PROBLEMA JURIDICĂ
Critica privind aplicarea limitelor de poprire din art. 729 alin. (1) și (3) CPC veniturilor debitorului provenite de la mai mulți angajatori, în baza unor contracte cu timp parțial, ridică o problemă de constituționalitate sau de interpretare și aplicare a legii de către instanța de judecată?
Faptele relevante
O instituție creditoare a ridicat excepția într-o procedură de validare a popririi. Aceasta a invocat dificultatea recuperării unei creanțe de la debitorul care ar obține venituri mici, distincte, din contracte cu timp parțial încheiate cu mai mulți angajatori. CCR descrie această situație ca fundament al criticii; decizia nu stabilește cuantumul cumulat al veniturilor unui debitor și nu validează ea însăși poprirea (paragrafele 4–6, 12 și 15).
Soluția
Curtea a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a art. 729 alin. (1) și (3) CPC. Stabilirea veniturilor totale și aplicarea limitei la situația concretă țin de competența instanței de judecată, nu de controlul de constituționalitate (paragraful 16 și dispozitiv).
Motivarea, pe scurt
CCR explică funcția de protecție socială a limitelor de urmărire: debitorului trebuie să îi rămână mijloace de existență, concomitent cu posibilitatea creditorului de a recupera creanța. Curtea reia plafonul de jumătate pentru întreținere și alocații pentru copii, plafonul de o treime pentru celelalte datorii și protecția suplimentară când venitul periodic destinat existenței este sub salariul minim net. La paragraful 14 arată că textul nu distinge după tipul contractului sau numărul angajatorilor; totalitatea veniturilor este supusă limitelor legale. La paragraful 15 lasă instanței stabilirea surselor și cuantumului, inclusiv prin verificări la inspectoratele de muncă și organele fiscale.
Ce putem învăța și ce limite are
Explică de ce veniturile mici și pluralitatea angajatorilor cer verificarea sursei și cuantumului real înainte de reținere. Susține protecția mijloacelor de existență fără a transforma toate veniturile în sume complet neurmăribile.
Nu privește prestația compensatorie a fostului soț și nu o califică drept întreținere.
Nu hotărăște rangul întreținerii în concurs cu o creanță bancară ori cu alte popriri.
Nu consacră prin dispozitiv o formulă administrativă de agregare a veniturilor de către angajatori; excepția a fost respinsă ca inadmisibilă.
Argumentul procurorului de la paragraful 3 nu constituie soluția ori motivarea Curții.
Nu stabilește în această cauză o sumă individuală de reținut și nu pronunță validarea popririi.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 5 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
paragraful 13
13. Curtea reține că textul de lege criticat instituie limitele în care pot fi urmărite anumite categorii de venituri, în funcție de specificul lor, constituind o veritabilă normă de protecție socială a debitorului, care să-i permită acestuia asigurarea mijloacelor de existență, concomitent cu achitarea debitelor, implicit fiind asigurată și protecția creditorului, în vederea recuperării creanței. Astfel, veniturile cu caracter periodic ale debitorului, care sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia, pot face obiect al urmăririi silite, până la jumătate din venitul lunar net (pentru sumele datorate cu titlu de obligație de întreținere sau alocație pentru copii), respectiv până la o treime din venitul lunar net pentru orice alte datorii. De asemenea, în cazul în care veniturile destinate asigurării mijloacelor de existență ale debitorului sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părții ce depășește jumătate din acest cuantum. Așadar, prevederea legală criticată nu instituie o interdicție absolută de urmărire a veniturilor, ci numai o limitare de urmărire a veniturilor al căror cuantum este mai mic decât salariul minim net pe economie, creditorii putând urmări acea parte a salariului ce depășește jumătate din salariul minim pe economie. Prin poprire, pot fi urmărite orice sume care constituie un venit al debitorului, cu condiția de a fi plătite cu caracter de durată și periodic, iar pentru a se urmări în limita prevăzută de art. 729 alin. (3) din Codul de procedură civilă, trebuie să aibă destinația de a asigura existența zilnică a debitorului.
Textul în documentul-sursă ↗paragraful 14
14. Astfel, din analiza dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că protecția socială a debitorului se întinde asupra sumelor de bani ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia, fără a se distinge în funcție de tipul contractelor individuale de muncă, astfel cum sunt reglementate în Codul muncii, respectiv cu durată determinată sau nedeterminată, prin agent de muncă temporară, cu timp parțial sau prin muncă la domiciliu. Tot astfel, prevederile legale criticate, respectiv art. 729 alin. (3) din Codul de procedură civilă, nu instituie nicio diferențiere în raport cu sursa veniturilor din muncă, fără a specifica dacă acestea sunt obținute de la un singur angajator sau mai mulți angajatori, ceea ce înseamnă că totalitatea veniturilor debitorului, obținute din muncă, sau din orice alte sume ce i se plătesc periodic acestuia, pot fi urmărite în limitele instituite de textul de lege criticat - ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.
Textul în documentul-sursă ↗paragraful 15
15. Curtea reține că autoarea excepției de neconstituționalitate este nemulțumită de faptul că textul de lege criticat nu prevede nicio soluție în privința aplicării sale și în cazul în care debitorul urmărit dobândește veniturile din contracte de muncă cu normă parțială la mai mulți angajatori, iar venitul obținut la fiecare angajator în parte nu depășește limita în care acesta poate fi urmărit. Or, o asemenea susținere vizează însă o chestiune de interpretare și aplicare a legii, în sensul stabilirii surselor de venituri totale ale debitorului urmărit, o asemenea operațiune intrând în competența exclusivă a instanței de judecată, care poate să verifice aceste aspecte fie la inspectoratele teritoriale de muncă - în privința naturii juridice a contractelor de muncă încheiate de debitor, fie la direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene/de sector ale finanțelor publice - în ceea ce privește cuantumul veniturilor debitorului.
Textul în documentul-sursă ↗paragraful 16
16. Cu privire la interpretarea și aplicarea legii, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit. iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). Printr-o jurisprudență constantă, Curtea s-a pronunțat cu privire la competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa probleme care țin de interpretarea și/sau aplicarea legii. Astfel, prin Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea s-a pronunțat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992, aceasta asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile Constituției. Așadar, aplicarea și interpretarea legii nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție. Prin urmare, având în vedere că în prezenta cauză critica formulată vizează modul de interpretare și aplicare a prevederilor legale criticate, Curtea reține că soluționarea acesteia excedează competenței sale. Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“, iar nu cu privire la modul de interpretare și aplicare a legii în concret la o cauză. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 729 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă prin prisma art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 este inadmisibilă.
Textul în documentul-sursă ↗dispozitiv
DECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 729 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Asociația C.A.R. Victoria Mureș I.F.N. din Târgu Mureș în Dosarul nr. 1.633/320/2018/a1 al Judecătoriei Târgu Mureș - Secția civilă.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Mureș - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 18 februarie 2020.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.