PROBLEMA JURIDICĂ
Constituționalitatea condițiilor de motive temeinice și a divorțului din culpă comună chiar când numai un soț cere divorțul.
Faptele relevante
Litigiul de fond privea cererea unui soț de divorț din culpa exclusivă a celuilalt. Excepția, respinsă inițial ca inadmisibilă de Tribunalul Gorj, a ajuns la CCR prin sesizarea Curții de Apel.
Soluția
Curtea a respins excepția ca neîntemeiată; art. 373 lit. b) și art. 379 alin. (1) din Codul civil, precum și art. 934 alin. (2) CPC sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Motivarea, pe scurt
Paragrafele 16–19 cer îndeplinirea cumulativă a condițiilor și aprecierea concretă a motivelor și a probelor, în limitele procesului echitabil. Paragrafele 20–22 mențin jurisprudența privind previzibilitatea și culpa comună, fără menținerea artificială a căsătoriei devenite imposibile. Paragraful 14 corectează expres trimiterea greșită la art. 937 alin. (2) din actul de sesizare, reținând art. 934 alin. (2).
Ce putem învăța și ce limite are
Fundamentează caracterul cumulativ al motivelor și posibilitatea culpei comune dovedite; nu oferă veto absolut celui care dorește continuarea.
Nu se pronunță asupra art. 934 alin. (3) și art. 935 CPC sau asupra art. 42 din Legea nr. 71/2011.
Nu stabilește admisibilitatea ori suficiența unei probe concrete, numărul martorilor, daune sau cote patrimoniale.
Deciziile anterioare ale CCR și hotărârile CEDO evocate sunt prezentate doar așa cum le redă această decizie.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 16 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
Context: par. 3, istoricul procedurii
3. Prin Decizia civilă nr. 117 din 12 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 15/318/2017/a1, Curtea de Apel Craiova — Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 373 lit. b) și ale art. 379 alin. (1) din Codul civil, precum și ale art. 937 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Minodora Cimpu în Dosarul nr. 15/318/2017 al Tribunalului Gorj — Secția I civilă, care a respins-o, ca inadmisibilă, obiectul cauzei constând în soluționarea unei cereri de divorț formulate de soțul reclamantei, care a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a acesteia.
Textul în documentul-sursă ↗Context: par. 4, argumentele autorului sesizării, nu soluția instanței
4. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că este neconstituțional faptul că instanța, în situație de culpă comună, contrar dorinței soțului pârât de a continua căsătoria, are posibilitatea legală să aprecieze că este imposibilă continuarea căsătoriei. În legătură cu art. 373 lit. b) din Codul civil, se susține că prevederile acestuia nu sunt predictibile, lăsând la aprecierea instanței în totalitate atât motivele temeinice, cât și faptul că nu mai este posibilă continuarea căsătoriei. Această libertate de apreciere a instanțelor conduce în mod inevitabil la arbitrar, după cum reiese din practica instanțelor, în care sunt foarte numeroase exemplele cu privire la soluțiile diferite date în situații identice.
Textul în documentul-sursă ↗Context: par. 5, argumentele autorului sesizării, nu soluția instanței
5. Autoarea excepției consideră că, în situație de culpă comună, instanțele judecătorești nu mai au libertatea de apreciere cu privire la posibilitatea ori imposibilitatea continuării căsătoriei, din moment ce una dintre părți își manifestă dorința sau disponibilitatea de a continua căsătoria. Apreciind ca fiind imposibilă continuarea căsătoriei, contrar susținerilor soțului pârât, instanța nu mai poate să fie considerată imparțială, aceasta cu atât mai mult în situația în care nu se poate reține culpa exclusivă a soțului pârât. Dacă nu se poate reține culpa exclusivă a soțului pârât, în condițiile în care, chiar și în caz de adulter, numeroase familii și-au continuat căsătoria, consideră că nimic nu poate să se constituie în motiv temeinic ce face imposibilă continuarea căsătoriei, contrar dorinței uneia dintre părți, astfel încât această cerință trebuie analizată primordial de către instanțele judecătorești. Se ajunge astfel la analiza „motivelor temeinice” care stau la baza susținerilor părților în sensul că este imposibilă continuarea căsniciei. Or, pentru eliminarea arbitrarului, ar fi necesară o reglementare distinctă, în caz contrar orice act ori fapt, real sau imaginar, ar constitui motiv temeinic pentru că așa susține una dintre părți.
Textul în documentul-sursă ↗Context: par. 6, argumentele autorului sesizării, nu soluția instanței
6. În ceea ce privește neconstituționalitatea prevederilor art. 379 alin. (1) din Codul civil și ale art. 934 alin. (2) din Codul de procedură civilă, consideră că aceste dispoziții legale sunt nepredictibile, inechitabile, oferind instanței posibilitatea de a desface căsătoria din culpă comună chiar dacă nu s-a cerut aceasta, respectiv în condițiile în care soțul reclamant a cerut la instanța de fond desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a soțului pârât, iar acesta dorește continuarea căsniciei, printr-o astfel de posibilitate instanța încălcând și obligația constituțională de imparțialitate, dând dreptate susținerilor unei părți, contrar susținerilor părții care consideră posibilă continuarea căsătoriei.
Textul în documentul-sursă ↗Context: par. 9, opinia instanței de trimitere, nu soluția Curții Constituționale
9. Curtea de Apel Craiova — Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că textele de lege criticate întrunesc condiția previzibilității, întrucât posibilitatea acordată de către legiuitor judecătorului de a aprecia măsura în care relațiile de familie au fost iremediabil vătămate și de a pronunța divorțul atunci când această vătămare se datorează culpei comune a celor doi soți, chiar dacă numai soțul reclamant dorește desfacerea căsătoriei, nu lasă loc arbitrarului, cât timp convingerea instanței se bazează pe un probatoriu administrat nemijlocit în fața sa. Judecătorului îi revine obligația de a expune considerentele în baza cărora a ajuns la concluzia necesității desfacerii căsătoriei, iar aceste aspecte sunt supuse ulterior și cenzurii instanței de control judiciar, ca urmare a efectului devolutiv al apelului. Consideră că, în privința relațiilor personale dintre soți, normele nu pot prezenta o precizie absolută.
Textul în documentul-sursă ↗Context: par. 10, opinia instanței de trimitere, nu soluția Curții Constituționale
10. De asemenea, nu se poate aprecia nici că prevederile de lege criticate ar fi contrare art. 26 din Constituție privind viața intimă, familială și privată, întrucât relațiile de familie se află sub protecția acestui text constituțional cât timp ele funcționează în linii normale, dar nu și în situația în care acestea sunt iremediabil vătămate, fiind imposibilă continuarea căsătoriei.
Textul în documentul-sursă ↗par. 14
14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă, potrivit actului de sesizare, dispozițiile art. 373 lit. b) și ale art. 379 alin. (1) din Codul civil, precum și ale art. 937 alin. (2) din Codul de procedură civilă. În ceea ce privește acest din urmă articol, Curtea observă că este vorba despre o evidentă eroare materială strecurată în dispozitivul actului de sesizare, critica formulată de autoarea excepției vizând, în realitate, dispozițiile art. 934 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Prevederile legale supuse controlului de constituționalitate au următorul cuprins: — Art. 373 lit. b) din Codul civil: „Divorțul poate avea loc: (...) b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;”; — Art. 379 alin. (1) din Codul civil: „(1) În cazul prevăzut la art. 373 lit. b), divorțul se poate pronunța dacă instanța stabilește culpa unuia dintre soți în destrămarea căsătoriei. Cu toate acestea, dacă din probele administrate rezultă culpa ambilor soți, instanța poate pronunța divorțul din culpa lor comună, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divorț. Dacă culpa aparține în totalitate reclamantului, sunt aplicabile prevederile art. 388.”; — Art. 934 alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(2) Instanța poate să pronunțe divorțul din culpa ambilor soți, chiar atunci când numai unul dintre ei a făcut cerere, dacă din dovezile administrate reiese că amândoi sunt vinovați de destrămarea căsătoriei.”
Textul în documentul-sursă ↗par. 16
16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în ceea ce privește dispozițiile art. 373 lit. b) din Codul civil, potrivit cărora divorțul poate fi pronunțat atunci când, din motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, se susține, în esență, că ar fi neconstituționale ca urmare a lipsei de precizie și previzibilitate a sintagmei „motive temeinice”, pe care instanța are posibilitatea de a o aprecia în mod arbitrar. Față de această critică, instanța constituțională reține că, în jurisprudența sa, a mai examinat susțineri similare, formulate în legătură cu conținutul normativ al prevederilor art. 38 alin. 1 din Codul familiei, a căror substanță ideatică a fost preluată în actualul Cod civil, în urma abrogării Codului familiei prin art. 230 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. Astfel, prin Decizia nr. 1.575 din 19 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 7 decembrie 2009, și prin Decizia nr. 432 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 8 mai 2009, Curtea a observat că prevederile criticate stabilesc condițiile în care instanțele judecătorești pot pronunța divorțul, precizând că acesta nu se poate pronunța decât în anumite condiții, și anume când există motive temeinice și numai dacă raporturile dintre soți sunt grav vătămate, încât continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ, așa cum rezultă din text. Curtea a constatat, prin deciziile menționate, că, în temeiul textelor de lege criticate, instanțele de judecată dispun de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu ușurință a căsătoriei, acționând astfel în sensul garanției instituite prin art. 26 alin. (1) din Constituție.
Textul în documentul-sursă ↗par. 17
17. De asemenea, Curtea a constatat că, reglementând posibilitatea desfacerii căsătoriei prin divorț și stabilind competența instanței judecătorești de a pronunța divorțul, în anumite condiții — când, din motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă —, prevederile legale criticate nu contravin dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție și nici celor ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, motivele în baza cărora se poate considera că raporturile dintre soți sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă sunt apreciate, în concret, de către instanță, în urma ascultării celor doi soți și a administrării probatoriului în cauză, părțile beneficiind de toate garanțiile procesuale pentru respectarea dreptului la un proces echitabil.
Textul în documentul-sursă ↗par. 18
18. Cu privire la critica referitoare la pretinsul caracter vag, de excesivă generalitate al textului legal în discuție, Curtea Constituțională a reținut, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că, datorită caracterului de generalitate al legilor, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, una dintre tehnicile de reglementare constând în recurgerea la categorii generale, și nu la liste exhaustive, în scopul evitării rigidității excesive și al adaptării la noile situații sociale. Interpretarea și aplicarea unor asemenea dispoziții depind de practica instanțelor judecătorești, în speța de față motivele temeinice pentru desfacerea căsătoriei prin divorț urmând să fie apreciate, în concret, de către instanță.
Textul în documentul-sursă ↗par. 19
19. Totodată, prin mai multe decizii, ca, de exemplu, Decizia nr. 469 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 18 mai 2010, Decizia nr. 122 din 3 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 4 martie 2009, sau Decizia nr. 1.641 din 16 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 31 ianuarie 2011, Curtea a reținut că relațiile de familie se bazează pe prietenie și afecțiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să își acorde unul altuia sprijin moral și material. Textul criticat prevede situația în care instanța de judecată poate dispune desfacerea căsătoriei, și anume când, din motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Curtea a constatat că asupra temeiniciei motivelor concrete invocate în susținerea unei cereri de divorț, precum și asupra tuturor probelor administrate în cauză, instanța judecătorească este singura competentă să aprecieze și să decidă în consecință, ceea ce nu conferă însă textelor de lege criticate caracter neclar sau imprecis. Acestea oferă cadrul legal unor noțiuni esențialmente de ordin social și moral, pentru a defini relațiile de familie, pe de o parte, și instituția divorțului, pe de altă parte, în aceste limite legale, suficient de clare și previzibile, judecătorul fiind singurul în măsură să aprecieze, pe baza motivelor invocate de părți și a datelor specifice fiecărui litigiu, dacă raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
Textul în documentul-sursă ↗par. 21
21. În ceea ce privește dispozițiile art. 379 alin. (1) din Codul civil și ale art. 934 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care, în esență, permit instanței să pronunțe divorțul din culpa ambilor soți, chiar atunci când numai unul dintre ei a făcut cerere, dacă din dovezile administrate reiese vina amândurora, Curtea observă că a mai examinat o excepție de neconstituționalitate care avea ca obiect prevederile art. 617 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, care consacrau aceeași soluție legislativă. Astfel, prin Decizia nr. 858 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 17 ianuarie 2007, Curtea a reținut că faptul că le-a fost conferită prin lege instanțelor judecătorești posibilitatea de a pronunța divorțul numai în anumite condiții, și anume când există motive temeinice și dacă raporturile dintre soți sunt grav vătămate, continuarea căsătoriei nemaifiind posibilă, demonstrează grija legiuitorului pentru menținerea instituției căsătoriei, fără însă a se menține artificial și nociv, pentru soți, o căsătorie devenită imposibilă. Curtea a considerat că instanțele de judecată dispun, așadar, de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu ușurință a căsătoriei, pe care trebuie să le aplice în litera și spiritul lor, acționând astfel în sensul îndeplinirii obligației ce revine autorităților publice de a respecta și a ocroti viața de familie. Este astfel îmbinat rațional principiul stabilității căsătoriei cu admisibilitatea desfacerii ei, când continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
Textul în documentul-sursă ↗par. 22
22. Cele statuate prin deciziile citate își mențin valabilitatea și în cauza de față, neintervenind elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudențe.
Textul în documentul-sursă ↗Context: antet, publicație și complet
2 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 64/23.I.2024 DECIZII ALE CURȚII CONSTITUȚIONALE CURTEA CONSTITUȚIONALĂ D E C I Z I A Nr. 471 din 20 septembrie 2023 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 373 lit. b) și ale art. 379 alin. (1) din Codul civil, precum și ale art. 934 alin. (2) din Codul de procedură civilă Marian Enache Mihaela Ciochină Cristian Deliorga Dimitrie-Bogdan Licu Gheorghe Stan Livia Doina Stanciu Elena-Simina Tănăsescu Varga Attila Valentina Bărbățeanu — președinte — judecător — judecător — judecător — judecător — judecător — judecător — judecător — magistrat-asistent
Textul în documentul-sursă ↗Context: obligativitate, publicare, pronunțare și semnături
Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel Craiova — Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunțată în ședința din data de 20 septembrie 2023. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE pentru magistrat-asistent Valentina Bărbățeanu, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează prim-magistrat-asistent, Benke Károly
Textul în documentul-sursă ↗dispozitiv
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Minodora Cimpu în Dosarul nr. 15/318/2017 al Tribunalului Gorj — Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 373 lit. b) și ale art. 379 alin. (1) din Codul civil, precum și ale art. 934 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.