PROBLEMA JURIDICĂ
În ce măsură mecanismul de recunoaștere și executare din art. 23–27 ale Convenției de la Haga din 1996 influențează o cerere de înapoiere întemeiată pe Convenția din 1980, când copiii se opun înapoierii și nu există suficiente informații că li s-a oferit posibilitatea să își exprime opinia în procedura străină?
Faptele relevante
Părinții locuiseră împreună în Scoția, apoi în Spania. După separare, cei doi copii minori au locuit în principal cu tatăl în Spania. O instanță spaniolă i-a atribuit tatălui exercitarea exclusivă a autorității părintești prin hotărârea din 12 ianuarie 2023. În decembrie 2023, copiii au mers în Scoția pentru o vizită și nu au revenit în Spania la data prevăzută. În procedura scoțiană s-a acceptat că reținerea era ilicită. Tatăl a cerut înapoierea în temeiul Convenției din 1980. Prima instanță a refuzat înapoierea la 23 aprilie 2024, după evaluarea opoziției copiilor, a caracterului autentic al opiniilor lor și a împrejurărilor relevante pentru exercitarea puterii de apreciere. Tatăl a formulat apel. Aceste date rezultă din par. 2–5.
Soluția
Instanța de apel a respins apelul (reclaiming motion) și a menținut soluția de neînapoiere pronunțată în procedura Convenției din 1980. Nu a soluționat o cerere autonomă de recunoaștere sau de declarare a caracterului executoriu al hotărârii spaniole. În circumstanțele cauzei, existența hotărârii spaniole nu impunea soluția înapoierii, iar judecătorul de primă instanță nu comisese o eroare care să justifice intervenția instanței de apel (par. 27, 29 și 33–35).
Motivarea, pe scurt
Curtea a explicat că instrumentele din 1980 și 1996 sunt complementare, iar solicitantul trebuie să identifice procedura pe care o folosește. O hotărâre străină recentă poate oferi o cale de recunoaștere și executare prin Convenția din 1996 atunci când condițiile acesteia sunt îndeplinite (par. 25). În cauza concretă, informațiile disponibile nu permiteau confirmarea posibilității acordate copiilor de a-și exprima opiniile în procedura spaniolă; motivul de refuz din art. 23 alin. (2) lit. b) putea deveni relevant. Hotărârea spaniolă putea fi respectată și cântărită alături de ceilalți factori, fără a determina singură soluția cererii de înapoiere (par. 26–27).
Curtea a subliniat că judecătorul soluționa o cerere de înapoiere, nu executarea unui titlu străin. Evaluarea opoziției copiilor și verificarea generală a situației lor imediate nu echivalau, în speță, cu rejudecarea fondului aranjamentelor parentale stabilite de instanța spaniolă. Aceasta din urmă putea fi sesizată asupra viitoarelor aranjamente de îngrijire (par. 29 și 33–34).
Curtea a lăsat deschisă posibilitatea ca, în alte împrejurări, o hotărâre recentă pe deplin susceptibilă de recunoaștere și executare să aibă o pondere foarte mare în procedura de înapoiere (par. 30). Observația sa privind o protecție limitată oferită de art. 28, în cazul schimbării dramatice a situației copiilor, este formulată prudent și împreună cu interdicția reexaminării fondului din art. 27 (par. 31). Ea nu stabilește un drept general de a rejudeca măsura străină la executare.
Ce putem învăța și ce limite are
Ilustrează necesitatea de a separa cererea de înapoiere de recunoașterea și executarea măsurii străine și de a pregăti probele privind participarea copilului. Este relevantă pentru alegerea și documentarea procedurii după Brexit, inclusiv pentru a evita presupunerea că simpla existență a unei hotărâri străine determină automat rezultatul unei cereri de înapoiere.
Hotărâre scoțiană folosită ca exemplu comparativ; nu constituie precedent obligatoriu pentru instanțele din România și nu stabilește regulile procedurale din Anglia și Țara Galilor ori Irlanda de Nord.
Soluția privește apelul într-o procedură de înapoiere întemeiată pe Convenția din 1980. Instanța nu a pronunțat un dispozitiv de respingere a unei cereri autonome de recunoaștere sau exequatur întemeiate pe Convenția din 1996.
Lipsa informațiilor despre posibilitatea acordată copiilor de a-și exprima opiniile este apreciată în împrejurările concrete. Speța nu justifică omiterea excepției urgenței și a cerinței încălcării principiilor fundamentale de procedură din art. 23 alin. (2) lit. b).
Hotărârea nu tratează opoziția copilului ca motiv care împiedică automat recunoașterea ori executarea oricărei hotărâri străine. Curtea admite expres că alte situații pot conduce la o pondere diferită a hotărârii străine.
Observația privind art. 28 nu permite transformarea procedurii de executare într-o reexaminare generală a fondului, interzisă de art. 27.
Respingerea cererii de înapoiere nu echivalează cu anularea hotărârii spaniole. Afirmațiile părților și observațiile strict legate de calendarul acestei cauze nu trebuie transformate în reguli generale de competență.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 4 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
par. 25 · textul original, în limba engleză
[25] This is the first occasion in which this court has been asked to consider the application of the 1996 Hague Convention in the context of a petition for a return of children under the 1980 Hague Convention. Until fairly recently, due to the UK’s membership of the European Union, questions of the relationship between an order relating to children in one EU member state and their possible return to that state were dealt with by the 1980 Hague Convention and Council Regulation (EC) No 2201/2003 (Brussels II bis). It seems likely that the provisions of the 1996 Hague Convention will be relied on to a greater extent now that the Council Regulation is no longer applicable to proceedings commenced after 31 December 2020. While no mention was made of the 1996 Hague Convention to the Lord Ordinary in this case, it is an important international instrument, ratified by the UK and to which the court should have regard whenever relevant. The practical handbook on the operation of the 1996 Hague Convention, published by the Hague Conference on Private International Law, confirms that the 1980 Hague Convention and the 1996 Convention should complement each other. They should be able to operate in tandem and not in conflict. That said, a party such as FPS requires to make a choice about which procedural route to take when seeking the return of children to a country that is a signatory to both Conventions. Where there has been a recent substantive determination of relevant welfare issues by the other state and the requirements for recognition can be satisfied, then Articles 23 to 27 of the 1996 Convention should provide a relatively straightforward route to recognition and enforcement.
Textul în documentul-sursă ↗par. 27 · textul original, în limba engleză
[27] The essential complaint is that the Lord Ordinary failed to acknowledge or address the recognition and enforcement provisions of the 1996 Convention. However, had he enquired of Counsel for FPS why recognition and enforcement of the Spanish Order had not been sought, he would have been informed that one of the reasons for refusal of recognition might well apply, as there was no information to confirm that the children had been given the opportunity during the proceedings to express a view – Article 23(2)(b). In those circumstances, the Lord Ordinary would no doubt have regarded the Spanish order in the way that we know he did, namely by giving respect to it and taking it into account as a factor to be balanced against other considerations in the case, including the strength of the children’s objections. In the particular circumstances of this case, the existence of the Spanish Order was not and never could be determinative. Accordingly, the reclaimer’s argument that the Lord Ordinary should have given the Spanish Order formal recognition under the 1996 Hague Convention rather than just general respect on the basis of comity is without foundation.
Textul în documentul-sursă ↗par. 29 · textul original, în limba engleză
[29] More importantly, we do not accept that FPS is unable to return to the Spanish court to seek orders that would prompt an urgent response from the respondent and/or the children. The mother’s right to exercise custody was suspended by the Spanish Court but she retains parental responsibilities and rights over the children. If FPS has concerns about the current care arrangements for the children he has a forum in which those can be litigated, as the Spanish court will retain substantive jurisdiction until December 2024. Some of the submissions made on FPS’ behalf came close to an invitation to determine this case on the basis of moral blameworthiness, a concept that no longer resonates in proceedings of this type (W v A, at paragraph 9). In any event, court orders relating to the care of children can never be regarded as final in the sense of being incapable of variation. There is no material before us to suggest that the Spanish court would refuse to revisit the issue of care arrangements for these children having regard to the material change of circumstances that has now taken place. We reject the submission that the Lord Ordinary erred in relying on the decision in W v A. As with any case in which a defence under Article 13 of the 1980 Hague Convention is advanced, he required to carry out a careful and balanced assessment. He was not faced with a petition for enforcement of a foreign decree and so did not err by failing to characterise his task in those terms.
Textul în documentul-sursă ↗par. 35 · textul original, în limba engleză
[35] In the absence of any obvious error in the Lord Ordinary’s reasoning, there is no basis on which to justify interference with his decision. For the reasons given, the reclaiming motion is refused.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.