PROBLEMA JURIDICĂ
Cererea care înlocuiește acordul celuilalt părinte pentru călătoria copilului și emiterea pașaportului intră în răspunderea părintească? Poate necontestarea competenței de către reprezentantul desemnat în lipsa părintelui să constituie acceptare a forului?
Faptele relevante
O mamă și copilul său, cetățeni bulgari, locuiau în Italia. Tatăl, tot cetățean bulgar, locuia de asemenea în Italia și nu coopera pentru reînnoirea pașaportului copilului. Mama a sesizat instanța bulgară pentru înlocuirea acordului necesar călătoriei și eliberării documentului. Pentru tată, care nu fusese găsit la adresa declarată, a fost desemnat un reprezentant. Instanțele inferioare au considerat relevante reședința copilului în Italia și lipsa competenței internaționale a instanței bulgare. Instanța de trimitere a solicitat interpretarea normelor europene.
Soluția
Curtea a stabilit că acțiunea prin care se cere suplinirea acordului pentru călătorie și emiterea pașaportului intră în domeniul răspunderii părintești al Regulamentului (CE) nr. 2201/2003; necesitatea folosirii hotărârii în procedura administrativă a pașaportului nu schimbă această calificare. Nu există acceptarea neechivocă a competenței prevăzută de vechiul art. 12 alin. (3) lit. b) doar fiindcă reprezentantul desemnat părintelui absent nu a contestat-o (pct. 35 și 47; dispozitiv, pct. 1–2).
Motivarea, pe scurt
Noțiunea autonomă de răspundere părintească este amplă și privește drepturile și obligațiile referitoare la persoana copilului. Călătoria și pașaportul sunt decizii privind persoana copilului, iar caracterul civil se apreciază după natura litigiului parental, chiar dacă documentul se emite administrativ (pct. 25–35). Prorogarea forului este o excepție care cere acceptarea neechivocă a părților la momentul relevant. Reprezentarea desemnată în lipsa informării părintelui despre proces nu poate fi asimilată alegerii personale a instanței; protecția interesului copilului nu înlocuiește condițiile de competență (pct. 36–47).
Ce putem învăța și ce limite are
Împiedică deducerea automată a competenței României din cetățenia copilului sau din emiterea pașaportului românesc; explică natura cererii de suplinire și de ce lipsa reală a părintelui nu creează acord asupra instanței.
Nu decide dacă o călătorie concretă este în interesul copilului și nu impune admiterea cererii.
Nu este o hotărâre privind procedura română de ordonanță președințială, taxă sau termene.
Cadrul normativ european istoric trebuie separat de Regulamentul (UE) 2019/1111 și de procedurile anterioare datei de 1 august 2022.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 3 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
pct. 29
29 În ceea ce privește o acțiune precum cea din litigiul principal, din decizia de trimitere reiese că, în cadrul acestei acțiuni, instanța trebuie să se pronunțe asupra necesității obținerii unui pașaport de către copilul în cauză și asupra dreptului părintelui reclamant de a depune cererea aferentă acestui pașaport, precum și de a călători în străinătate cu copilul respectiv, fără consimțământul celuilalt părinte. Prin urmare, o astfel de acțiune are ca obiect exercitarea „răspunderii părintești” cu privire la acest copil, în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 2201/2003 coroborat cu articolul 2 punctul 7 din acest regulament.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 35
35 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima și la a doua întrebare că acțiunea prin care unul dintre părinți solicită instanței să suplinească lipsa consimțământului celuilalt părinte pentru călătoria copilului lor în afara statului membru în care acesta are reședința și pentru eliberarea unui pașaport pe numele acestui copil intră în domeniul de aplicare material al Regulamentului nr. 2201/2003, și aceasta chiar și atunci când hotărârea pronunțată ca urmare a acestei acțiuni va trebui să fie luată în considerare de autoritățile statului membru al cărui cetățean este copilul menționat în cadrul procedurii administrative privind eliberarea acestui pașaport.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 47
47 Prin urmare, trebuie să se răspundă la a treia întrebare că articolul 12 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul nr. 2201/2003 trebuie interpretat în sensul că competența instanțelor sesizate cu soluționarea unei cereri în materia răspunderii părintești nu poate fi considerată ca fiind „acceptată în mod expres sau în orice alt mod neechivoc de către toate părțile la procedură”, în sensul acestei dispoziții, pentru simplul motiv că mandatarul ad litem care îl reprezintă pe pârât, desemnat din oficiu de aceste instanțe având în vedere imposibilitatea de a‑i notifica acestuia din urmă cererea de sesizare, nu a invocat necompetența instanțelor menționate.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.