PROBLEMA JURIDICĂ
Poate intenția inițială a părinților să stabilească reședința obișnuită a unui sugar într-un stat în care copilul nu a fost niciodată, pentru a activa procedura de înapoiere?
Faptele relevante
Părinții locuiau în Italia și au convenit ca mama să nască la Atena, unde beneficia de sprijin familial, urmând să revină cu copilul în Italia. Copilul s-a născut în Grecia și a rămas continuu acolo. După deteriorarea relației, tatăl a cerut înapoierea copilului în Italia; au existat și proceduri italiene de divorț și răspundere părintească (pct. 15–20).
Soluția
Intenția inițială de întoarcere în Italia nu permitea, în împrejurările cauzei, stabilirea acolo a reședinței obișnuite a copilului născut și crescut continuu în Grecia. În consecință, refuzul mamei de a merge cu copilul în Italia nu constituia, în această situație, deplasare sau reținere ilicită în sensul art. 11 alin. (1) din Regulamentul Bruxelles IIa (pct. 69–70; dispozitiv).
Motivarea, pe scurt
Reședința obișnuită reflectă în esență o situație de fapt. Intenția părinților poate completa alte indicii concordante, fără să primeze asupra vieții reale a copilului. Consimțământul tatălui la stabilirea într-un anumit loc nu este un criteriu decisiv al reședinței. Lipsa condițiilor înapoierii nu suprimă posibilitatea unei acțiuni privind fondul răspunderii părintești, unde pot fi examinate comportamentul părinților și relațiile copilului (pct. 47, 51, 54, 65–67).
Ce putem învăța și ce limite are
Împiedică echivalarea acordului asupra unei mutări sau asupra unei date cu stabilirea reședinței obișnuite și completează criteriile probatorii.
Soluția privește situația particulară a copilului născut și rămas în Grecia cu voința comună inițială a părinților.
Nu legitimează relocarea unilaterală sau reținerea ilicită în alte împrejurări.
Litigiul privind înapoierea și judecata pe fond a încredințării sunt distincte.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 11 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
paragraful 42
42 Potrivit aceleiași jurisprudențe, „reședința obișnuită” a copilului corespunde locului care exprimă o anumită integrare a acestuia într-un mediu social și familial. Acest loc trebuie stabilit de instanțele naționale în funcție de ansamblul împrejurărilor de fapt specifice fiecărei cauze (Hotărârea din 2 aprilie 2009, A, C-523/07, EU:C:2009:225, punctele 42 și 44, precum și Hotărârea din 22 decembrie 2010, Mercredi, C-497/10 PPU, EU:C:2010:829, punctul 47).
Textul în documentul-sursă ↗paragraful 43
43 În acest scop, în afara de prezența fizică a copilului într-un stat membru, trebuie să fie reținuți și alți factori de natură să demonstreze că această prezență nu are deloc un caracter temporar sau ocazional și că reședința copilului exprimă o asemenea integrare într-un mediu social și familial (Hotărârea din 2 aprilie 2009, A, C-523/07, EU:C:2009:225, punctul 38).
Textul în documentul-sursă ↗paragraful 44
44 Printre acești factori figurează durata, regularitatea, condițiile și motivele șederii copilului pe teritoriul unui stat membru, precum și cetățenia acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 aprilie 2009, A, C-523/07, EU:C:2009:225, punctul 39). În plus, factorii relevanți variază în funcție de vârsta copilului în cauză (Hotărârea din 22 decembrie 2010, Mercredi, C-497/10 PPU, EU:C:2010:829, punctul 53).
Textul în documentul-sursă ↗pct. 47
[Astfel cum a fost rectificat prin Ordonanța din 12 iunie 2017] Astfel, conform jurisprudenței Curții, intenția părinților nu poate în principiu să fie prin ea însăși decisivă pentru a determina reședința obișnuită a unui copil, în sensul Regulamentului nr. 2201/2003, ci constituie un „indiciu” de natură să completeze o serie de alte elemente concordante.
Textul în documentul-sursă ↗paragraful 49
49 Cu toate acestea, trebuie amintit că, în cauza principală, după cum s-a subliniat la punctul 32 din prezenta hotărâre, copilul s-a născut într-un stat membru determinat conform voinței comune a părinților săi și că, imediat înainte de pretinsa reținere, locuise acolo cu mama sa cinci luni consecutive, în cadrul familiei paterne a acesteia, fără să iasă vreodată de pe teritoriul statului menționat.
Textul în documentul-sursă ↗paragraful 51
51 În această privință, în primul rând, trebuie amintit că noțiunea „reședință obișnuită”, în sensul Regulamentului nr. 2201/2003, reflectă în esență o chestiune de fapt. Prin urmare, ar fi dificil de conciliat cu această noțiune faptul de a considera că intenția inițială a părinților ca reședința copilului să se afle într-un anumit loc primează asupra împrejurării că locuiește în mod neîntrerupt într-un alt stat de la naștere.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 51
În această privință, în primul rând, trebuie amintit că noțiunea „reședință obișnuită”, în sensul Regulamentului nr. 2201/2003, reflectă în esență o chestiune de fapt. Prin urmare, ar fi dificil de conciliat cu această noțiune faptul de a considera că intenția inițială a părinților ca reședința copilului să se afle într‑un anumit loc primează asupra împrejurării că locuiește în mod neîntrerupt într‑un alt stat de la naștere.
Textul în documentul-sursă ↗paragraful 54
54 În consecință, consimțământul sau lipsa consimțământului tatălui, în exercitarea drepturilor sale privind încredințarea, la stabilirea într-un loc a copilului nu poate fi un considerent decisiv pentru a determina „reședința obișnuită” a acestui copil, în sensul Regulamentului nr. 2201/2003, ceea ce concordă de altfel cu ideea că această noțiune reflectă în esență o chestiune de fapt.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 54
În consecință, consimțământul sau lipsa consimțământului tatălui, în exercitarea drepturilor sale privind încredințarea, la stabilirea într‑un loc a copilului nu poate fi un considerent decisiv pentru a determina „reședința obișnuită” a acestui copil, în sensul Regulamentului nr. 2201/2003, ceea ce concordă de altfel cu ideea că această noțiune reflectă în esență o chestiune de fapt.
Textul în documentul-sursă ↗paragraful 65
65 Pe de altă parte, trebuie precizat că o decizie cu privire la înapoierea sau la reținerea copilului nu soluționează chestiunea încredințării acestuia. În acest sens, imposibilitatea de a beneficia de o procedură de înapoiere în cauza principală nu aduce atingere posibilității tatălui de a-și valorifica drepturile asupra copilului prin intermediul unei proceduri privind fondul răspunderii părintești, prezentată în fața instanțelor competente pentru a o soluționa în temeiul dispozițiilor Regulamentului nr. 2201/2003, în cursul căreia va putea fi efectuată o examinare aprofundată a ansamblului împrejurărilor, inclusiv a comportamentului părinților (a se vedea prin analogie Hotărârea din 5 octombrie 2010, McB., C-400/10 PPU, EU:C:2010:582, punctul 58).
Textul în documentul-sursă ↗paragraful 70
70 Având în vedere ansamblul considerațiilor ce precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2201/2003 trebuie interpretat în sensul că, într-o situație precum cea din litigiul principal, în care un copil s-a născut și a locuit în mod neîntrerupt cu mama sa mai multe luni, conform voinței comune a părinților săi, într-un alt stat membru decât cel în care aceștia își aveau reședința obișnuită înainte de nașterea sa, intenția inițială a părinților cu privire la întoarcerea mamei, împreună cu copilul, în acest din urmă stat membru nu poate permite să se considere că acest copil își are acolo „reședința obișnuită”, în sensul acestui regulament. În consecință, într-o asemenea situație, refuzul mamei de a se întoarce în același stat membru împreună cu copilul nu poate fi considerat o „deplasare sau o reținere ilicită” a copilului, în sensul articolului 11 alineatul (1) menționat.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.