PROBLEMA JURIDICĂ
Constituționalitatea limitării contestației în anulare speciale, a noțiunii de eroare materială și a limitei de un an de la definitivare, inclusiv în cazul neredactării ori necomunicării hotărârii.
Faptele relevante
Excepțiile au fost ridicate în trei cauze de contestație în anulare, sesizările fiind conexate de Curtea Constituțională. Decizia nu arată că litigiile de origine ar fi fost litigii de partaj; relevanța privește normele comune ale contestației.
Soluția
Curtea a respins excepția ca neîntemeiată și a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 și alin. (3), precum și art. 506 alin. (1) teza a doua, în raport cu criticile formulate. Decizia este definitivă și general obligatorie.
Motivarea, pe scurt
Paragrafele 31 și 34–35 disting eroarea materială privind aspectele formale și procedurale de greșelile de apreciere a probelor, interpretare a faptelor ori a legii, încadrarea urmând să fie făcută de instanță după dosarul existent. Paragraful 37 arată că neredactarea și necomunicarea neimputabile părții pot justifica repunerea în termen, inclusiv dacă hotărârea este comunicată cu mai puțin de 15 zile înaintea împlinirii plafonului anual. Paragraful 38 confirmă că motivarea se face în termenul de declarare de 15 zile. Paragraful 40 explică natura excepțională a remediului și cerința motivelor prevăzute limitativ de lege.
Ce putem învăța și ce limite are
Fundamentează limitele alegerii unei căi extraordinare de atac și arată că plafonul de un an pentru contestația în anulare nu operează necondiționat.
Nu soluționează un dosar individual de partaj și nu stabilește că o anumită probă a cititorului demonstrează eroarea materială.
Nu deschide o cale de atac neprevăzută de lege și nu transformă reevaluarea fondului într-o contestație în anulare.
Forma istorică a art. 503 alin. (3) este explicit delimitată în decizie; forma aplicabilă dosarului cititorului se determină separat.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 6 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
par. 24
24. Anterior sesizării Curții Constituționale, dispozițiile art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă au fost modificate prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018, în sensul că „Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs“. Însă, având în vedere data înregistrării dosarului, precum și dispozițiile art. 27 din Codul de procedură civilă și Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care s-a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul prevederilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, instanța constituțională este competentă să analizeze prevederile art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018, întrucât acestea continuă să producă efecte juridice în cauza concretă dedusă judecății.
Textul în documentul-sursă ↗par. 31
31. În continuare, în ceea ce privește sintagma „erori materiale“ din cuprinsul art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 355 din 23 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 9 decembrie 2019, paragrafele 16-20, Curtea a reținut că dispozițiile criticate reglementează motivul de contestație în anulare specială pentru situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale (greșeli materiale), care se referă la aspecte formale ale judecării recursului și care au drept consecință pronunțarea unei soluții greșite. Astfel, greșeala pe care o comite instanța trebuie să se realizeze prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care sunt determinante în pronunțarea soluției.
Textul în documentul-sursă ↗par. 34
34. Așadar, dispoziția legală criticată are în vedere erorile materiale de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecății, și nu acele greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural (a se vedea Decizia nr. 355 din 23 mai 2019, precitată, paragraful 19).
Textul în documentul-sursă ↗par. 35
35. Prin Decizia nr. 355 din 23 mai 2019, paragraful 20, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la lipsa unei definiții a noțiunii de „eroare materială“ din cuprinsul art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut că această noțiune nu ar fi putut fi conturată de legiuitor, având în vedere situațiile ce pot fi caracterizate drept erori materiale. Astfel, diversitatea situațiilor nu justifică o listă exhaustivă a acestora. Prin urmare, instanța de judecată este cea care, prin raportare la situația existentă în dosar la data pronunțării hotărârii ce se atacă, poate aprecia dacă soluția reprezintă sau nu rezultatul unei erori materiale.
Textul în documentul-sursă ↗par. 37
37. În continuare, referitor la termenul de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii, indicat de art. 506 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, prevăzut pentru exercitarea contestației în anulare, Curtea a reținut prin Decizia nr. 505 din 5 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 31 ianuarie 2024, paragraful 18, că, în cazul în care hotărârea nu a fost redactată și, prin urmare, comunicarea nu a avut loc în termenul de un an de la data rămânerii definitive a acesteia, partea nu va putea fi decăzută din termenul de formulare a contestației în anulare. În acest caz, partea va putea solicita repunerea în termen, arătând că nedepunerea contestației în anulare în termen se datorează unui motiv temeinic justificat, neimputabil ei, respectiv neredactarea hotărârii și, implicit, necomunicarea acesteia în limita termenului de un an prevăzut de lege. Aceeași soluție se impune și pentru situația în care comunicarea hotărârii s-a făcut în termenul de un an, dar în mai puțin de 15 zile până la împlinirea acestui termen.
Textul în documentul-sursă ↗par. 40
40. Totodată, textele legale criticate nu încalcă prevederile art. 16 și 21 din Constituție, deoarece, potrivit jurisprudenței constante a instanței constituționale, dacă legiuitorul este suveran în a reglementa diferit în situații diferite accesul la o cale ordinară de atac, fără ca prin aceasta să fie afectat accesul liber la justiție, a fortiori o atare concluzie se impune atunci când în discuție este accesul la o cale extraordinară de atac, care, prin definiție, are caracter de excepție și poate fi valorificată numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, în caz contrar existând riscul producerii unor perturbări majore ale stabilității și securității raporturilor juridice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 304 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 31 iulie 2019, paragraful 37).
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.