OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor
EMITENT · Guvernul RomânieiPUBLICAT · 10 decembrie 2010
Act normativ citat într-un ghid de pe site. Mai jos găsești formele citate, ghidurile care îl folosesc și textele exacte la care trimit.
EXPLICAȚIE EDITORIALĂ · INTERPRETARE
Pe înțeles
Actul este folosit într-un ghid, mai ales în categoria „Prestații sociale și sprijin după separare”. Explicațiile practice sunt în ghidurile de mai jos și nu înlocuiesc textul oficial.
TEXTUL OFICIAL · SURSĂ PRIMARĂ
Versiunea oficială
Textul integral este disponibil la sursa oficială. Alege forma în vigoare la data relevantă pentru situația ta; formele citate pe site sunt mai jos.
VERSIUNI ȘI ACTUALIZĂRI
Formele actului la care trimit ghidurile, cu sursa fiecăreia.
Actul a fost modificat ulterior. Textele citate pe această pagină provin din formele indicate la fiecare extras; pentru situația ta contează forma în vigoare la data relevantă.
| Forma | Stare | Sursa |
|---|---|---|
| Forma din 19 septembrie 2023 | Modificat ulterior | Portalul legislativ ↗ |
GHIDURI CARE FOLOSESC ACTUL
TEXTE CITATE
Texte citate în ghiduri 49 DE EXTRASE
Extrasele exacte din actul la care trimit ghidurile, în forma indicată la fiecare extras.
art. 2 alin. (1) · forma din 19 septembrie 2023
(1) Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului, au realizat timp de cel puțin 12 luni venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum și de o indemnizație lunară.
Textul în documentul-sursă ↗art. 2 alin. (5) — partea introductivă · forma din 19 septembrie 2023
(5) Cele 12 luni prevăzute la alin. (1) pot fi constituite integral și din perioadele în care persoanele s-au aflat în una sau mai multe dintre următoarele situații:
Textul în documentul-sursă ↗art. 2 alin. (5) lit. a) · forma din 19 septembrie 2023
a) au beneficiat de indemnizație de șomaj, stabilită conform legii, sau au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, în condițiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective;
Textul în documentul-sursă ↗art. 2 alin. (5) lit. c) · forma din 19 septembrie 2023
c) au beneficiat de concedii și de indemnizații de asigurări sociale de sănătate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare;
Textul în documentul-sursă ↗art. 2 alin. (5) lit. g) · forma din 19 septembrie 2023
g) au beneficiat de concediu și indemnizație lunară pentru creșterea copilului;
Textul în documentul-sursă ↗art. 2 alin. (5) lit. m) · forma din 19 septembrie 2023
m) frecventează, fără întrerupere, cursurile de zi ale învățământului preuniversitar, inclusiv în cadrul programului "A doua șansă", sau, după caz, universitar la nivelul studiilor universitare de licență ori de master, precum și ale învățământului postuniversitar la nivel de masterat, organizate potrivit legii, în țară sau în străinătate, într-un domeniu recunoscut de Ministerul Educației Naționale, cu excepția situației de întrerupere a cursurilor din motive medicale;
Textul în documentul-sursă ↗art. 2 alin. (6) · forma din 19 septembrie 2023
(6) În vederea acordării drepturilor prevăzute la alin. (1), persoanele care au realizat activități profesionale în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state care aplică prevederile Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială și ale Regulamentului (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, denumit în continuare Regulament, beneficiază de totalizarea perioadelor de activitate realizate în aceste state în condițiile prevăzute de acesta.
Textul în documentul-sursă ↗art. 4 alin. (1) · forma din 19 septembrie 2023
(1) În calculul celor 12 luni prevăzute la art. 2 alin. (1) se includ și fracțiunile de lună în care s-au realizat venituri supuse impozitului, precum și cele în care solicitanții s-au aflat în situațiile prevăzute la art. 2 alin. (5) și (6), considerate lună întreagă.
Textul în documentul-sursă ↗art. 4 alin. (2) · forma din 19 septembrie 2023
(2) Prin fracțiune de lună se înțelege efectuarea a cel puțin jumătate din zilele lucrătoare din acea lună în care persoana îndreptățită a realizat venituri supuse impozitului ori s-a aflat în una sau mai multe dintre situațiile prevăzute la art. 2 alin. (5) și (6).
Textul în documentul-sursă ↗art. 4 alin. (3) · forma din 19 septembrie 2023
(3) Prin excepție, se acceptă ca de cel mult 3 ori fracțiunea de lună să fie constituită dintr-un număr mai mic de zile lucrătoare decât cel prevăzut la alin. (2).
Textul în documentul-sursă ↗art. 8 alin. (1) · forma din 19 septembrie 2023
(1) De indemnizația lunară și stimulentul de inserție prevăzute de prezenta ordonanță de urgență beneficiază oricare dintre părinții firești ai copilului, oricare dintre persoanele cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au adoptat copilul, dacă îndeplinește condițiile de acordare prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.
Textul în documentul-sursă ↗art. 11 alin. (1) — partea introductivă · forma din 19 septembrie 2023
(1) Dacă ambii părinți dintre persoanele prevăzute la art. 8 alin. (1) îndeplinesc cerințele de acordare a concediului pentru creșterea copilului, prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, acesta se acordă astfel încât:
Textul în documentul-sursă ↗art. 11 alin. (1) lit. a) · forma din 19 septembrie 2023
a) cel puțin 2 luni de concediu pentru creșterea copilului să se efectueze de părintele care nu a solicitat inițial acordarea acestui drept;
Textul în documentul-sursă ↗art. 11 alin. (1) lit. b) · forma din 19 septembrie 2023
b) în situația în care părintele prevăzut la lit. a) nu solicită acordarea concediului pentru creșterea copilului pentru cel puțin 2 luni, deși îndeplinește cerințele prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, celălalt părinte nu poate beneficia de dreptul la concediu în locul acestuia.
Textul în documentul-sursă ↗art. 11 alin. (2) · forma din 19 septembrie 2023
(2) În situația prevăzută la alin. (1) lit. b), persoana care a solicitat inițial concediul și indemnizația pentru creșterea copilului poate opta pentru concediu fără plată sau, după caz, pentru realizarea de venituri supuse impozitului.
Textul în documentul-sursă ↗art. 12 alin. (1) lit. a) · forma din 19 septembrie 2023
a) este cetățean român, cetățean străin sau apatrid;
Textul în documentul-sursă ↗art. 12 alin. (1) lit. b) · forma din 19 septembrie 2023
b) are, conform legii, domiciliul sau reședința pe teritoriul României;
Textul în documentul-sursă ↗art. 12 alin. (1) lit. c) · forma din 19 septembrie 2023
c) locuiește în România împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile și se ocupă de creșterea și îngrijirea acestuia/acestora.
Textul în documentul-sursă ↗art. 12 alin. (5) · forma din 19 septembrie 2023
(5) Prevederile alin. (1) se corelează în mod corespunzător în cazul persoanelor îndreptățite cărora li se aplică prevederile Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială și ale Regulamentului (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială.
Textul în documentul-sursă ↗art. 12 alin. (6) · forma din 19 septembrie 2023
(6) Condiția prevăzută la alin. (1) lit. c) se consideră îndeplinită și în situația în care, după stabilirea dreptului, persoana îndreptățită, împreună cu copilul pentru care se stabilește dreptul, își stabilește temporar reședința în altă țară.
Textul în documentul-sursă ↗art. 12 alin. (7) · forma din 19 septembrie 2023
(7) În sensul prevederilor alin. (6), prin temporar se înțelege o perioadă de până la 6 luni pe an pentru toate situațiile, cu excepția celor prevăzute la art. 2 alin. (5) lit. k) și x), pentru care condiția prevăzută la alin. (1) lit. c) se consideră îndeplinită pe toată perioada de însoțire ori în care se află în misiune.
Textul în documentul-sursă ↗art. 13 alin. (1) lit. a) · forma din 19 septembrie 2023
a) copia actului de identitate al solicitantului și a certificatului de naștere al copilului pentru care se solicită dreptul ori, după caz, de livretul de familie, certificate pentru conformitate cu originalul de către persoana care primește documentele;
Textul în documentul-sursă ↗art. 13 alin. (1) lit. c) · forma din 19 septembrie 2023
c) actele doveditoare care să ateste îndeplinirea perioadelor prevăzute de art. 2;
Textul în documentul-sursă ↗art. 13 alin. (1) lit. d) · forma din 19 septembrie 2023
d) dovada privind veniturile realizate, eliberată de angajator/plătitorul de venit sau de organele fiscale competente, ori declarația fiscală, prevăzută de lege, pentru categoriile de venituri prevăzute la art. 3, pentru care Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, nu prevede emiterea unei decizii de impunere din partea organului fiscal central;
Textul în documentul-sursă ↗art. 13 alin. (1) lit. e) · forma din 19 septembrie 2023
e) dovada privind suspendarea activității pentru perioada în care se solicită concediul pentru creșterea copilului;
Textul în documentul-sursă ↗art. 13 alin. (1) lit. f) · forma din 19 septembrie 2023
f) orice alte documente care să ateste îndeplinirea condițiilor de eligibilitate.
Textul în documentul-sursă ↗art. 14 alin. (1) · forma din 19 septembrie 2023
(1) Cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, reprezentând indemnizație sau stimulent de inserție, și documentele din care rezultă îndeplinirea condițiilor legale de acordare a acestora se depun la primăria comunei, orașului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului București pe raza căreia solicitantul își are domiciliul sau reședința.
Textul în documentul-sursă ↗art. 14 alin. (2) · forma din 19 septembrie 2023
(2) Până la data de 5 a fiecărei luni, primăriile au obligația de a transmite pe bază de borderou cererile înregistrate în luna anterioară, însoțite de documentele justificative, la agențiile pentru prestații sociale județene, respectiv a municipiului București, denumite în continuare agenții teritoriale.
Textul în documentul-sursă ↗art. 14 alin. (3) · forma din 19 septembrie 2023
(3) Cererile prevăzute la alin. (1) se soluționează în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării la agenția teritorială, prin decizie de admitere sau, după caz, de respingere, emisă de directorul executiv.
Textul în documentul-sursă ↗art. 14 alin. (4) · forma din 19 septembrie 2023
(4) Decizia prevăzută la alin. (3) se comunică solicitantului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii, direct sau prin poștă, inclusiv poșta electronică sau orice alt mijloc de comunicare.
Textul în documentul-sursă ↗art. 14 alin. (5) · forma din 19 septembrie 2023
(5) Contestațiile formulate împotriva deciziei prevăzute la alin. (3) se soluționează potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Textul în documentul-sursă ↗art. 16 alin. (1) — partea introductivă · forma din 19 septembrie 2023
(1) Dreptul la indemnizațiile prevăzute la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 și art. 9 alin. (4) încetează începând cu ziua următoare celei în care:
Textul în documentul-sursă ↗art. 16 alin. (1) lit. a) · forma din 19 septembrie 2023
a) copilul a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv de 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
Textul în documentul-sursă ↗art. 16 alin. (2) — partea introductivă · forma din 19 septembrie 2023
(2) Dreptul la indemnizațiile prevăzute la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 și art. 9 alin. (4) se suspendă începând cu ziua următoare celei în care:
Textul în documentul-sursă ↗art. 16 alin. (2) lit. h) · forma din 19 septembrie 2023
h) în situația în care beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 12;
Textul în documentul-sursă ↗art. 16 alin. (3) lit. c) · forma din 19 septembrie 2023
c) realizează, în decursul unui an calendaristic, venituri supuse impozitului, prin desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu, al căror nivel net nu depășește de 8 ori cuantumul minim al indemnizației stabilit la art. 2 alin. (2).
Textul în documentul-sursă ↗art. 18 alin. (1) · forma din 19 septembrie 2023
(1) În situațiile de suspendare a drepturilor prevăzute la art. 16 alin. (2) și art. 17 alin. (2) acestea pot fi solicitate și de către o altă persoană îndreptățită, dacă îndeplinește cerințele prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, mai puțin cele prevăzute la art. 11 alin. (1).
Textul în documentul-sursă ↗art. 18 alin. (1) — context: note de modificare/jurisprudență · forma din 19 septembrie 2023
Notă Alineatul (1) din Articolul 18 a fost modificat începând cu data de 19-10-2023, potrivit pct. 13 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 164 din 29 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1173 din 7 decembrie 2022. În MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 19 septembrie 2023 a fost publicată HOTĂRÂREA nr. 865 din 14 septembrie 2023. Acest act normativ se aplică începând cu data de 19 septembrie 2023, dată de la care se aplică și prevederile articolului I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 164 din 29 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1173 din 7 decembrie 2022, cu excepția punctului 13, care se aplică după 30 de zile de la această dată.
Textul în documentul-sursă ↗art. 18 alin. (2) · forma din 19 septembrie 2023
(2) Drepturile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se cuvin și se acordă noului beneficiar de la data suspendării, dacă cererea a fost depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data la care s-a produs suspendarea, respectiv de la data cererii, dacă cererea a fost depusă după acest termen.
Textul în documentul-sursă ↗art. 18 alin. (3) lit. b) · forma din 19 septembrie 2023
b) cu data depunerii cererii pentru toate celelalte situații.
Textul în documentul-sursă ↗art. 19 alin. (1) · forma din 19 septembrie 2023
(1) Beneficiarul drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență este obligat să comunice în scris primăriei orice modificare intervenită în situația sa, de natură să determine încetarea sau suspendarea plății drepturilor, în termen de 15 zile lucrătoare de la apariția acesteia.
Textul în documentul-sursă ↗art. 19 alin. (2) · forma din 19 septembrie 2023
(2) Comunicarea prevăzută la alin. (1) se transmite de către primărie agenției teritoriale în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării.
Textul în documentul-sursă ↗art. 19¹ alin. (1) · forma din 19 septembrie 2023
(1) În vederea solicitării concediului pentru creșterea copilului, persoanele prevăzute la art. 8 alin. (1) și (2) au obligația să anunțe angajatorul, cu cel puțin 10 zile înainte de finalizarea concediului de maternitate sau, după caz, înainte de data estimată de începere a concediului pentru creșterea copilului, de intenția de a-și exercita dreptul la concediul pentru creșterea copilului prin depunerea unei cereri în format letric sau electronic, în care să precizeze perioada preconizată a concediului pentru creșterea copilului.
Textul în documentul-sursă ↗art. 24 alin. (1) · forma din 19 septembrie 2023
(1) Sumele reprezentând drepturile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, încasate necuvenit, se recuperează de la beneficiarii acestora, în condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind recuperarea debitelor pentru beneficiile de asistență socială, precum și pentru modificarea art. 101 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări prin Legea nr. 266/2015, cu modificările și completările ulterioare, pe baza deciziei emise de directorul executiv al agenției teritoriale.
Textul în documentul-sursă ↗art. 24 alin. (1¹) · forma din 19 septembrie 2023
(1^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele reprezentând drepturile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, încasate necuvenit de către angajații sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională, se recuperează de la beneficiarii acestora, în condițiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999.
Textul în documentul-sursă ↗art. 24 alin. (2) · forma din 19 septembrie 2023
(2) În situația în care, pe perioada concediului pentru creșterea copilului, prevăzut la art. 2 alin. (1), au fost realizate venituri peste nivelul prevăzut la art. 16 alin. (3) lit. c), recuperarea sumelor încasate necuvenit se realizează prin calculul diferenței dintre cuantumul lunar al indemnizației pentru creșterea copilului încasate, stabilit în condițiile art. 2, și nivelul lunar al stimulentului de inserție la care ar fi avut dreptul. Debitul se constituie numai pentru lunile în care s-a desfășurat o activitate.
Textul în documentul-sursă ↗art. 24 alin. (3) · forma din 19 septembrie 2023
(3) În situația în care sumele încasate necuvenit cu titlu de indemnizații pentru creșterea copilului prevăzute la art. 2 alin. (2) au drept cauză culpa persoanei care le-a încasat, materializată prin folosirea de către aceasta, cu intenție, a unor documente despre care cunoștea că au fost eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către aceasta a unor date neconforme realității sau nedeclararea unor informații, prevederile alin. (2) nu se aplică.
Textul în documentul-sursă ↗art. 24 alin. (5) · forma din 19 septembrie 2023
(5) Decizia prevăzută la alin. (1) poate fi contestată conform prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Textul în documentul-sursă ↗art. 25 alin. (1) · forma din 19 septembrie 2023
(1) Angajatorul are obligația de a aproba concediul pentru creșterea copilului prevăzut la art. 2 alin. (1) și art. 11 alin. (1) lit. a).
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.