PROBLEMA JURIDICĂ
Sunt constituționale, în raport cu criticile formulate, condiția duratei maxime din art. 49 alin. (1) al Legii nr. 217/2003 și condițiile cumulative ale revocării din alin. (2), având în vedere egalitatea, accesul la justiție, apărarea, viața de familie și protecția victimei?
Faptele relevante
Excepțiile au fost ridicate în mai multe cauze având ca obiect cereri de revocare a unor ordine de protecție. Unele au fost formulate de părți, altele din oficiu de instanțe ori de reprezentantul Ministerului Public. Curtea a conexat zece dosare la dosarul nr. 205D/2021, primul înregistrat.
Curtea a delimitat obiectul controlului la art. 49 alin. (1) și (2), deși una dintre sesizări indica întregul articol. Ea a examinat condițiile legale contestate, nu temeinicia fiecărei cereri individuale de revocare (paragrafele 37–39 și dispozitivul).
Soluția
Curtea a respins ca neîntemeiată excepția și a constatat că art. 49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 217/2003 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Dispozitivul nu revocă și nu menține individual ordinele din cauzele de trimitere.
Decizia este expres definitivă și general obligatorie; a fost pronunțată la 4 noiembrie 2025 și publicată în Monitorul Oficial nr. 144 din 25 februarie 2026.
Motivarea, pe scurt
Curtea a considerat că stabilirea condițiilor introducerii cererii aparține legiuitorului și că cerința duratei maxime nu constituie, pentru criticile analizate, o discriminare ori o negare a accesului la justiție. A apreciat că limitarea are scop legitim și este proporțională cu protecția vieții și integrității victimei (paragrafele 44, 47–49 și 57).
Revocarea reprezintă o cerere distinctă, nu o cale de atac împotriva ordinului inițial. Citarea părților permite exercitarea apărării, administrarea probelor și invocarea excepțiilor prevăzute de lege (paragrafele 50–51).
Instanța trebuie să verifice cumulativ condițiile revocării și să aprecieze riscul pentru victimă și familie. CCR a reamintit evaluarea proprie a instanței în ipoteza descrisă în Decizia ÎCCJ nr. 50/2020 (hotărâre prealabilă) și obligația de analiză detaliată a situației familiale și a intereselor copilului. Această analiză nu se reduce la dorința părților de a relua viața de familie (paragrafele 45–46, 58 și 61–62).
Diferența dintre art. 49 al Legii nr. 217/2003 și art. 25 al Legii nr. 26/2024 nu permite substituirea controlului de constituționalitate cu simpla comparare a două legi. Curtea a reținut și separarea domeniilor lor prin art. 26 din Legea nr. 26/2024 (paragraful 60).
Ce putem învăța și ce limite are
Respingerea excepției este limitată la criticile formulate și la textul examinat; nu echivalează cu validarea oricărei aplicări individuale a art. 49.
Curtea Constituțională nu stabilește dacă într-un anumit dosar riscul a dispărut, dacă părțile s-au împăcat liber ori dacă revocarea trebuie admisă.
Paragrafele despre garanțiile emiterii ordinului și apelului împotriva emiterii nu instituie reguli generale despre taxă, asistență juridică obligatorie ori termenul de apel în procedura distinctă de revocare.
Caracterul definitiv privește decizia Curții Constituționale; decizia nu arată soluțiile ulterioare din cauzele de trimitere.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 8 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
Paragraful 44
44. Referitor la critica privind încălcarea prevederilor art. 16 din Constituție, prin Decizia nr. 489 din 3 octombrie 2023, paragrafele 25-28, Curtea a reținut că, așa cum a statuat în mod constant în jurisprudența sa, principiul constituțional al egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Astfel, condiția de admisibilitate a cererii de revocare a ordinului de protecție, condiție care este impusă de legiuitor și vizează durata maximă pentru care a fost emis ordinul de protecție, nu are semnificația unei discriminări. Curtea a constatat că intră în competența legiuitorului reglementarea oricăror condiții pentru introducerea unei cereri la instanța judecătorească.
Textul în documentul-sursă ↗Paragraful 50
50. Cât privește critica raportată la art. 24 din Constituție, Curtea reține că, prin Decizia nr. 728 din 8 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 11 ianuarie 2021, paragrafele 23 și 24, a reiterat jurisprudența sa, potrivit căreia art. 24 din Constituție este calificat ca fiind o garanție a dreptului la un proces echitabil (Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragraful 51, și Decizia nr. 111 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 16 mai 2016, paragraful 23). De asemenea, Curtea a reținut că dreptul la apărare conferă oricărei părți implicate într-un proces, potrivit intereselor sale și indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la ședințele de judecată, folosirea mijloacelor de probă și invocarea excepțiilor prevăzute de legea procesuală (a se vedea Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragraful 33). Având în vedere această jurisprudență, precum și dispozițiile din Legea nr. 217/2003, potrivit cărora cererea de revocare se soluționează cu citarea părților, Curtea a constatat că susținerea autorului excepției referitoare la încălcarea dreptului la apărare, consacrat de art. 24 din Constituție, este neîntemeiată.
Textul în documentul-sursă ↗Paragraful 51
51. Referitor la critica privind încălcarea prevederilor art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, de vreme ce solicitarea revocării ordinului de protecție - care se poate formula doar de către persoana împotriva căreia s-a dispus o măsură prin ordinul de protecție pe durata maximă - este o cerere distinctă și nu constituie o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a instituit ordinul de protecție. Cu privire la calea de atac împotriva ordinului de protecție, art. 45 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 prevede că hotărârea prin care se soluționează cererea de emitere a ordinului de protecție este supusă numai apelului, în termen de 3 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.
Textul în documentul-sursă ↗Paragraful 57
57. Ținând cont de această jurisprudență a Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului și având în vedere că scopul instituirii ordinului de protecție este însăși protejarea dreptului la viață și la integritate fizică și psihică a persoanei asupra căreia s-a exercitat violența, Curtea constată că dispozițiile art. 49 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 - prin care legiuitorul a permis agresorului să solicite revocarea ordinului de protecție doar în situația în care durata măsurilor luate prin ordinul de protecție este cea maximă - au un scop legitim și respectă un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul propus.
Textul în documentul-sursă ↗Paragraful 58
58. Referitor la critica privind încălcarea interesului superior al copilului, Curtea reține că aceasta vizează chestiuni de aplicare a dispozițiilor de lege criticate în cazuri concrete, iar nu aspecte de neconstituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 50 din 22 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precitată, paragrafele 74-78, instanța supremă a stabilit, ținând cont de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că instanțele, în aplicarea dispozițiilor art. 8 din Convenție, au obligația să efectueze o analiză detaliată a întregii situații de familie și a unei întregi serii de factori, în special de natură factuală, emoțională și psihologică, materială și medicală, și să realizeze o evaluare echilibrată și rezonabilă a respectivelor interese ale fiecărei persoane, cu preocupare constantă de a găsi cea mai bună soluție pentru copil (Hotărârea din 23 octombrie 2018, pronunțată în Cauza Petrov și X împotriva Rusiei, paragraful 98, Hotărârea din 6 iulie 2010, pronunțată în Cauza Neulinger și Shuruk împotriva Elveției, paragraful 139). Ocrotirea drepturilor membrilor familiei impune instanței să evalueze dacă există un pericol real pentru victimele violenței domestice, în sensul că protecția la care acestea sunt îndreptățite include obligația autorităților de a analiza detaliat situația pentru a lua o măsură care să corespundă standardului de protecție impus atât de normele de drept intern, cât și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Lipsa efectuării unei evaluări proprii a instanței asupra situației de risc la care este expusă victima violenței domestice ar constitui o încălcare a obligației pozitive a statului de ocrotire a dreptului prevăzut de art. 8 în coroborare cu protejarea art. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
Textul în documentul-sursă ↗Paragraful 60
60. Cât privește comparația pe care o fac autorii excepției de neconstituționalitate între dispozițiile art. 49 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 și cele ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protecție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 4 martie 2024 (care, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 116/2025 pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și pentru modificarea și completarea Legii nr. 26/2024 privind ordinul de protecție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 23 iunie 2025, prevedeau că „Persoana împotriva căreia s-a dispus o măsură prin ordinul de protecție poate solicita revocarea ordinului sau înlocuirea măsurii dispuse“), Curtea constată că intră în competența legiuitorului reglementarea oricăror condiții pentru formularea cererilor de revocare a ordinelor de protecție stabilite prin reglementări diferite. De altfel, potrivit art. 26 din Legea nr. 26/2024, nu intră sub incidența acestei legi situațiile reglementate de Legea nr. 217/2003. Or, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 33 din 28 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 5 iunie 2003, sau Decizia nr. 592 din 24 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 21 aprilie 2023, paragraful 23).
Textul în documentul-sursă ↗Paragraful 62
62. Cu privire la această critică, Curtea reține că legiuitorul a stabilit că ordinul de protecție poate fi revocat de instanța judecătorească doar dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile stabilite de art. 49 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, condiții pe care instanța trebuie să le analizeze pentru a stabili dacă agresorul a respectat interdicțiile sau obligațiile impuse prin ordinul de protecție și pentru a efectua o evaluare proprie a existenței unui risc real pentru victima violenței domestice sau pentru familia acesteia din partea persoanei împotriva căreia sa emis ordinul de protecție. Or, având în vedere că scopul emiterii ordinului de protecție este însăși protejarea dreptului la viață și integritate fizică și psihică, nu se poate susține că reglementarea acestor condiții pentru revocarea ordinului de protecție este neconstituțională.
Textul în documentul-sursă ↗Dispozitiv — caracter obligatoriu și pronunțare
Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, Judecătoriei Botoșani - Secția civilă, Judecătoriei Salonta, Judecătoriei Miercurea-Ciuc - Secția civilă, Tribunalului Vaslui - Secția civilă, Judecătoriei Caracal, Judecătoriei Brașov, Tribunalului Hunedoara - Secția I civilă, Tribunalului Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, Tribunalului Sibiu - Secția I civilă și Tribunalului Bacău - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 4 noiembrie 2025. PREȘEDINTE CRISTIAN DELIORGA Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.