PROBLEMA JURIDICĂ
Întrebările vizau interpretarea noțiunii de soț și condițiile dreptului de ședere al unui resortisant al unei țări terțe, căsătorit cu un cetățean UE de același sex. Deși trimiterea pornea de la directivă, Curtea a reformulat cadrul de analiză prin raportare la art. 21 TFUE, deoarece se discuta șederea în statul cetățeniei lui Coman.
Faptele relevante
Relu Adrian Coman, cetățean român și american, și Robert Clabourn Hamilton, cetățean american, s-au cunoscut la New York, unde au locuit împreună între 2005 și 2009. Ulterior, Coman a lucrat la Bruxelles, iar cuplul s-a căsătorit acolo la 5 noiembrie 2010. (Punctele 9 și 10.)
În 2012 au cerut informații autorităților române despre condițiile în care Hamilton putea locui în România mai mult de trei luni. Răspunsul Inspectoratului General pentru Imigrări din 11 ianuarie 2013 invoca nerecunoașterea căsătoriei între persoane de același sex pentru a exclude dreptul solicitat ca soț. Litigiul a ajuns la Curtea Constituțională, care a sesizat CJUE. (Punctele 11–16.)
Soluția
Dacă, în cursul șederii efective într-un alt stat membru, cetățeanul UE a întemeiat ori consolidat viața de familie cu un cetățean al unei țări terțe de același sex cu care s-a căsătorit legal acolo, statul cetățeniei nu poate refuza dreptul de ședere pentru singurul motiv că dreptul său nu permite căsătoriile între persoane de același sex. (Punctul 51.)
Articolul 21 alineatul (1) TFUE poate conferi un drept derivat de ședere mai mare de trei luni, în condiții care nu pot fi mai stricte decât cele prevăzute la articolul 7 din Directiva 2004/38. (Punctele 53–56.)
Motivarea, pe scurt
Noțiunea de soț este neutră din punctul de vedere al genului și nu este supusă unei trimiteri la dreptul național al statului gazdă, spre deosebire de anumite reguli ale directivei despre parteneriat. Permisiunea statului de a refuza recunoașterea pentru ședere ar face ca libertatea de circulație să varieze după dreptul național privind căsătoria. (Punctele 34–36.)
Statele rămân competente să reglementeze instituția căsătoriei, dar trebuie să respecte dreptul UE când exercită această competență. Restricțiile liberei circulații trebuie justificate obiectiv și proporțional; noțiunea de ordine publică se interpretează strict. (Punctele 37–44.)
Recunoașterea necesară acordării dreptului de ședere nu obligă statul să introducă în dreptul său intern instituția căsătoriei între persoane de același sex. Analiza ține cont și de dreptul la viață privată și de familie protejat de Carta drepturilor fundamentale. (Punctele 45–50.)
Ce putem învăța și ce limite are
Confirmă aplicarea art. 21 TFUE și aplicarea prin analogie a directivei în România, precum și includerea soțului de același sex.
Curtea nu a emis ea însăși permisul de ședere românesc.
Cauza privește căsătoria, nu automat orice parteneriat, și nu soluționează divorțul. Afirmațiile despre limitele recunoașterii stării civile trebuie citite împreună cu hotărârea ulterioară C-713/23 din 2025; hotărârea Coman nu poate fi utilizată pentru a afirma că dreptul UE nu impune niciodată alte forme de recunoaștere.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 3 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
Punctul 20
În această privință, astfel cum Curtea a statuat în mai multe rânduri, rezultă dintr‑o interpretare literală, sistematică și teleologică a dispozițiilor Directivei 2004/38 că aceasta reglementează doar condițiile de intrare și de ședere ale unui cetățean al Uniunii în alte state membre decât cel al cărui resortisant este și că ea nu poate constitui temeiul unui drept de ședere derivat în favoarea resortisanților unui stat terț, membri ai familiei unui cetățean al Uniunii, în statul membru al cărui resortisant este acest cetățean (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 martie 2014, O. și B., C‑456/12, EU:C:2014:135, punctul 37, Hotărârea din 10 mai 2017, Chavez‑Vilchez și alții, C‑133/15, EU:C:2017:354, punctul 53, și Hotărârea din 14 noiembrie 2017, Lounes, C‑165/16, EU:C:2017:862, punctul 33).
Textul în documentul-sursă ↗Punctul 25
În ceea ce privește condițiile de acordare a acestui drept de ședere derivat, Curtea a subliniat că acestea nu trebuie să fie mai stricte decât cele prevăzute de Directiva 2004/38 pentru acordarea unui asemenea drept de ședere unui resortisant al unui stat terț, membru al familiei unui cetățean al Uniunii care și‑a exercitat dreptul de liberă circulație stabilindu‑se într‑un stat membru, altul decât cel al cărui resortisant este. Astfel, această directivă trebuie să fie aplicată prin analogie situației menționate la punctul precedent al prezentei hotărâri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 martie 2014, O. și B., C‑456/12, EU:C:2014:135, punctele 50 și 61, Hotărârea din 10 mai 2017, Chavez‑Vilchez și alții, C‑133/15, EU:C:2017:354, punctele 54 și 55, și Hotărârea din 14 noiembrie 2017, Lounes, C‑165/16, EU:C:2017:862, punctul 61).
Textul în documentul-sursă ↗Punctul 51
Având în vedere toate considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că, într‑o situație în care un cetățean al Uniunii a făcut uz de libertatea sa de circulație deplasându‑se și locuind efectiv, în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2004/38, într‑un alt stat membru decât cel a cărui cetățenie o deține și a întemeiat sau a consolidat cu această ocazie o viață de familie cu un resortisant al unui stat terț, de același sex, de care este legat printr‑o căsătorie legal încheiată în statul membru gazdă, articolul 21 alineatul (1) TFUE trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca autoritățile competente ale statului membru a cărui cetățenie o deține cetățeanul Uniunii să refuze acordarea unui drept de ședere pe teritoriul acestui stat membru resortisantului menționat, pentru motivul că dreptul statului membru menționat nu prevede căsătoria între persoane de același sex.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.