PROBLEMA JURIDICĂ
Recunoașterea unui drept de superficie exclusiv pe baza unei situații de fapt are bază suficientă în dreptul intern și respectă dreptul de proprietate?
Faptele relevante
Litigiul privea drepturi asupra unui imobil și teren, lucrări realizate de autorități și soluția internă de recunoaștere a superficiei. Contextul istoric și normativ este anterior actualului Cod civil român.
Soluția
Curtea a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1, lipsa bazei suficiente în dreptul intern făcând ingerința incompatibilă cu protecția bunurilor (§§ 63–65).
Motivarea, pe scurt
În contextul dreptului intern de atunci, simpla construire pe terenul altuia, chiar cu bună-credință, nu intra între bazele recunoscute pentru superficie. Situația de fapt și aparența dreptului invocate în hotărârea internă nu înlocuiau un mod juridic de dobândire. Concluzia este contextuală, nu o interpretare a art. 693 din actualul Cod civil.
Ce putem învăța și ce limite are
Ilustrează necesitatea identificării unei baze juridice a superficiei și distincția dintre faptul construirii și dobândirea unui drept real.
Nu privește partajul dintre soți și nu stabilește o cotă a constructorilor.
Nu substituie verificarea titlului, a actelor și a datei constituirii dreptului.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 2 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
§ 63 · textul original, în limba franceză
63. En l'espèce, la Cour note que l'arrêt de la Cour suprême de justice du 5 décembre 2001 a établi que le conseil municipal d'Arad a acquis le droit de superficie en vertu d'une « situation de fait qui n'est pas voulue ou connue par les intéressés » et qui permet de donner effet à « l'apparence de droit » (aparenţa de drept). Or, en vertu de la jurisprudence des tribunaux internes, le droit de superficie résulte uniquement de la loi, de la prescription acquisitive, du legs ou de la convention des parties. Le simple fait d'ériger des constructions sur le terrain d'autrui, même en toute bonne foi, ne pourrait constituer un droit de superficie au bénéfice du constructeur (paragraphes 32-33 ci-dessus), en l'absence d'un des quatre éléments susmentionnés. La Cour constate ainsi que l'apparence de droit à laquelle renvoie la Cour suprême de justice n'entre pas dans les catégories d'actes et faits pouvant fonder le droit de superficie. Il en résulte de toute évidence que l'ingérence dans le droit au respect des biens des requérants ne trouve pas de base dans le droit interne.
Textul în documentul-sursă ↗§ 64 · textul original, în limba franceză
64. Partant, la Cour considère que l'ingérence litigieuse n'est pas « prévue par la loi » au sens de l'article 1 du Protocole no 1 et, par conséquent, est incompatible avec le droit au respect des biens des requérants. Une telle conclusion la dispense de rechercher si un juste équilibre a été maintenu entre les exigences de l'intérêt général de la communauté et les impératifs de la sauvegarde des droits individuels.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.