PROBLEMA JURIDICĂ
Solicitanții au contestat neexaminarea cererilor. Administrația susținea că trebuiau mai întâi să părăsească Belgia și să obțină retragerea sau suspendarea interdicției înainte de cererea de reîntregire. Interdicțiile aveau cauze diferite, inclusiv nerespectarea returnării, fraudă și invocarea ordinii publice; nu se prezumă o situație penală comună tuturor.
Faptele relevante
Mai mulți resortisanți ai unor state terțe supuși unor interdicții de intrare au depus în Belgia cereri de ședere în legătură cu cetățeni belgieni: părinți ai unor minori, descendenți adulți aflați în întreținere și un partener. Cererile nu au fost examinate pe fond din cauza interdicțiilor. Una dintre situații privea un părinte divorțat, cu autoritatea părintească atribuită celuilalt părinte și legăturile personale suspendate provizoriu. (Punctele 19–26.)
Soluția
Directiva privind returnarea, luată în sine, nu interzicea practica analizată în primul punct al dispozitivului. Filiația nu este suficientă, iar locuirea comună nu este necesară. Dependența între adulți este excepțională. Ordinea publică poate justifica refuzul numai după o evaluare concretă a unei amenințări actuale, reale și suficient de grave, cu respectarea proporționalității și a interesului copilului. (Punctele 62, 65, 73, 75 și 97.)
Motivarea, pe scurt
Drepturile derivă din protecția efectivă a cetățeanului UE, iar procedurile naționale nu pot neutraliza tratatul. La minori sunt relevante dezvoltarea, legăturile afective și riscul separării. Nu contează singur că dependența a apărut după interdicție sau că interdicția devenise definitivă. Antecedentele penale și nerespectarea unei obligații de returnare nu pot funcționa automat ca substitut pentru analiza actuală. (Punctele 49–61, 64, 66–72, 74 și 89–94.)
Ce putem învăța și ce limite are
Susține separarea filiației de dependență, lipsa condiției de coabitare, pragul pentru adulți, examinarea în prezența unei interdicții și limitele de ordine publică.
Curtea nu anulează toate interdicțiile de intrare și nu acordă drept de ședere tuturor reclamanților. Aspectele penale și interesul public rămân relevante în limitele stricte stabilite. Constatarea existenței dependenței și aplicarea la fiecare situație sunt sarcini ale autorității sau ale instanței naționale. Criteriul excepțional pentru adulți nu se aplică minorilor ca și când aceștia ar fi autonomi.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 6 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
Punctul 62
În consecință, articolul 20 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei practici a unui stat membru care constă în neluarea în considerare a unei cereri de ședere în scopul reîntregirii familiei, introdusă pe teritoriul său de un resortisant al unei țări terțe, membru de familie al unui cetățean al Uniunii care deține cetățenia acestui stat membru și care nu și‑a exercitat niciodată libertatea de circulație, pentru simplul motiv că acest resortisant al unei țări terțe face obiectul unei interdicții de intrare pe teritoriul menționat, fără să se fi examinat dacă există o relație de dependență între acest cetățean al Uniunii și acest resortisant al unei țări terțe de o astfel de natură încât, în caz de refuz al acordării unui drept de ședere derivat acestuia din urmă, cetățeanul respectiv al Uniunii ar fi, în fapt, constrâns să părăsească teritoriul Uniunii considerat în ansamblu și ar fi astfel privat de beneficiul efectiv al substanței drepturilor conferite de statutul său.
Textul în documentul-sursă ↗Punctul 65
În ceea ce privește, pe de o parte, cauzele principale avându‑i ca reclamanți pe K.A., pe M.Z. și, respectiv, pe B.A., trebuie, mai întâi, să se sublinieze că, spre deosebire de minori și, cu atât mai mult dacă aceștia sunt copii de vârstă fragedă precum cetățenii Uniunii în discuție în cauza care a determinat pronunțarea Hotărârii din 8 martie 2011, Ruiz Zambrano (C‑34/09, EU:C:2011:124), un adult este, în principiu, în măsură să ducă o existență independentă de membrii familiei sale. În consecință, recunoașterea, între doi adulți, membri ai aceleiași familii, a unei relații de dependență, de natură să creeze un drept de ședere derivat în temeiul articolului 20 TFUE, nu poate fi concepută decât în cazuri excepționale, în care, având în vedere ansamblul împrejurărilor relevante, persoana respectivă nu putea, în niciun mod, să fie separată de membrul de familie de care depinde.
Textul în documentul-sursă ↗Punctul 73
Astfel, faptul că părintele, resortisant al unei țări terțe, locuiește împreună cu copilul minor, cetățean al Uniunii, este unul dintre elementele pertinente care trebuie luate în considerare pentru a determina existența unei relații de dependență între ei, fără ca aceasta să constituie totuși o condiție necesară (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 decembrie 2012, O și alții, C‑356/11 și C‑357/11, EU:C:2012:776, punctul 54).
Textul în documentul-sursă ↗Punctul 75
Astfel, existența unei legături familiale, indiferent dacă este de natură biologică sau juridică, între cetățeanul Uniunii minor și părintele său, resortisant al unei țări terțe, nu poate fi suficientă pentru a justifica recunoașterea, în temeiul articolului 20 TFUE, a unui drept de ședere derivat părintelui pe teritoriul statului membru al cărui resortisant este copilul minor.
Textul în documentul-sursă ↗Punctul 92
În acest context, este necesar să se considere că, în cazul în care refuzul dreptului de ședere se întemeiază pe existența unei amenințări reale, prezente și suficient de grave la adresa ordinii publice sau a siguranței publice, ținând seama în special de infracțiunile săvârșite de un resortisant al unui stat terț, un astfel de refuz ar fi conform cu dreptul Uniunii, chiar dacă acesta ar determina obligația cetățeanului Uniunii, membrul său de familie, de a părăsi teritoriul Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 septembrie 2016, Rendón Marín, C‑165/14, EU:C:2016:675, punctul 84, și Hotărârea din 13 septembrie 2016, CS, C‑304/14, EU:C:2016:674, punctul 40).
Textul în documentul-sursă ↗Punctul 93
În schimb, această concluzie nu poate fi trasă în mod automat numai pe baza antecedentelor penale ale persoanei interesate. Ea poate decurge, eventual, numai dintr‑o apreciere concretă a tuturor împrejurărilor actuale și pertinente ale speței, în lumina principiului proporționalității, a interesului superior al copilului și a drepturilor fundamentale a căror respectare este asigurată de Curte (Hotărârea din 13 septembrie 2016, Rendón Marín, C‑165/14, EU:C:2016:675, punctul 85, și Hotărârea din 13 septembrie 2016, CS, C‑304/14, EU:C:2016:674, punctul 41).
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.