PROBLEMA JURIDICĂ
În ce condiții art. 11 din Convenția de la Haga din 1996 permite instanțelor statului în care copilul este prezent să adopte măsuri urgente de protecție, inclusiv o eventuală înapoiere, și dacă este necesar să se dovedească mai întâi imposibilitatea ori dificultatea practică a intervenției instanțelor statului reședinței obișnuite.
Faptele relevante
După divorțul părinților, o instanță marocană acordase mamei îngrijirea rezidențială a copilului și reglementase contactele tatălui. Mama a adus ulterior copilul în Anglia. În procedura britanică, prima instanță a constatat că deplasarea fusese ilicită, fără acordul tatălui, și că reședința obișnuită anterioară se afla în Maroc; contestarea ulterioară a acestor constatări nu a fost autorizată (par. 2–6 și 10–16).
Tatăl a cerut la High Court înapoierea sumară. La data procedurii descrise de hotărâre, aderarea Marocului la Convenția din 1980 nu fusese acceptată pentru relația relevantă cu Regatul Unit, astfel încât cererea nu putea urma acel mecanism convențional. Prima instanță a dispus înapoierea potrivit abordării folosite pentru cererile în afara acelui mecanism, fără să examineze corespunzător competența prevăzută de art. 11 din Convenția din 1996 (par. 7–15).
Tatăl a atacat această soluție la Supreme Court (par. 17–19).
Soluția
Articolul 11 nu impune, ca o condiție prealabilă suplimentară, dovada imposibilității sau a imposibilității practice pentru instanțele statului reședinței obișnuite de a acționa. Instanța trebuie să aplice condițiile convenției: urgența, prezența copilului ori a bunurilor sale și necesitatea măsurilor de protecție, printr-o apreciere globală (par. 29–34).
Supreme Court nu a restabilit ordinul inițial de înapoiere. A trimis cauza la High Court pentru a decide, pe baza situației actualizate a copilului și, în măsura necesară, a dreptului marocan, dacă poate și trebuie să exercite competența prevăzută de art. 11 și în ce mod (par. 42–44).
Motivarea, pe scurt
Noțiunea de măsură de protecție din Convenția din 1996 are un conținut larg și poate include un ordin de înapoiere. Competența principală aparține, potrivit art. 5 și regulii speciale a art. 7, autorităților statului relevant al reședinței obișnuite, dar art. 11 acordă o competență suplimentară pentru protecția urgentă în statul prezenței (par. 23–27).
Instanța a delimitat art. 11 de art. 20 al Regulamentului nr. 2201/2003: măsurile adoptate în competența convențională pot circula potrivit capitolului IV al convenției și încetează în condițiile art. 11. De aceea, condiții desprinse din jurisprudența privind vechiul articol european nu trebuie transferate automat la convenție (par. 27–32).
Protecția necesară imediat nu trebuie amânată până la verificarea posibilității intervenției statului reședinței obișnuite. Totuși, competența prevăzută de art. 11 rămâne secundară și nu trebuie exercitată pentru a contracara competența principală.
Hotărârea nu califică orice cauză de deplasare ilicită drept urgentă în mod invariabil. Existența unei autorități din statul reședinței obișnuite deja sesizate și capabile să ofere protecție efectivă poate conta. În speță, era necesară reexaminarea actualizată a măsurii și a eventualului contact provizoriu; nu putea fi dispusă înapoierea doar ca efect al corectării erorii privind competența (par. 39–44).
Ce putem învăța și ce limite are
Ajută la evitarea unei condiții suplimentare de imposibilitate a intervenției străine și a confuziei dintre admiterea apelului privind competența și dispunerea efectivă a înapoierii.
Hotărâre a unei instanțe britanice, folosită ca ilustrare jurisprudențială străină; nu are autoritate obligatorie generală pentru instanțele române și nu este hotărâre CJUE, ÎCCJ sau CCR.
Nu stabilește că orice deplasare ilicită ori orice cerere de înapoiere îndeplinește automat condițiile art. 11 și nu garantează obținerea măsurii.
Supreme Court a trimis cauza la High Court; nu a emis un ordin definitiv de înapoiere și nu a rezolvat definitiv încredințarea copilului.
Constatările privind dreptul marocan și relația convențională din 1980 reflectă situația de la data cauzei.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 5 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
par. 33 · textul original, în limba engleză
33. If there is no pre-condition to jurisdiction under article 11 that it be impossible or impracticable for the courts of the country of habitual residence to exercise jurisdiction, then how is it to be interpreted? It requires, as Black LJ pointed out, (i) a case of “urgency”, (ii) the presence of the child or his or her property, and (iii) that measures of protection be necessary. In my view that demands a holistic approach. It may be helpful for the court to ask itself three questions. Is the child here? Are measures of protection necessary? Are they urgent? But that is not to suggest that these questions must always be asked in that order. The article should be applied according to its terms.
Textul în documentul-sursă ↗par. 34 · textul original, în limba engleză
34. It is obviously consistent with the overall purposes of the Convention that measures of protection which the child needs now should not be delayed while the jurisdiction of the country of habitual residence is invoked. On the other hand, the article 11 jurisdiction should not be used so as to interfere in issues that are more properly dealt with in the home country. It is a secondary, and not the primary, jurisdiction. Thus it is one thing to use the article 11 jurisdiction in support of the home country, for example, by facilitating a return there after a wrongful removal. It is quite another thing to set up the article 11 jurisdiction in opposition to that of the home country (as happened in Detiček). Clearly it was not intended for that purpose.
Textul în documentul-sursă ↗par. 40 · textul original, în limba engleză
40. I would therefore allow this appeal and set aside the order of the Court of Appeal dismissing the father’s application.
Textul în documentul-sursă ↗par. 42 · textul original, în limba engleză
42. Mr Henry Setright QC, who appears for the father, first argued that we should restore the judge’s order for return. That too would not be right. It is necessary for this case now to be approached on its proper footing: should the English High Court exercise the jurisdiction conferred by article 11 of the 1996 Convention and if so in what way? That question will have to be answered on the basis of up to date information about the child and his circumstances and, to the extent deemed necessary, about Moroccan law. Under article 15(1) of the 1996 Convention, in exercising their jurisdiction under Chapter II Contracting States are to apply their own law. However, under article 15(2) “in so far as the protection of the person or the property of the child requires, they may exceptionally apply or take into consideration the law of another State with which the situation has a substantial connection”.
Textul în documentul-sursă ↗par. 44 · textul original, în limba engleză
44. The obvious solution is to return the case to Roderic Wood J in the High Court, for him to decide whether he can exercise the jurisdiction provided for in article 11 of the 1996 Convention and, if so, in what way.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.