii divorțului și a limitelor regulilor europene.
Termenul italian de trei ani menționat în prezentarea litigiului nu constituie o regulă actuală universală.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 10 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
pct. 14
14 Printr‑o hotărâre din 20 februarie 2018, această din urmă instanță a stabilit, în temeiul cetățeniei celor doi soți vizate la articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 2201/2003, competența generală a instanțelor române de a soluționa cererea de divorț formulată de JE. Pe de altă parte, ea a desemnat, în temeiul articolului 8 litera (a) din Regulamentul nr. 1259/2010, legea italiană drept lege aplicabilă litigiului cu care era sesizată pentru motivul că, la data introducerii acestei cereri de divorț, reședința obișnuită a soților era situată în Italia.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 23
23 Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că articolul 10 din Regulamentul nr. 1259/2010 constituie o excepție de la articolele 5 și 8 din acest regulament și trebuie, în calitate de dispoziție derogatorie, să facă obiectul unei interpretări stricte.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 25
25 În ceea ce privește prima ipoteză prevăzută la articolul 10 menționat, a cărei interpretare este solicitată de instanța de trimitere, rezultă în mod clar din modul de redactare a acestei dispoziții că legea forului se aplică numai în cazul în care legea aplicabilă „nu prevede divorțul”.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 26
26 Nu reiese nicidecum din interpretarea textuală a acestei dispoziții că aplicarea legii forului ar fi posibilă și în cazul în care legea străină aplicabilă prevede divorțul, însă îl supune respectării unor condiții considerate mai restrictive decât cele prevăzute de legea forului. Nici considerentul (24) al Regulamentului nr. 1259/2010, care se raportează la același articol 10, nu cuprinde nicio indicație în acest sens.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 35
35 În ceea ce privește litigiul principal, din decizia de trimitere reiese că legea aplicabilă în temeiul articolului 8 litera (a) din Regulamentul nr. 1259/2010, și anume legea italiană, cunoaște instituția divorțului.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 36
36 În consecință, articolul 10 din acest regulament nu este aplicabil acestui litigiu, iar împrejurarea că această lege supune divorțul respectării unor condiții considerate mai restrictive decât cele prevăzute de legea forului, precum o separare de corp prealabilă, este lipsită de incidență în această privință.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 40
40 În măsura în care o asemenea practică jurisprudențială are ca efect să împiedice o examinare pe fond a cererilor menționate, ea privează normele uniforme privind legea aplicabilă divorțului și separării de corp prevăzute de Regulamentul nr. 1259/2010 de o mare parte a conținutului lor și aduce astfel atingere efectului lor util.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 42
42 Prin urmare, chiar dacă, spre deosebire de dreptul italian, dreptul român nu cuprinde dispoziții procedurale referitoare la separarea de corp, instanțele române competente sunt obligate să se pronunțe cu privire la această cerere.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 43
43 Astfel, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care instanța competentă consideră că legea străină aplicabilă în temeiul dispozițiilor Regulamentului nr. 1259/2010 nu permite să se solicite un divorț decât cu condiția să fi fost precedat de o separare de corp cu o durată de trei ani, în timp ce legea forului nu prevede norme de procedură în materie de separare de corp, această instanță trebuie totuși, în lipsa posibilității de a pronunța ea însăși o asemenea separare, să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile de fond prevăzute de legea străină aplicabilă și să constate aceasta în cadrul procedurii de divorț cu care este sesizată.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 44
44 Ținând seama de ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 10 din Regulamentul nr. 1259/2010 trebuie interpretat în sensul că termenii „[î]n cazul în care legea aplicabilă în temeiul articolelor 5 sau 8 nu prevede divorțul” vizează numai situațiile în care legea străină aplicabilă nu prevede sub nicio formă divorțul.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.