PROBLEMA JURIDICĂ
Poate instanța să soluționeze dezacordul părinților privind deplasarea copilului în străinătate fără ca aceasta să reprezinte, prin ea însăși, o ingerință neconstituțională în autoritatea părintească și viața de familie?
Faptele relevante
Excepția a fost trimisă prin încheierea din 31 octombrie 2019 de Judecătoria Sectorului 2 București — Secția civilă, în dosarul nr. 10.298/300/2019. Litigiul avea ca obiect, între altele, suplinirea consimțământului unui părinte pentru deplasarea minorului în afara României. Decizia CCR nu stabilește itinerarul ori rezultatul litigiului de călătorie și nu judecă o cerere internațională de returnare. (Paragrafele 1 și 4.)
Soluția
CCR a respins, ca neîntemeiată, excepția și a constatat constituționalitatea art. 31 alin. (3) din Legea nr. 248/2005 în raport cu criticile formulate. Soluția este definitivă și general obligatorie. Ea nu constituie, în sine, o autorizare a unei călătorii individuale. (Dispozitiv.)
Motivarea, pe scurt
Curtea pornește de la prioritatea interesului superior al copilului și de la natura drepturilor părintești ca îndatoriri juridice exercitate pentru copil. Ambii părinți au drepturi și îndatoriri egale; când nu ajung la acord, instanța poate aprecia situația concretă și interesul minorului. Suplinirea unui refuz abuziv, evaluată de instanță, nu echivalează cu restrângerea sferei exercițiului drepturilor părintești. Buna-credință și interesul copilului limitează exercitarea dreptului de a refuza acordul. (Paragrafele 15–18.)
Ce putem învăța și ce limite are
Clarifică de ce opoziția unui părinte nu este un veto absolut asupra călătoriei și de ce prevenția trebuie susținută prin riscul concret și măsura adecvată interesului copilului.
Controlul de constituționalitate nu stabilește că orice refuz este abuziv ori că orice călătorie trebuie autorizată.
Nu decide locuința internațională a copilului, riscul concret de nerevenire ori competența pentru o procedură de returnare.
Din această singură decizie nu se poate deduce existența unei practici judiciare uniforme privind toate măsurile preventive.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 5 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
par. 16
16. Astfel, raportat la susținerile autorului excepției, în prezenta cauză, Curtea reține că, în acord cu dispozițiile art. 48 din Constituție, ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori, respectiv să asigure creșterea, educația și instruirea acestora, iar măsurile privitoare la persoana și bunurile copiilor, inclusiv posibilitatea de a efectua călătorii în afara României însoțiți de către unul dintre părinții lor, pot fi luate de comun acord. În cazul în care nu se ajunge la un acord, părintele îndreptățit la solicitarea acordului celuilalt părinte se poate adresa instanței judecătorești, care este competentă să stabilească, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte, și aplicând direct, potrivit art. 11 alin. (1) și (2) și art. 20 alin. (2) din Constituție, inclusiv dispozițiile Convenției cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001, asupra posibilității minorului de a se deplasa în afara României, însoțit de celălalt părinte. ...
Textul în documentul-sursă ↗par. 17
17. În aceste condiții, nu se poate susține că posibilitatea suplinirii consimțământului unuia dintre părinți de către instanța de tutelă, în cazul refuzului de a consimți la deplasarea minorului în străinătate, însoțit de celălalt părinte, este contrară normelor constituționale sau internaționale invocate. În sensul jurisprudenței Curții Constituționale, executarea obligațiilor și exercițiul drepturilor civile se întemeiază pe buna-credință, Codul civil, prin art. 11 și 14, impunând oricărei persoane fizice sau juridice respectarea ordinii publice și a bunelor moravuri, precum și buna-credință în executarea și exercitarea obligațiilor și drepturilor civile. Art. 14 alin. (2) din Codul civil consacră conceptul de „bună-credință“ ca o prezumție legală relativă care valorează până la proba contrarie. În același sens este și art. 12 din Codul de procedură civilă, conform căruia drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință potrivit scopului pentru care au fost reglementate și cu respectarea drepturilor celorlalte părți, exercitarea abuzivă atrăgând răspunderea părții pentru prejudiciile morale și materiale cauzate și, totodată, aplicarea unei amenzi judiciare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 29 din 16 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 27 aprilie 2023, paragraful 21). Totodată, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 57 din Constituție potrivit cărora cetățenii au obligația să își exercite drepturile cu bună-credință. Astfel, în situația în care părintele căruia nu i s-a încredințat copilul refuză în mod abuziv să își dea consimțământul pentru deplasarea minorului în străinătate se poate formula în instanță o cerere prin care să se solicite instanței judecătorești să suplinească consimțământul acestuia, instanța de judecată urmând să aprecieze în funcție de interesul pe care minorul îl are în efectuarea călătoriei respective, fără ca acest fapt să aibă semnificația restrângerii sferei exercițiului drepturilor părintești ale părintelui căruia nu i-a fost încredințat acesta. ...
Textul în documentul-sursă ↗paragraful 17
17. În aceste condiții, nu se poate susține că posibilitatea suplinirii consimțământului unuia dintre părinți de către instanța de tutelă, în cazul refuzului de a consimți la deplasarea minorului în străinătate, însoțit de celălalt părinte, este contrară normelor constituționale sau internaționale invocate. În sensul jurisprudenței Curții Constituționale, executarea obligațiilor și exercițiul drepturilor civile se întemeiază pe buna-credință, Codul civil, prin art. 11 și 14, impunând oricărei persoane fizice sau juridice respectarea ordinii publice și a bunelor moravuri, precum și buna-credință în executarea și exercitarea obligațiilor și drepturilor civile. Art. 14 alin. (2) din Codul civil consacră conceptul de „bună-credință“ ca o prezumție legală relativă care valorează până la proba contrarie. În același sens este și art. 12 din Codul de procedură civilă, conform căruia drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință potrivit scopului pentru care au fost reglementate și cu respectarea drepturilor celorlalte părți, exercitarea abuzivă atrăgând răspunderea părții pentru prejudiciile morale și materiale cauzate și, totodată, aplicarea unei amenzi judiciare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 29 din 16 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 27 aprilie 2023, paragraful 21). Totodată, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 57 din Constituție potrivit cărora cetățenii au obligația să își exercite drepturile cu bună-credință. Astfel, în situația în care părintele căruia nu i s-a încredințat copilul refuză în mod abuziv să își dea consimțământul pentru deplasarea minorului în străinătate se poate formula în instanță o cerere prin care să se solicite instanței judecătorești să suplinească consimțământul acestuia, instanța de judecată urmând să aprecieze în funcție de interesul pe care minorul îl are în efectuarea călătoriei respective, fără ca acest fapt să aibă semnificația restrângerii sferei exercițiului drepturilor părintești ale părintelui căruia nu i-a fost încredințat acesta.
Textul în documentul-sursă ↗dispozitiv
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marian-Cătălin Mirea în Dosarul nr. 10.298/300/2019 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 30 ianuarie 2024.
Textul în documentul-sursă ↗dispozitiv
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marian-Cătălin Mirea în Dosarul nr. 10.298/300/2019 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 30 ianuarie 2024.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.