PROBLEMA JURIDICĂ
Poate un soț resortisant terț păstra șederea în temeiul căsătoriei de cel puțin trei ani, din care unul în statul gazdă, dacă cetățeanul UE a plecat înaintea inițierii divorțului? Pot resursele necesare șederii cetățeanului UE să provină din munca soțului resortisant terț?
Faptele relevante
Trimiterea a rezultat din trei litigii irlandeze ale unor resortisanți terți căsătoriți cu cetățene ale altor state membre. Aceștia primiseră documente de ședere în calitate de soți. În anumite perioade, soțiile nu mai lucrau, iar soții resortisanți terți asigurau veniturile familiilor. În toate cele trei cauze, cetățenele UE au părăsit Irlanda pentru a se stabili în alt stat membru înainte de inițierea procedurilor de divorț, în timp ce soții au rămas în Irlanda. (Punctele 11–13, 15, 25, 26, 34, 35, 45–47 și 72)
Autoritățile au respins păstrarea dreptului derivat sau au retras documentul de ședere, invocând plecarea cetățenelor UE. Hotărârea consemnează că reclamanții primiseră totuși autorizații temporare de ședere și muncă în temeiul dreptului național irlandez. Această protecție națională este o împrejurare reținută de Curte, nu soluția definitivă a contestațiilor europene. High Court a adresat trei întrebări preliminare. (Punctele 18, 21, 32, 33, 39, 42, 44 și 69)
Soluția
În ipoteza analizată a art. 13 alin. (2) primul paragraf lit. a), soțul resortisant terț nu poate păstra șederea dacă cetățeanul UE a părăsit statul gazdă înainte de inițierea procedurii de divorț, chiar dacă durata căsătoriei îndeplinește pragurile de trei ani și un an. (Punctele 62 și 70; dispozitivul, punctul 1)
Resursele suficiente ale cetățeanului UE, în sensul art. 7 alin. (1) lit. b), pot proveni în parte din resursele soțului resortisant terț. Răspunsul afirmativ a făcut inutil răspunsul la întrebarea subsidiară despre un drept de muncă exterior directivei. (Punctele 77 și 78; dispozitivul, punctul 2)
Motivarea, pe scurt
Dreptul obișnuit al membrului de familie este derivat din exercitarea liberei circulații de către cetățeanul UE. Însoțirea ori alăturarea nu impune aceeași locuință, dar presupune ca ambii să locuiască în statul gazdă. Când cetățeanul UE pleacă pentru a se stabili în alt stat înainte de divorț, dreptul derivat întemeiat pe art. 7 alin. (2) încetează în situația analizată. Art. 13 conservă un drept existent; nu îl recreează după încetarea sa. (Punctele 50, 54, 56–58, 61, 62 și 67)
Data relevantă este inițierea procedurii judiciare de divorț. Dacă atunci soțul terț beneficiază de ședere derivată, păstrarea poate opera în cursul procedurii și după divorț, cu îndeplinirea condițiilor personale din al doilea paragraf al art. 13 alin. (2). Curtea menționează separat posibilitatea protecției mai largi oferite de dreptul național. (Punctele 63, 66, 68 și 69)
În privința resurselor, directiva cere disponibilitatea lor, fără a stabili o proveniență obligatorie. Excluderea veniturilor soțului terț ar adăuga o cerință disproporționată față de scopul protejării finanțelor publice și ar afecta libera circulație. Rămân necesare suficiența resurselor și celelalte condiții ale temeiului aplicabil. (Punctele 73–76)
Ce putem învăța și ce limite are
Identifică eroarea sau limita decisivă atunci când refuzul Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) se bazează pe plecarea fostului soț ori pe momentul divorțului; permite construirea cronologiei și a probei resurselor.
Nu soluționează toate drepturile proprii ale copiilor, toate temeiurile naționale ori șederea permanentă deja dobândită.
O absență temporară nu este identificată automat cu plecarea pentru stabilirea în alt stat, care caracterizează litigiile analizate.
Permisele naționale temporare consemnate de Curte nu reprezintă recunoașterea dreptului derivat solicitat și nu confirmă soluția definitivă ulterioară a proceselor naționale.
Curtea nu a răspuns celei de-a treia întrebări; din hotărâre nu se deduce o soluție autonomă despre dreptul de muncă în afara directivei.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 10 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
par. 54
54 Potrivit jurisprudenței Curții, condiția potrivit căreia resortisantul unei țări terțe trebuie să însoțească sau să se alăture cetățeanului Uniunii trebuie înțeleasă că nu vizează obligația soților de a locui împreună în aceeași locuință, ci pe cea de a locui amândoi în statul membru în care soțul cetățean al Uniunii își exercită dreptul la liberă circulație (a se vedea în acest sens Hotărârea Ogieriakhi, C‑244/13, EU:C:2014:2068, punctul 39).
Textul în documentul-sursă ↗par. 62
62 Nu aceasta este însă situația în cazul în care, înainte de inițierea unei astfel de proceduri, cetățeanul Uniunii părăsește statul membru în care locuiește soțul său pentru a se instala în alt stat membru sau într‑o țară terță. Astfel, în această ipoteză, dreptul de ședere derivat al resortisantului unei țări terțe, în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Directiva 2004/38, a încetat cu ocazia plecării cetățeanului Uniunii și, prin urmare, nu mai poate fi păstrat în temeiul articolului 13 alineatul (2) primul paragraf litera (a) din directiva menționată.
Textul în documentul-sursă ↗par. 63
63 Rezultă că dacă, la data inițierii procedurii judiciare de divorț, resortisantul unei țări terțe, soț al unui cetățean al Uniunii, beneficia de un drept de ședere în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Directiva 2004/38, acest drept se păstrează, în temeiul articolului 13 alineatul (2) primul paragraf litera (a) din această directivă, atât în cursul procedurii de divorț, cât și după pronunțarea divorțului, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 13 alineatul (2) al doilea paragraf din directiva menționată.
Textul în documentul-sursă ↗par. 66
66 În consecință, trebuie să se constate că soțul cetățean al Uniunii al unui resortisant al unei țări terțe trebuie să locuiască în statul membru gazdă, conform articolului 7 alineatul (1) din Directiva 2004/38, până la data inițierii procedurii judiciare de divorț pentru ca respectivul resortisant al unei țări terțe să se poată prevala de păstrarea dreptului său de ședere în acest stat membru în temeiul articolului 13 alineatul (2) din directiva amintită.
Textul în documentul-sursă ↗par. 79
79 Întrucât, în privința părților din litigiile principale, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Textul în documentul-sursă ↗Punctul 54
54 Potrivit jurisprudenței Curții, condiția potrivit căreia resortisantul unei țări terțe trebuie să însoțească sau să se alăture cetățeanului Uniunii trebuie înțeleasă că nu vizează obligația soților de a locui împreună în aceeași locuință, ci pe cea de a locui amândoi în statul membru în care soțul cetățean al Uniunii își exercită dreptul la liberă circulație (a se vedea în acest sens Hotărârea Ogieriakhi, C‑244/13, EU:C:2014:2068, punctul 39).
Textul în documentul-sursă ↗Punctul 62
62 Nu aceasta este însă situația în cazul în care, înainte de inițierea unei astfel de proceduri, cetățeanul Uniunii părăsește statul membru în care locuiește soțul său pentru a se instala în alt stat membru sau într‑o țară terță. Astfel, în această ipoteză, dreptul de ședere derivat al resortisantului unei țări terțe, în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Directiva 2004/38, a încetat cu ocazia plecării cetățeanului Uniunii și, prin urmare, nu mai poate fi păstrat în temeiul articolului 13 alineatul (2) primul paragraf litera (a) din directiva menționată.
Textul în documentul-sursă ↗Punctul 63
63 Rezultă că dacă, la data inițierii procedurii judiciare de divorț, resortisantul unei țări terțe, soț al unui cetățean al Uniunii, beneficia de un drept de ședere în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Directiva 2004/38, acest drept se păstrează, în temeiul articolului 13 alineatul (2) primul paragraf litera (a) din această directivă, atât în cursul procedurii de divorț, cât și după pronunțarea divorțului, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 13 alineatul (2) al doilea paragraf din directiva menționată.
Textul în documentul-sursă ↗Punctul 74
74 Or, Curtea a statuat deja că termenii „dispun” de resurse suficiente, care figurează la această dispoziție, trebuie interpretați în sensul că este suficient ca cetățenii Uniunii să aibă la dispoziție astfel de resurse, fără ca această dispoziție să cuprindă nici cea mai mică cerință în ceea ce privește proveniența acestora, ele putând fi furnizate, printre altele, de resortisantul unui stat terț (a se vedea Hotărârea Alokpa și Moudoulou, C‑86/12, EU:C:2013:645, punctul 27 și jurisprudența citată).
Textul în documentul-sursă ↗Punctul 77
77 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2004/38 trebuie interpretat în sensul că cetățeanul Uniunii dispune de suficiente resurse pentru el și pentru membrii familiei sale, astfel încât să nu devină o sarcină pentru sistemul de asistență socială al statului membru gazdă în cursul șederii, chiar în cazul în care aceste resurse provin în parte din resursele soțului său, care este resortisant al unei țări terțe.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.