PROBLEMA JURIDICĂ
Lipsa unui termen expres de soluționare și a unei căi de atac prevăzute în art. 332 CPC împiedică accesul liber la justiție în procedura recuzării expertului?
Faptele relevante
Excepția a fost ridicată într-un litigiu civil privind recalcularea contribuțiilor la cheltuielile unei asociații de proprietari. Judecătoria Sectorului 4 București a sesizat Curtea prin încheierea din 19 martie 2019 (par. 1 și 5).
Soluția
Curtea a respins excepția ca neîntemeiată și a constatat constituționalitatea art. 332 CPC în raport cu criticile formulate (dispozitiv).
Motivarea, pe scurt
Curtea a reținut soluționarea cu celeritate, de îndată, în camera de consiliu, și posibilitatea atacării încheierii odată cu fondul. Procedura recuzării este un incident al procesului, fără a constitui un litigiu de sine stătător asupra raportului juridic dintre părți (par. 14–15).
Ce putem învăța și ce limite are
Clarifică procedura și momentul contestării încheierii de respingere a recuzării expertului în procesele civile, inclusiv în partaj.
Nu este o soluție de partaj și nu stabilește dacă un anumit expert era părtinitor.
Nu stabilește un termen numeric pentru soluționarea cererii și nu permite generalizarea că orice încheiere de recuzare este atacabilă.
Susținerile autorului excepției sau ale procurorului nu fac parte din motivarea Curții.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 1 EXTRAS
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
par. 14
14. În legătură cu aceste susțineri, Curtea reține că trimiterea generală pe care textul de lege criticat o face cu privire la motivele de recuzare a judecătorilor vizează o aplicare similară a acestora și procedurii de recuzare a experților, ceea ce conduce la concluzia că și această cerere de recuzare se realizează cu celeritate. Astfel, cererea de recuzare a expertului se soluționează de îndată, în camera de consiliu, iar încheierea astfel pronunțată poate fi atacată odată cu fondul, fără ca acest aspect să aibă semnificația încălcării principiului constituțional al accesului liber la justiție. Așadar, dispozițiile legale criticate sunt norme de procedură, edictate de legiuitor în temeiul mandatului său constituțional conferit de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală. În sensul jurisprudenței Curții Constituționale, accesul liber la justiție este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale, pentru situații deosebite, și implică existența unor proceduri unice pentru situații deosebite, iar mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția presupun și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Legiuitorul are legitimarea constituțională de a stabili prin lege procedura de judecată, iar art. 129 din Constituție prevede posibilitatea exercitării căilor de atac în condițiile legii, ceea ce nu implică obligativitatea stabilirii unor căi de atac împotriva tuturor actelor îndeplinite de judecător în cursul procesului, ci libera exercitare de către părțile interesate și Ministerul Public a căilor de atac prevăzute de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 410 din 16 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 15 septembrie 2016).
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.