PROBLEMA JURIDICĂ
Când poate o instanță de ultim grad să nu formuleze o nouă trimitere preliminară și cum apreciază evidența interpretării în prezența divergențelor lingvistice?
Faptele relevante
Prestatorii unui serviciu de curățenie pentru infrastructuri feroviare au cerut revizuirea prețului contractului. După o primă hotărâre preliminară, au solicitat o nouă sesizare; instanța italiană a întrebat dacă inițiativa tardivă a părților sau sesizarea anterioară o exonerează de obligația prevăzută de art. 267 TFUE (pct. 2, 9–26).
Soluția
Instanța de ultim grad trebuie să sesizeze Curtea, cu excepția lipsei relevanței, a interpretării deja stabilite sau a unei interpretări care nu lasă loc îndoielii rezonabile. Sesizarea anterioară nu o exonerează. Motivele procedurale de inadmisibilitate rămân posibile sub rezerva echivalenței și efectivității. Celelalte două întrebări au fost declarate inadmisibile (pct. 66–71 și dispozitiv).
Motivarea, pe scurt
Versiunile lingvistice sunt deopotrivă autentice. O singură versiune nu poate prevala; instanța ține seama de divergențele cunoscute și dovedite, de context și de finalitatea normei (pct. 42–46). Principiul este relevant pentru diferența dintre versiunile română, engleză și franceză ale art. 11 alin. (5); hotărârea nu conține însă o soluție privind suspendarea protecției.
Ce putem învăța și ce limite are
Metoda de tratare a unei divergențe reale dintre versiunile lingvistice ale unui regulament al Uniunii.
Nu interpretează Regulamentul (UE) nr. 606/2013 și nu decide efectul suspensiv al apelului într-o cauză de protecție.
Litigiul de origine privește achizițiile publice; relevant este numai principiul general de interpretare.
Nu stabilește soluția finală a litigiului italian.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 4 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
punctul 42
42 Trebuie să se țină seama mai întâi de faptul că dispozițiile dreptului Uniunii sunt redactate în mai multe limbi și că diversele versiuni lingvistice sunt deopotrivă autentice (Hotărârea din 6 octombrie 1982, Cilfit și alții, 283/81, EU:C:1982:335, punctul 18).
Textul în documentul-sursă ↗punctul 43
43 Astfel, conform unei jurisprudențe constante a Curții, una dintre versiunile lingvistice ale unei dispoziții de drept al Uniunii nu poate constitui singurul temei pentru interpretarea acestei dispoziții și nici nu se poate atribui respectivei formulări un caracter prioritar în raport cu celelalte versiuni lingvistice, din moment ce dispozițiile dreptului Uniunii trebuie interpretate și aplicate în mod uniform, în lumina versiunilor existente în toate limbile Uniunii (a se vedea printre altele Hotărârea din 24 martie 2021, A, C‑950/19, EU:C:2021:230, punctul 37 și jurisprudența citată).
Textul în documentul-sursă ↗punctul 44
44 Deși o instanță națională de ultim grad nu poate fi, desigur, obligată să efectueze, în această privință, o examinare a fiecăreia dintre versiunile lingvistice ale dispoziției Uniunii în cauză, nu este mai puțin adevărat că aceasta trebuie să țină seama de divergențele dintre versiunile lingvistice ale acestei dispoziții despre care are cunoștință, în special atunci când aceste divergențe sunt prezentate de părți și sunt dovedite.
Textul în documentul-sursă ↗punctul 46
46 În sfârșit, fiecare prevedere a dreptului Uniunii trebuie plasată în contextul său și interpretată în lumina ansamblului dispozițiilor acestui drept, a finalităților și a stadiului evoluției acestuia la data la care respectiva prevedere trebuie să fie aplicată (Hotărârea din 6 octombrie 1982, Cilfit și alții, 283/81, EU:C:1982:335, punctul 20, precum și Hotărârea din 28 iulie 2016, Association France Nature Environnement, C‑379/15, EU:C:2016:603, punctul 49).
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.