PROBLEMA JURIDICĂ
Litigiul privea compatibilitatea cu articolul 21 TFUE a unei condiții naționale privind legătura temporală dintre revenirea cetățeanului UE și venirea ori cererea membrului familiei. Unele observații contestau existența șederii relevante anterioare; Curtea a răspuns întrebării în cadrul faptelor prezentate de instanța de trimitere.
Faptele relevante
Altiner, minor turc născut în 2004, locuia în Turcia cu mama sa. Tatăl său locuia în Danemarca și s-a căsătorit cu cetățeana daneză Ravn în 2010. Cuplul a locuit în Suedia de la 1 decembrie 2012 la 24 octombrie 2014. Copilul îi vizitase în perioade din 2013 și 2014. (Punctele 9–12.)
După revenirea cuplului în Danemarca, copilul a intrat în acest stat în iunie 2015 și a solicitat șederea în iulie 2015. Autoritatea a respins cererea fiindcă venirea sa nu constituia o continuare naturală a revenirii cetățenei UE, fără a tranșa condiția privind șederea familială anterioară în Suedia. (Punctele 13–16.)
Soluția
Articolul 21 nu impune o sosire simultană și nu permite ca întârzierea să decidă singură existența dreptului. O reglementare națională poate verifica legătura cu revenirea dacă permite aprecierea globală a tuturor elementelor și verificarea continuării vieții de familie începute ori consolidate în statul gazdă. (Punctele 31–35.)
Motivarea, pe scurt
Finalitatea dreptului derivat este continuarea vieții de familie la revenire. Absența unei legături temporale strânse este relevantă ca indiciu, dar situațiile de muncă, studii și alte împrejurări personale pot explica sosirea ulterioară. Necesitatea evaluării globale împiedică transformarea simplei treceri a timpului într-o condiție absolută. (Punctele 25–34.)
Ce putem învăța și ce limite are
Separă venirea ulterioară, continuitatea vieții familiale și păstrarea ulterioară a dreptului după despărțire.
Hotărârea nu stabilește un termen fix după care dreptul dispare și nici nu confirmă că vizitele anterioare ale copilului ar fi îndeplinit, în speță, condițiile stabilite în cauza O. și B. Această problemă rămânea distinctă în procedura națională.
Exigența continuării vieții de familie privește acordarea dreptului derivat la revenire. Hotărârea nu trebuie transformată într-o regulă care anulează automat drepturile deja dobândite și păstrate după divorț potrivit altor norme.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 2 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
Punctul 31
Întrucât acordarea unui drept de ședere derivat în temeiul articolului 21 alineatul (1) TFUE urmărește să permită continuarea, în statul membru al cărui resortisant este cetățeanul Uniunii în cauză, a vieții de familie care s‑a întemeiat sau s‑a consolidat cu un membru al familiei sale, resortisant al unui stat terț, în statul membru gazdă, autoritățile competente ale statului membru al cărui resortisant este cetățeanul Uniunii au dreptul să verifice, înainte de a acorda un asemenea drept de ședere, că o astfel de viață de familie a cetățeanului Uniunii cu resortisantul unui stat terț, membru al familiei sale, nu a fost întreruptă înainte de intrarea resortisantului unui stat terț în statul membru al cărui resortisant este cetățeanul Uniunii în cauză.
Textul în documentul-sursă ↗Punctul 35
Ținând seama de ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 21 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări a unui stat membru care nu prevede acordarea unui drept de ședere derivat, în temeiul dreptului Uniunii, unui resortisant al unui stat terț, membru de familie al unui cetățean al Uniunii care are cetățenia respectivului stat membru și care se întoarce în acel stat după ce a locuit, în temeiul și cu respectarea dreptului Uniunii, într‑un alt stat membru, în cazul în care acel membru de familie al cetățeanului Uniunii în cauză nu a intrat pe teritoriul statului membru de origine al acestui cetățean al Uniunii sau nu a depus în acel stat o cerere de permis de ședere „ca o consecință firească” a întoarcerii, în respectivul stat membru, a cetățeanului Uniunii în discuție, cu condiția ca o astfel de reglementare să impună, în cadrul unei aprecieri globale, să se țină seama și de alte elemente pertinente, în special cele care pot demonstra că, în pofida timpului scurs între întoarcerea cetățeanului Uniunii în respectivul stat membru și intrarea membrului familiei sale, resortisant al unui stat terț, în același stat membru, viața de familie întemeiată și consolidată în statul membru gazdă nu a încetat, astfel încât să justifice acordarea, în favoarea membrului de familie în cauză, a unui drept de ședere derivat, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.