PROBLEMA JURIDICĂ
Judecătoria sau tribunalul soluționează, în primă instanță, cererea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) de înlocuire a plasamentului în regim de urgență dispus de director cu tutela, în procedura prevăzută de art. 70 alin. (3) din Legea nr. 272/2004?
Faptele relevante
Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța a sesizat ÎCCJ, prin Hotărârea nr. 8 din 30 iunie 2017, pentru unificarea practicii privind competența materială. În cauzele descrise, DGASPC solicitase înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu tutela, în temeiul art. 70 alin. (3) din Legea nr. 272/2004. Practica cuprindea declinări de competență, soluționări pe fond și regulatoare de competență în ambele sensuri. Sesizarea este prezentată la par. 1, iar tipul cauzelor și divergența la par. 7–9. Decizia nu individualizează un copil și nu instituie ea însăși tutela într-un dosar de familie.
Soluția
ÎCCJ a stabilit că tribunalului îi revine competența de a soluționa în primă instanță cererile de înlocuire a plasamentului în regim de urgență cu tutela, în interpretarea art. 107 din Codul civil și a art. 133 alin. (1) coroborat cu art. 70 alin. (3) din Legea nr. 272/2004. Dispozitivul se citește cu limita expresă din par. 56: tutela este instituită cu ocazia examinării motivelor măsurii luate de directorul DGASPC, în procedura art. 70 alin. (3).
Motivarea, pe scurt
Obiectul principal al procedurii este controlul plasamentului în regim de urgență dispus de director, nu o cerere principală și autonomă de instituire a tutelei. Tribunalul verifică motivele măsurii și poate alege soluția de ocrotire permisă de lege: încetarea cu reintegrare, înlocuirea cu tutela ori cu plasamentul, pronunțându-se și asupra drepturilor părintești. Instituirea tutelei nu justifică separarea cauzei și declinarea către judecătorie, deoarece ar putea lăsa copilul fără ocrotire legală; analiza trebuie să rămână unitară. Par. 42–48 explică această calificare și includerea monitorizării în norma specială de competență. Par. 52–56 delimitează soluția de Decizia nr. III/2007 (recurs în interesul legii), care privea cererile principale de tutelă. Par. 56 restrânge expres dezlegarea la ipoteza art. 70 alin. (3).
Ce putem învăța și ce limite are
Susține delimitarea competenței tribunalului atunci când, în controlul plasamentului de urgență dispus de director, se propune înlocuirea măsurii cu tutela.
Soluția se aplică numai ipotezei precizate la par. 56: tutela este instituită cu ocazia examinării măsurii dispuse de directorul DGASPC, în procedura art. 70 alin. (3).
Dezlegarea nu atribuie tribunalului toate cererile principale și autonome de instituire a tutelei. Nici nu înlătură distincția explicată în raport cu Decizia nr. III/2007 (recurs în interesul legii).
Hotărârea stabilește competența; nu impune instituirea tutelei într-un anumit caz și nu exonerează instanța de verificarea condițiilor legale și a interesului copilului.
Decizia nu acordă despăgubiri sau alte sume.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 6 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
par. 48
48. Sintagma „stabilirea unei măsuri de protecție specială“ cuprinsă în art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 nu poate fi interpretată restrictiv, circumscrisă doar situațiilor în care măsura este luată, ci oricăror situații, precum cele vizate de art. 70 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, care pun în discuție menținerea, revocarea, încetarea sau înlocuirea acestor măsuri, cu alte cuvinte monitorizarea aplicării măsurilor de protecție specială.
Textul în documentul-sursă ↗par. 49
49. În sprijinul acestei interpretări sunt și prevederile art. 229 alin. (3^1) din Legea nr. 71/2011, conform cărora, până la intrarea în vigoare a reglementării prin lege a organizării și funcționării instanței de tutelă, măsura plasamentului, a plasamentului în regim de urgență și a supravegherii specializate se stabilesc și se monitorizează potrivit art. 58-70 din Legea nr. 272/2004.
Textul în documentul-sursă ↗par. 50
50. Rezultă din textul normativ anterior menționat că, în concepția legiuitorului, măsurile care țin de monitorizarea plasamentului în regim de urgență intră în sfera de aplicare a art. 133 din Legea nr. 272/2004, această normă specială de competență materială nefiind limitată la cauzele privind stabilirea stricto sensu a măsurilor de protecție specială.
Textul în documentul-sursă ↗par. 56
56. Așadar, prezenta interpretare este aplicabilă numai în ipoteza în care tutela minorului este instituită cu prilejul examinării de către tribunalul sesizat, în temeiul dispozițiilor art. 70 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, a motivelor care au stat la baza adoptării de către directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului a măsurii plasamentului în regim de urgență.
Textul în documentul-sursă ↗dispozitiv
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE În numele legii DECIDE:Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța și, în consecință, stabilește că:În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 107 din Codul civil și ale art. 133 alin. (1) coroborate cu art. 70 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, competența de soluționare, în primă instanță, a cererilor având ca obiect înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu tutela revine tribunalului.
Textul în documentul-sursă ↗dispozitiv — caracterul obligatoriu
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.