PROBLEMA JURIDICĂ
Poate termenul unei căi naționale de atac împotriva unui act comunicat transfrontalier într-o limbă neadmisă să înceapă concomitent cu termenul de o săptămână pentru refuzul lingvistic prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 1393/2007?
Faptele relevante
O societate austriacă de transport a primit prin poștă, la 30 octombrie 2019, o ordonanță slovenă de executare pronunțată în lipsă pe baza unor facturi. Actul era redactat în slovenă, într-o situație în care condiția lingvistică a refuzului era îndeplinită. Serviciul juridic intern l-a primit la 4 noiembrie, iar avocații au fost însărcinați la 5 noiembrie. Opoziția depusă la 11 noiembrie a fost respinsă ca tardivă, deoarece dreptul sloven prevedea opt zile de la comunicare. După respingerea căii de atac și plata datoriei, societatea a introdus în Austria o acțiune în răspundere împotriva avocaților (paragrafele 16–23 și 29).
Soluția
Art. 8 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007, coroborat cu art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, se opune unei norme naționale care face să înceapă simultan termenul de o săptămână pentru exercitarea refuzului lingvistic și termenul căii de atac împotriva actului. Când actul nu este redactat sau tradus într-una dintre limbile admise, termenul de atac trebuie, în principiu, să înceapă după expirarea termenului de refuz. Curtea nu a mai răspuns separat întrebărilor privind durata de opt zile și discriminarea (paragrafele 46, 49–50 și dispozitivul).
Motivarea, pe scurt
Dreptul de refuz protejează apărarea și trebuie să poată fi exercitat efectiv: destinatarul are nevoie atât de informare, cât și de întregul termen pentru a decide acceptarea ori refuzul (paragrafele 34–41). Suprapunerea termenelor obliga destinatarul să pregătească simultan calea de atac și îl priva de beneficiul deplin al acesteia. Curtea precizează că dezavantajul există independent de durata termenului național de atac, nu doar când acesta este de opt zile (paragrafele 42–45). Pornirea concomitentă ar încuraja refuzuri formulate numai pentru evitarea dezavantajului procedural, contrar obiectivului transmiterii rapide compatibile cu apărarea (paragrafele 46–48).
Ce putem învăța și ce limite are
Arată că termenul național de atac nu este independent de garanția refuzului lingvistic.
Litigiul privește o ordonanță de executare între societăți și răspunderea avocaților, nu divorțul.
Interpretează numai Regulamentul (CE) nr. 1393/2007; termenul de o săptămână nu se transferă ca atare în regulamentul actual.
Curtea nu stabilește un termen național general de apel, nu declară că toate termenele de opt zile sunt nevalabile și nu decide răspunderea avocaților în litigiul național.
Nu instituie o prelungire automată pentru un act într-o limbă înțeleasă sau într-o limbă oficială relevantă, cazuri care nu satisfac condiția lingvistică analizată.
Nu confirmă soluția națională definitivă ulterioară în acțiunea de răspundere.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 7 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
par. 9
Regulamentul nr. 1393/2007 a fost abrogat prin Regulamentul (UE) 2020/1784 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2020 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială (notificarea sau comunicarea actelor) (JO 2020, L 405, p. 40), aplicabil de la 1 iulie 2022. Cu toate acestea, ținând seama de data faptelor aflate la originea litigiului principal, cererea de decizie preliminară trebuie examinată în raport cu Regulamentul nr. 1393/2007.
Textul în documentul-sursă ↗par. 36
Rezultă de asemenea din jurisprudența Curții că dreptul amintit de a refuza primirea unui act de notificat sau de comunicat permite protejarea dreptului la apărare al destinatarului acestui act, cu respectarea cerințelor unui proces echitabil, consacrat la articolul 47 al doilea paragraf din cartă. Astfel, deși Regulamentul nr. 1393/2007 urmărește, în primul rând, să amelioreze eficacitatea și rapiditatea procedurilor judiciare, precum și să asigure o bună administrare a justiției, obiectivele menționate nu pot fi atinse prin subminarea, în orice mod, a respectării efective a dreptului la apărare al destinatarilor actelor în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 septembrie 2018, Catlin Europe, C‑21/17, EU:C:2018:675, punctul 33 și jurisprudența citată).
Textul în documentul-sursă ↗par. 41
Efectul util al dreptului de a refuza primirea unui act de notificat sau de comunicat necesită, pe de o parte, ca destinatarul să fi fost informat cu privire la existența acestui drept și, pe de altă parte, să dispună de integralitatea termenului de o săptămână pentru a evalua dacă trebuie să accepte sau să refuze primirea actului și, în caz de refuz, pentru a‑l returna pe acesta din urmă.
Textul în documentul-sursă ↗par. 43
Pe de altă parte, o reglementare precum cea în discuție în litigiul principal conduce, în fapt, la privarea destinatarului unui act care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1393/2007 de beneficiul deplin al termenului prevăzut de dreptul național pentru formularea unei căi de atac, și anume, în speță, termenul de opt zile pentru formularea opoziției împotriva actului judiciar în discuție. Or, în situații care intră sub incidența dreptului la protecție jurisdicțională efectivă, consacrat la articolul 47 din cartă, justițiabilii trebuie să poată beneficia de integralitatea termenelor recunoscute de dreptul național al unui stat membru pentru exercitarea unui drept procedural împotriva unui act notificat sau comunicat (a se vedea prin analogie Hotărârea din 14 mai 2020, Staatsanwaltschaft Offenburg, C‑615/18, EU:C:2020:376, punctul 50, precum și jurisprudența citată).
Textul în documentul-sursă ↗par. 44
În plus, atunci când, precum în speță, momentele de la care încep să curgă termenele menționate coincid, iar destinatarul actului, redactat într‑o limbă pe care nu se prezumă că o înțelege, nu beneficiază astfel în fapt și independent de durata termenului de exercitare a unei căi de atac împotriva actului respectiv, prevăzut de reglementarea statului membru de care aparține autoritatea care l‑a emis, de integralitatea acestui termen, destinatarul respectiv se află într‑o situație dezavantajoasă în raport cu ceilalți destinatari care înțeleg limba în care a fost redactat actul care le este adresat și dispun în consecință, în fapt, de totalitatea termenului amintit pentru valorificarea drepturilor lor.
Textul în documentul-sursă ↗par. 46
Rezultă că, atunci când actul de notificat sau de comunicat nu este redactat sau tradus în una dintre limbile vizate la această dispoziție, momentul de la care începe să curgă termenul de o săptămână prevăzut la articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1393/2007 nu poate, cu riscul de a aduce atingere efectului util al dispoziției menționate coroborate cu articolul 47 din cartă, să coincidă cu momentul de la care începe să curgă termenul pentru exercitarea dreptului de a formula o cale de atac în conformitate cu reglementarea statului membru de care aparține autoritatea care a emis actul, acest din urmă termen trebuind în principiu să înceapă să curgă după expirarea termenului de o săptămână prevăzut la articolul 8 alineatul (1) menționat.
Textul în documentul-sursă ↗par. 49
Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1393/2007 coroborat cu articolul 47 din cartă trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a statului membru de care aparține autoritatea care a emis un act de notificat sau de comunicat, în temeiul căreia momentul de la care începe să curgă termenul de o săptămână vizat la respectivul articol 8 alineatul (1), în care destinatarul unui astfel de act poate refuza să îl primească pentru unul dintre motivele prevăzute la această dispoziție, coincide cu momentul de la care începe să curgă termenul pentru exercitarea unei căi de atac împotriva acestui act în statul membru amintit.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.