PROBLEMA JURIDICĂ
Compatibilitatea cu dreptul la un proces echitabil a revizuirii pentru înscrisuri descoperite ulterior și a procedurii aplicabile acestei căi, în raport cu stabilitatea hotărârii și posibilitatea administrării de probe.
Faptele relevante
O societate bancară a ridicat excepția într-un litigiu privind revizuirea unei decizii pronunțate într-o acțiune în răspundere civilă delictuală. Cauza constituțională privea art. 509 alin. (1) pct. 5 și art. 513 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Contextul și actul de sesizare sunt descrise la paragrafele 1 și 5; decizia nu soluționează ea însăși cererea civilă de revizuire.
Soluția
Curtea a respins ca inadmisibilă excepția privind art. 513 alin. (1). A respins ca neîntemeiată excepția privind art. 509 alin. (1) pct. 5 și a constatat constituționalitatea acestui text în raport cu criticile formulate. Aceasta este soluția din dispozitiv; nu reprezintă admiterea sau respingerea cererii de revizuire de către instanța civilă.
Motivarea, pe scurt
La paragrafele 15–18, Curtea delimitează revizuirea ca o cale extraordinară, de retractare și nedevolutivă, supusă ipotezelor limitative stabilite de lege. La paragraful 19, arată că aprecierea puterii doveditoare a înscrisului ține de instanța de judecată și distinge dezbaterile privind admisibilitatea revizuirii și faptele care o susțin de rejudecarea ce poate urma admiterii căii. La paragraful 20, explică cerința caracterului determinant al documentului: cunoașterea lui la judecata anterioară ar fi putut conduce la altă soluție. Curtea respinge ideea că orice act nou permite redeschiderea procesului. Pentru art. 513 alin. (1), paragrafele 22–24 constată lipsa motivării unei veritabile critici de neconstituționalitate, ceea ce determină inadmisibilitatea acelei excepții.
Ce putem învăța și ce limite are
Susține cerința ca înscrisul descoperit să fie determinant și explică de ce depunerea revizuirii nu redeschide automat întreaga judecată. Susține secțiunile privind documentele ascunse și verificarea admisibilității.
Litigiul de origine era o acțiune în răspundere civilă delictuală, nu un divorț. Decizia nu înlătură condiția specială a art. 928 alin. (3) CPC privind recăsătorirea.
Curtea nu a constatat că un anumit document dintr-un dosar de divorț îndeplinește condițiile revizuirii; aprecierea concretă revine instanței competente.
Respingerea criticii privind art. 513 alin. (1) ca inadmisibilă nu reprezintă o examinare pe fond a constituționalității acelui text.
Din această singură decizie nu se poate deduce o practică unanimă a tuturor instanțelor.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 4 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
par. 19
19. În ceea ce privește motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, Curtea observă că susținerile autoarei excepției de neconstituționalitate privind noul înscris care deschide calea de atac vizează caracterul probant al acestuia și posibilitatea de administrare de noi probe sau de administrare de probe care au fost solicitate în căile ordinare sau extraordinare de atac și au fost respinse, ceea ce ar încălca dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrucât soluția inițială nu ar beneficia de nicio garanție că va rămâne definitivă. În acest sens, Curtea reține că evaluarea caracterului probant al înscrisului nou nu reprezintă un aspect de constituționalitate, ci este un element care ține de aprecierea instanței de judecată. În ceea ce privește administrarea de probe în cadrul căii de atac a revizuirii, Curtea observă că există o diferență esențială între căile de atac devolutive și cele nedevolutive, în sensul că, în cazul acestora din urmă, posibilitățile probatorii ale părților sunt limitate. Distincția privitoare la mijloacele de probă ce pot fi administrate în căile de atac este valabilă numai pentru calea de atac propriu-zisă, ea nemaifuncționând atunci când se pune problema rejudecării procesului ca efect al admiterii căii de atac. Astfel, contrar susținerilor autoarei excepției de neconstituționalitate și având în vedere că art. 513 alin. (3) din Codul de procedură civilă prevede expres că, în procedura de judecată a revizuirii, „dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază“, rezultă că nu se reia întreaga judecată cu ocazia dezbaterilor asupra revizuirii, ci părțile își limitează cuvântul la acele susțineri care pot demonstra admisibilitatea revizuirii.
Textul în documentul-sursă ↗par. 19
19. În ceea ce privește motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, Curtea observă că susținerile autoarei excepției de neconstituționalitate privind noul înscris care deschide calea de atac vizează caracterul probant al acestuia și posibilitatea de administrare de noi probe sau de administrare de probe care au fost solicitate în căile ordinare sau extraordinare de atac și au fost respinse, ceea ce ar încălca dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrucât soluția inițială nu ar beneficia de nicio garanție că va rămâne definitivă. În acest sens, Curtea reține că evaluarea caracterului probant al înscrisului nou nu reprezintă un aspect de constituționalitate, ci este un element care ține de aprecierea instanței de judecată. În ceea ce privește administrarea de probe în cadrul căii de atac a revizuirii, Curtea observă că există o diferență esențială între căile de atac devolutive și cele nedevolutive, în sensul că, în cazul acestora din urmă, posibilitățile probatorii ale părților sunt limitate. Distincția privitoare la mijloacele de probă ce pot fi administrate în căile de atac este valabilă numai pentru calea de atac propriu-zisă, ea nemaifuncționând atunci când se pune problema rejudecării procesului ca efect al admiterii căii de atac. Astfel, contrar susținerilor autoarei excepției de neconstituționalitate și având în vedere că art. 513 alin. (3) din Codul de procedură civilă prevede expres că, în procedura de judecată a revizuirii, „dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază“, rezultă că nu se reia întreaga judecată cu ocazia dezbaterilor asupra revizuirii, ci părțile își limitează cuvântul la acele susțineri care pot demonstra admisibilitatea revizuirii.
Textul în documentul-sursă ↗par. 20
20. Mai mult, în jurisprudența instanțelor de judecată s-a afirmat constant că nu orice proces definitiv câștigat poate fi supus revizuirii și că admisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă este condiționată nu numai de descoperirea ulterior judecății a unor acte noi și de imposibilitatea înfățișării lor în instanță din cauza unor împrejurări independente de voința părții, ci și de caracterul determinant al acestor înscrisuri, în sensul că dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării pricinii, ar fi putut duce la altă soluție decât cea pronunțată. În caz contrar, un proces definitiv câștigat ar putea fi supus revizuirii pe bază de acte și dovezi posterior confecționate, iar autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 3.145 din 13 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă).
Textul în documentul-sursă ↗par. 20
20. Mai mult, în jurisprudența instanțelor de judecată s-a afirmat constant că nu orice proces definitiv câștigat poate fi supus revizuirii și că admisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă este condiționată nu numai de descoperirea ulterior judecății a unor acte noi și de imposibilitatea înfățișării lor în instanță din cauza unor împrejurări independente de voința părții, ci și de caracterul determinant al acestor înscrisuri, în sensul că dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării pricinii, ar fi putut duce la altă soluție decât cea pronunțată. În caz contrar, un proces definitiv câștigat ar putea fi supus revizuirii pe bază de acte și dovezi posterior confecționate, iar autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 3.145 din 13 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă).
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.