PROBLEMA JURIDICĂ
Este constituțională soluția legislativă care exclude din art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal neplata, cu rea-credință, timp de 3 luni, a întreținerii stabilite prin act notarial? Relevantă este și recunoașterea civilă a convenției notariale, explicată în considerentele 23 și 26.
Faptele relevante
Excepțiile au fost ridicate în trei cauze provenite de la Judecătoria Oradea și Judecătoria Podu Turcului. Una privea o plângere împotriva unei soluții de clasare a unei sesizări privind abandonul de familie, motivată de stabilirea întreținerii prin act notarial; celelalte două priveau plângeri întemeiate pe art. 340 din Codul de procedură penală.
Soluția
Curtea a admis excepția și a constatat neconstituționalitatea soluției legislative din art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal care nu incrimina neplata, cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere stabilite prin act notarial. Decizia nu fixează un cuantum al întreținerii într-un litigiu individual.
Motivarea, pe scurt
În paragraful 23, Curtea explică faptul că întreținerea poate fi stabilită prin convenție autentică în procedura notarială de divorț și indică forța executorie rezultată din art. 101 alin. (2) și art. 138 alin. (5) din Legea nr. 36/1995. Paragraful 26 reunește, în analiza sa, titlul judiciar și convenția notarială. În continuare, Curtea constată o necorelare a legii penale cu aceste instituții civile, analizează exigențele legalității incriminării și egalității și arată că omisiunea nu poate fi suplinită prin analogie penală. Motivarea civilă explică recunoașterea acordului notarial; dispozitivul privește omisiunea normei penale.
Ce putem învăța și ce limite are
Confirmă în considerente că întreținerea copilului poate fi concretizată prin convenție autentică în divorțul notarial și explică forța executorie a acordului.
Nu tranșează alegerea dintre o sumă fixă și o cotă procentuală într-o anumită clauză notarială.
Nu stabilește o dată unică de început a plăților pe durata termenului de reflecție și nu interpretează clauzele unui acord concret.
Nu permite transferarea textelor civile istorice citate în 2023 asupra formei legislative modificate în 2026 și nu înlocuiește analiza temporală a legii penale.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 6 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
par. 23
23. Cât privește divorțul prin acordul părților, Curtea reține că procedura de divorț în fața ofițerului de stare civilă sau a notarului public a fost prevăzută inițial în noul Cod civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, care a intrat în vigoare în 2011, fiind preluată prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, și introdusă în Codul familiei, la art. 38^1-38^4. Spre deosebire de reglementarea din Codul familiei - potrivit căreia ofițerul de stare civilă ori notarul public puteau constata desfacerea căsătoriei prin acordul soților, dacă soții erau de acord cu divorțul și nu aveau copii minori, născuți din căsătorie sau adoptați (art. 38^1), noul Cod civil nu mai prevede nicio condiție pentru divorțul prin acordul soților. Acesta poate fi pronunțat oricând, fără nicio prevedere restrictivă referitoare la durata căsătoriei și chiar dacă există copii minori rezultați din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați. Dacă soții nu au copii minori, competența ofițerului de stare civilă și a notarului public, în constatarea divorțului, este una alternativă, iar dacă soții au copii minori, născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, doar notarul este competent să constate divorțul prin acordul părților. Astfel, Curtea reține că, potrivit art. 375 alin. (2) din Codul civil, "Divorțul prin acordul soților poate fi constatat de notarul public și în cazul în care există copii minori născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, dacă soții convin asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorț, exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, stabilirea locuinței copiilor după divorț, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii, precum și stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.[...]." Potrivit art. 376 alin. (4) din Codul civil, dacă soții stăruie în divorț, notarul public eliberează certificatul de divorț fără să facă vreo mențiune cu privire la culpa soților și, totodată, dacă soții convin asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorț, exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, stabilirea locuinței copiilor după divorț, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii, precum și stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor, notarul va încheia o convenție în procedura divorțului cu copii minori, autentificată, care, potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (2) și ale art. 138 alin. (5) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 19 martie 2018, constituie titlu executoriu. În concluzie, Curtea constată că pensia de întreținere ce derivă din obligația civilă de întreținere a părinților față de copiii minori sau majori, după caz, poate fi stabilită și prin convenție autentică în procedura notarială de divorț.
Textul în documentul-sursă ↗Par. 25
25. Din această perspectivă, interpretând sistematic dispozițiile art. 2 alin. (4), ale art. 59 alin. (2) și ale art. 64 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006, Curtea reține că acordul de mediere, care consemnează înțelegerea soților referitoare la divorț, nu este apt să producă efecte juridice în privința desfacerii căsătoriei în sine, însă poate să ateste modalitatea în care soții acceptă divorțul. Deși de esența instituției medierii este încrederea pe care părțile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele și să le sprijine pentru soluționarea conflictului, iar activitatea de mediere reprezintă o activitate de interes public, potrivit art. 2 din Legea nr. 192/2006, mediatorii nu au calitatea de agenți instrumentatori învestiți de lege să îndeplinească un serviciu de interes public și nici de reprezentanți ai statului în exercitarea funcției. Un argument în plus în susținerea acestei concluzii este faptul că mediatorul nu este menționat în cuprinsul art. 376 alin. (3) din Codul civil. Potrivit art. 382 alin. (1) și (3) din Codul civil, desfacerea căsătoriei prin acordul soților se realizează prin hotărârea judecătorească definitivă prin care se pronunță divorțul, respectiv prin certificatul de divorț emis de notarul public sau ofițerul de stare civilă competent, așadar, printr-un înscris autentic. De vreme ce acordul de mediere nu îndeplinește cerința de a fi un act autentic - art. 58 din Legea nr. 192/2006 stabilind expres că acordurile de mediere au valoarea unor înscrisuri sub semnătură privată -, înțelegerea soților consemnată într-un astfel de acord, cu privire la divorț, nu are aptitudinea de a determina desfacerea căsătoriei prin acord. Prin urmare, acordul de mediere cu privire la desfacerea căsătoriei are doar valoarea unui mijloc de dovadă privind intenția soților de a divorța, existentă la momentul încheierii lui, astfel încât el nu poate fi consfințit de către instanță printr-o hotărâre de expedient. În schimb, Curtea reține că, în ceea ce privește acordul de mediere încheiat între soți în temeiul art. 64 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, care are ca obiect soluționarea pe cale amiabilă a conflictelor ce derivă din efectele nepatrimoniale ale divorțului, precum numele soților, efectele divorțului în raporturile dintre soți și copiii lor minori, aceste înțelegeri pot constitui obiect al medierii, în privința acestora prevederile art. 64 alin. (1^1) din Legea nr. 192/2006 stabilind neechivoc că pot îmbrăca forma unor hotărâri de expedient ("Acordurile de mediere încheiate de părți, în cauzele/conflictele ce au ca obiect exercițiul drepturilor părintești, contribuția părinților la întreținerea copiilor și stabilirea domiciliului copiilor, îmbracă forma unei hotărâri de expedient."). În consecință, Curtea reține că, în ceea ce privește rezolvarea aspectelor accesorii divorțului, inclusiv cu privire la stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor, instanța de judecată poate consfinți acordul de mediere având acest obiect, prin pronunțarea unei hotărâri de expedient, pentru ipoteza în care se va desface căsătoria, act procedural prin care se pune capăt judecății în temeiul tranzacției intervenite între părți, în condițiile art. 2.268 alin. (1) din Codul civil. Această hotărâre urmează să se pronunțe în cazul desfacerii căsătoriei prin procedura divorțului reglementată de art. 915-935 din Codul de procedură civilă. Față de cele reținute anterior, Curtea constată că izvorul raportului obligațional, în ipoteza de la art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, îl poate constitui și hotărârea de expedient prin care instanța de judecată consfințește acordul de mediere referitor la pensia de întreținere.
Textul în documentul-sursă ↗par. 26
26. În concluzie, având în vedere cadrul legal anterior menționat, Curtea constată că izvorul pensiei de întreținere, în ipoteza de la art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, îl pot constitui atât hotărârea judecătorească pronunțată în procedura desfacerii căsătoriei prin divorț, potrivit dispozițiilor art. 373 și 374 din Codul civil, și hotărârea de expedient prin care instanța de judecată consfințește acordul de mediere referitor la pensia de întreținere, cât și convenția încheiată în procedura divorțului cu copii minori, autentificată de notar, încheiată în ipoteza desfacerii căsătoriei prin acordul părților în procedura notarială, potrivit art. 375 alin. (2) din Codul civil. În această din urmă ipoteză, poziția subiectivă a făptuitorului față de conduita adoptată și urmările pe care aceasta le produce se raportează la obligația de întreținere instituită în sarcina sa și concretizată prin convenția autentică de stabilire a pensiei.
Textul în documentul-sursă ↗paragraful 29
29. Din această perspectivă, Curtea reține că norma juridică, în special cea de natură penală, trebuie să conțină reglementări riguroase, cea supusă, în cazul de față, controlului de constituționalitate fiind însă lipsită de claritate și precizie. Întrucât nu îndeplinește criteriile calitative menționate, Curtea constată că norma penală criticată nu protejează membrii de familie și relațiile dintre aceștia într-un mod clar, precis și previzibil raportat la rezultatul care s-ar putea produce. Curtea reține că norma de incriminare criticată a fost preluată astfel cum era reglementată în vechea codificare penală, fără a fi realizată o necesară corelare/actualizare/adaptare la instituții juridice nou-reglementate în materie civilă. În acest context, Curtea subliniază că dispozițiile art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal nu pot fi interpretate și aplicate prin analogie in favorem în sensul că norma de incriminare criticată se referă atât la pensia de întreținere stabilită pe cale judecătorească, cât și la cea instituită în urma procedurii notariale și, totodată, încadrarea juridică a faptei nu poate avea loc printr-o interpretare extensivă a dispozițiilor art. 378 alin. (1) lit. b) din Codul penal, când infracțiunea se consumă la momentul primei omisiuni referitoare la îndeplinirea obligației de întreținere, iar nu după trecerea unui termen de 3 luni. Dacă în alte materii neclaritatea legii poate fi suplinită în diverse forme, în dreptul penal o astfel de ipoteză constituie chiar o formă de încălcare a principiului legalității incriminării. În plus, în dreptul penal, procedeul analogiei, fie a legii, fie a dreptului, este expres interzis de principiul legalității incriminării, tocmai pentru a se evita o extrapolare abuzivă a normelor de drept penal asupra unor situații despre care justițiabilul nu a știut că ar avea semnificații infracționale. Orice comportament penal trebuie să fie expres și clar prevăzut de lege, neputând fi dedus sau subînțeles. Mai mult, dacă nu sunt identificate corect actele materiale, nu se poate stabili în mod neechivoc legătura de cauzalitate dintre aceste acte materiale și rezultatul socialmente păgubitor. Or, actele materiale, legătura de cauzalitate și rezultatul păgubitor sunt elemente care intră în conținutul constitutiv al infracțiunii și sunt indispensabile pentru stabilirea existenței acesteia.
Textul în documentul-sursă ↗dispozitiv
În numele legii DECIDE: Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Kinga Gabriela Tolnai în Dosarul nr. 9.722/271/2019/a1 al Judecătoriei Oradea - Secția penală, de Cosmin-Dumitru Mastacan în Dosarul nr. 1.187/829/2019 al Judecătoriei Podu Turcului, respectiv de Diana Nicoleta Galiș în Dosarul nr. 9.899/271/2020/a1 al Judecătoriei Oradea - Secția penală și constată că soluția legislativă cuprinsă în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, care nu incriminează neplata, cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere stabilite prin act notarial, este neconstituțională. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, Judecătoriei Oradea - Secția penală și Judecătoriei Podu Turcului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 20 aprilie 2023. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu-----
Textul în documentul-sursă ↗Dispozitiv
Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Kinga Gabriela Tolnai în Dosarul nr. 9.722/271/2019/a1 al Judecătoriei Oradea - Secția penală, de Cosmin-Dumitru Mastacan în Dosarul nr. 1.187/829/2019 al Judecătoriei Podu Turcului, respectiv de Diana Nicoleta Galiș în Dosarul nr. 9.899/271/2020/a1 al Judecătoriei Oradea - Secția penală și constată că soluția legislativă cuprinsă în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, care nu incriminează neplata, cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere stabilite prin act notarial, este neconstituțională.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.