PROBLEMA JURIDICĂ
Cum se aplică limitele competenței reziduale când familia locuiește într-un stat terț și soții au cetățenii UE diferite?
Faptele relevante
Mama avea cetățenie spaniolă, tatăl portugheză, iar familia locuia în Togo. Ambii lucrau ca agenți contractuali ai Uniunii. Mama a sesizat instanțele spaniole cu divorțul și cereri privind copiii și întreținerea, iar competența a fost contestată.
Soluția
Statutul de agent contractual nu rezolvă automat reședința obișnuită. În divorț, protecția soțului cetățean al unui stat membru împiedică utilizarea temeiurilor naționale într-un alt stat membru în condițiile analizate, dar nu exclude verificarea competenței reziduale a statului cetățeniei pârâtului atunci când nu există competență pe criteriile europene.
Motivarea, pe scurt
Curtea citește împreună criteriile europene și limitele recurgerii la dreptul intern. Competența asupra divorțului, copilului și întreținerii nu trebuie confundată. Analiza forului de necesitate din hotărâre este legată de regulamentul întreținerii.
Ce putem învăța și ce limite are
Cum se aplică limitele competenței reziduale când familia locuiește într-un stat terț și soții au cetățenii UE diferite?
Nu instituie un for general de necesitate pentru divorț.
Afirmațiile despre justiția statului terț aparțin părților și nu justifică generalizări despre acel sistem.
În prezent se aplică art. 6 din Regulamentul (UE) 2019/1111 (Bruxelles IIb), cu reguli separate pentru copil.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 11 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
pct. 81
81 În ceea ce privește, în primul rând, competența reziduală în domeniul desfacerii legăturii matrimoniale, din modul de redactare a articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2201/2003 reiese că numai în cazul în care nicio instanță judecătorească dintr‑un stat membru nu este competentă în temeiul articolelor 3-5 din acest regulament, competența este stabilită, în fiecare stat membru, de dreptul național.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 84
84 Astfel, potrivit acestui articol 6, un pârât care are reședința obișnuită pe teritoriul unui stat membru sau este resortisant al unui stat membru nu poate fi chemat în judecată, având în vedere caracterul exclusiv al competențelor definite la articolele 3-5 din Regulamentul nr. 2201/2003, în fața instanțelor judecătorești dintr‑un alt stat membru decât în temeiul acestor dispoziții și, prin urmare, nu în temeiul normelor de competență stabilite de dreptul național (Hotărârea din 29 noiembrie 2007, Sundelind Lopez, C‑68/07, EU:C:2007:740, punctul 22).
Textul în documentul-sursă ↗pct. 85
85 Rezultă că, în cazul în care o instanță dintr‑un stat membru nu este competentă să se pronunțe cu privire la o cerere de desfacere a legăturii matrimoniale în temeiul articolelor 3-5 din Regulamentul nr. 2201/2003, articolul 6 din acest regulament împiedică instanța respectivă să constate competența sa în temeiul normelor de competență reziduală prevăzute de dreptul național, în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din regulamentul amintit, atunci când pârâtul este un resortisant al unui alt stat membru decât cel de care aparține instanța menționată.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 86
86 În speță, soțul, care este pârât în cadrul acțiunii în desfacerea legăturii matrimoniale în fața instanțelor spaniole, este de cetățenie portugheză, astfel încât, având în vedere informațiile comunicate de instanța de trimitere și sub rezerva unor verificări mai ample efectuate de aceasta din urmă, soții în discuție în litigiul principal nu au reședința obișnuită pe teritoriul unui stat membru, mai precis al statului membru de care aparține această instanță. În consecință, dacă instanța de trimitere nu poate constata competența sa de a se pronunța cu privire la o asemenea acțiune în temeiul articolelor 3-5 din Regulamentul nr. 2201/2003, articolul 7 alineatul (1) din acest regulament nu îi permite să își întemeieze competența pe norme de competență reziduală prevăzute de dreptul național, în măsura în care articolul 6 litera (b) din regulamentul menționat ar împiedica intimatul din litigiul principal, care este resortisant al unui alt stat membru decât cel de care aparține instanța respectivă, să fie chemat în judecată în fața acesteia din urmă.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 87
87 Trebuie să se adauge că, după cum a arătat Comisia în observațiile sale scrise, această interpretare nu înseamnă că soțul care solicită desfacerea legăturii matrimoniale este lipsit de posibilitatea de a introduce cererea sa la instanțele din statul membru al cărui resortisant este pârâtul dacă articolele 3-5 din Regulamentul nr. 2201/2003 nu desemnează un alt for. Astfel, într‑un asemenea caz, articolul 6 litera (b) din acest regulament nu se opune ca instanțele din statul membru al cărui resortisant este pârâtul să fie competente să soluționeze cererea de desfacere a legăturii matrimoniale, în temeiul normelor naționale de competență ale acestui stat membru.
Textul în documentul-sursă ↗Paragraph 108 · textul original, în limba engleză
It thus follows from those clarifications that, first, in order, where necessary, to establish its jurisdiction under Article 7 of Regulation No 4/2009, the court of a Member State cannot require the maintenance applicant to show that he or she has been unsuccessful in bringing or has attempted to bring the proceedings in question before the courts of the third State concerned. It is therefore sufficient that the court of a Member State, in the light of all the matters of fact and of law in the case, be able to satisfy itself that the obstacles in the third State concerned are such that it would be unreasonable to require the applicant to apply for maintenance before the courts of that third State.
Textul în documentul-sursă ↗Paragraph 110 · textul original, în limba engleză
Second, to the extent that, as stated in recital 16 of Regulation No 4/2009, the objective of the jurisdiction based on the forum necessitatis is to remedy ‘in particular’ situations of denial of justice, it is, in principle, justified for the court of a Member State to rely thereon, on an exceptional basis and subject to a detailed analysis of the procedural conditions of the third State concerned, where access to the fundamental legal order in that third State is, in law or in fact, hindered, in particular by the application of procedural conditions that are discriminatory or contrary to the fundamental guarantees of a fair trial.
Textul în documentul-sursă ↗Paragraph 111 · textul original, în limba engleză
In the fourth place, the dispute in question must have ‘a sufficient connection with the Member State of the court seised.’ In that respect, in order to address the referring court’s doubts, suffice it to note that recital 16 of Regulation No 4/2009 states that such a connection may consist, inter alia, of the nationality of one of the parties.
Textul în documentul-sursă ↗Paragraph 112 · textul original, în limba engleză
In the light of those clarifications, as well as the factors put forward by the mother of the minor children at issue in the main proceedings, it is for the referring court to determine whether that court may rely on the provisions of Article 7 of Regulation No 4/2009 in order to hear the application for maintenance made by MPA for her children. In that connection, the referring court may declare that it has jurisdiction in order to mitigate a risk of denial of justice, but cannot rely solely on general circumstances relating to deficiencies in the judicial system of the third State, without analysing the consequences that those circumstances might have for the individual case.
Textul în documentul-sursă ↗Paragraph 45 · textul original, în limba engleză
As regards, in the second place, the interpretation of Article 3 of Regulation No 4/2009, it is apparent from the wording of that article, entitled ‘General provisions’, that that article lays down general criteria for attributing jurisdiction for the purposes of the courts of the Member States ruling on maintenance obligations. Those criteria are alternative, as is attested to by the use of the coordinating conjunction ‘or’ after each of them (judgment of 5 September 2019, R(Jurisdiction for parental responsibility and maintenance), C‑468/18, EU:C:2019:666, paragraph 29 and the case-law cited).
Textul în documentul-sursă ↗Paragraph 99 · textul original, în limba engleză
Article 7 of Regulation No 4/2009 thus lays down four cumulative conditions to be satisfied in order for a court of a Member State seised of an application relating to maintenance obligations to be able, on an exceptional basis, to establish that it has jurisdiction by reason of the state of necessity (forum necessitatis). First, that court must find that no court of a Member State has jurisdiction under Articles 3 to 6 of Regulation No 4/2009. Second, the dispute before that court must be closely connected with a third State. Third, the proceedings in question cannot reasonably be brought or conducted or would be impossible in that third State. Fourth and lastly, the dispute must have a sufficient connection with the Member State of the court seised.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.