PROBLEMA JURIDICĂ
Pentru păstrarea șederii după divorț, poate fosta soție cetățeană UE să își fi menținut statutul de lucrător prin însumarea unor perioade de muncă intermitente de peste un an și prin primirea unei alocații de șomaj? Când trebuie autoritatea de ședere să comunice solicitantului înscrisurile relevante din propriul dosar care conțin date profesionale ale fostei soții, în condițiile refuzului ei de a le furniza?
Faptele relevante
Un resortisant al unei țări terțe s-a căsătorit în Irlanda, în 2009, cu o cetățeană a altui stat membru. După două cereri respinse, a primit în 2013 un permis de ședere valabil cinci ani. Procedura de divorț a început în iunie 2014, divorțul fiind pronunțat în luna următoare. Fosta soție a continuat să locuiască în Irlanda și a primit prestații pentru persoane în căutarea unui loc de muncă. Solicitantul a continuat să lucreze. În 2018 a cerut păstrarea șederii cu titlu personal, prezentând, între altele, fișe de salariu pentru perioade intermitente și declarații fiscale ale fostei soții. (pct. 14–16)
Autoritatea a respins cererea în 2019, considerând nedovedită exercitarea drepturilor UE de către fosta soție la inițierea divorțului. Solicitantul a cerut reexaminarea și accesul la informațiile primite de autoritate de la organismul de protecție socială; fosta soție nu îi furnizase informațiile solicitate. Refuzul a fost menținut în 2021. Aceasta este situația procesuală reținută în hotărârea europeană, fără anticiparea soluției apelului național. (pct. 17–20)
Soluția
-
Art. 7 alin. (3) lit. b) din Directiva 2004/38 cere o perioadă unică și continuă de activitate salariată sau independentă de peste un an. (pct. 42; dispozitiv pct. 1)
-
Primirea unei alocații de șomaj nu constituie, prin ea însăși, o probă suficientă a șomajului involuntar înregistrat corespunzător. Dacă acordarea prestației presupune verificarea efectivă a caracterului involuntar, decizia trebuie totuși luată în considerare cel puțin ca element de probă. (pct. 50 și 52; dispozitiv pct. 2)
-
Autoritatea trebuie să comunice solicitantului sau reprezentantului său dosarul relevant, eventual anonimizat adecvat, înainte de decizia privind păstrarea ori acordarea șederii, în situația în care datele despre munca fostei soții sunt deja în dosar, au fost folosite pentru refuz, sunt solicitate de persoana interesată, iar fosta soție refuză să le comunice. (pct. 70; dispozitiv pct. 3)
Motivarea, pe scurt
Curtea interpretează perioada de activitate prin raportare la gradația art. 7 alin. (3): protecția de la lit. b) și cea de la lit. c) depind de durata inițială a activității. Adunarea unor perioade scurte dispersate pe mai mulți ani ar înlătura această diferențiere. Persoana care nu îndeplinește condițiile de la lit. b) poate rămâne protejată de lit. c), dacă îndeplinește condițiile acesteia. (pct. 29, 33, 37 și 40)
Directiva nu armonizează condițiile de acordare a alocațiilor de șomaj. Regimul probelor este național, cu respectarea echivalenței și efectivității. Celelalte condiții cumulative, inclusiv înregistrarea ca persoană în căutarea unui loc de muncă, rămân distincte. (pct. 44, 45, 47 și 49–51)
Sarcina solicitantului de a demonstra condițiile nu este înlocuită printr-o obligație generală de cooperare de tipul celei din azil. Totuși, buna administrare, dreptul la apărare și art. 47 din Cartă împiedică administrația să folosească împotriva solicitantului date decisive la care numai ea îi poate asigura accesul. Art. 41 din Cartă nu se adresează direct autorităților statelor membre; principiul general pe care îl reflectă este aplicabil când acestea pun în aplicare dreptul UE. Confidențialitatea datelor fostei soții impune ponderare și anonimizare, fără a lipsi apărarea de conținutul decisiv al informațiilor. (pct. 54–56, 58, 59, 62, 63 și 67–69)
Ce putem învăța și ce limite are
Este direct relevantă pentru refuzul păstrării documentului după divorț, pentru accesul la dosarul administrativ și pentru dificultatea practică de a proba activitatea fostului soț lipsit de cooperare.
Hotărârea nu acordă automat un permis și nu stabilește ea însăși că fosta soție îndeplinea condițiile de ședere la inițierea divorțului.
Stabilirea regimului național concret rămâne instanței de trimitere.
Sarcina de a furniza probe nu dispare și nu se introduce o obligație generală a autorității de a construi dosarul solicitantului.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 22 DE EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
pct. 25
În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 7 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2004/38, un cetățean al Uniunii care nu mai desfășoară o activitate salariată sau independentă își menține statutul de lucrător salariat sau de lucrător care desfășoară o activitate independentă în cazul în care este înregistrat în mod corespunzător ca fiind în șomaj involuntar, după ce a fost angajat pentru o perioadă de peste un an, și s‑a înregistrat ca persoană care caută de lucru la serviciul competent de ocupare a forței de muncă.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 33
Or, această referire la „primele douăsprezece luni” pledează în favoarea unei interpretări a articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2004/38 potrivit căreia perioadele de încadrare în muncă sau de activitate independentă menționate în acesta trebuie să fie perioade unice și continue de activitate salariată sau independentă, astfel încât perioada de „peste un an” prevăzută la litera (b) a acestei dispoziții nu poate fi alcătuită din mai multe perioade de activitate mai scurte, cumulate pe mai mulți ani.
Textul în documentul-sursă ↗par. 40
40 Pe de altă parte, această interpretare nu împiedică persoanele care au cunoscut o întrerupere involuntară a activității lor salariate sau independente în statul membru gazdă înainte de expirarea perioadei inițiale de un an să poată beneficia de protecția care decurge din menținerea statutului lor de lucrător, întrucât, în lipsa posibilității de a intra sub incidența dispozițiilor articolului 7 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2004/38, aceste persoane vor putea, dacă se află în una dintre situațiile menționate la punctul 34 din prezenta hotărâre, să beneficieze de cele ale articolului 7 alineatul (3) litera (c) din aceasta.
Textul în documentul-sursă ↗par. 42
42 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 7 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2004/38 trebuie interpretat în sensul că expresia „perioadă de peste un an” care figurează în acesta vizează o perioadă unică și continuă de peste un an de activitate salariată sau independentă.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 42
Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 7 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2004/38 trebuie interpretat în sensul că expresia „perioadă de peste un an” care figurează în acesta vizează o perioadă unică și continuă de peste un an de activitate salariată sau independentă.
Textul în documentul-sursă ↗par. 50
50 În schimb, dacă, în urma verificărilor care îi revin, instanța de trimitere ar trebui să constate că organismul național competent pentru acordarea alocației pentru persoanele care caută de lucru o supune condiției ca persoanele respective să se afle în situație de „șomaj involuntar”, în sensul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2004/38, și anume că încetarea activității salariate sau independente a persoanelor în cauză a avut loc pentru motive – sau ca urmare a unor împrejurări – independente de voința acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 aprilie 2019, Tarola, C‑483/17, EU:C:2019:309, punctele 46-49 și jurisprudența citată), iar organismul menționat verifică efectiv că aceste motive sau împrejurări sunt independente de voința persoanelor menționate, autoritatea națională competentă să elibereze permisele de ședere ar trebui să țină seama de decizia de acordare a alocației pentru persoana care caută de lucru ca reprezentând cel puțin un element de probă prin care se urmărește să se demonstreze că persoana în cauză se află în situație de șomaj involuntar „înregistrat în mod corespunzător”, în sensul acestei dispoziții.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 50
În schimb, dacă, în urma verificărilor care îi revin, instanța de trimitere ar trebui să constate că organismul național competent pentru acordarea alocației pentru persoanele care caută de lucru o supune condiției ca persoanele respective să se afle în situație de „șomaj involuntar”, în sensul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2004/38, și anume că încetarea activității salariate sau independente a persoanelor în cauză a avut loc pentru motive – sau ca urmare a unor împrejurări – independente de voința acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 aprilie 2019, Tarola,C‑483/17, EU:C:2019:309, punctele 46-49 și jurisprudența citată), iar organismul menționat verifică efectiv că aceste motive sau împrejurări sunt independente de voința persoanelor menționate, autoritatea națională competentă să elibereze permisele de ședere ar trebui să țină seama de decizia de acordare a alocației pentru persoana care caută de lucru ca reprezentând cel puțin un element de probă prin care se urmărește să se demonstreze că persoana în cauză se află în situație de șomaj involuntar „înregistrat în mod corespunzător”, în sensul acestei dispoziții.
Textul în documentul-sursă ↗par. 52
52 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 7 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2004/38 trebuie interpretat în sensul că faptul că un cetățean al Uniunii care are reședința pe teritoriul unui alt stat membru decât cel al cărui resortisant este primește o alocație de șomaj din partea acestui stat membru nu trebuie, ca atare, să fie recunoscut de autoritatea statului membru menționat competentă să elibereze permisele de ședere ca reprezentând o dovadă suficientă că această persoană se află în situație de șomaj involuntar „înregistrat în mod corespunzător”, în sensul acestei dispoziții.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 52
Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 7 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2004/38 trebuie interpretat în sensul că faptul că un cetățean al Uniunii care are reședința pe teritoriul unui alt stat membru decât cel al cărui resortisant este primește o alocație de șomaj din partea acestui stat membru nu trebuie, ca atare, să fie recunoscut de autoritatea statului membru menționat competentă să elibereze permisele de ședere ca reprezentând o dovadă suficientă că această persoană se află în situație de șomaj involuntar „înregistrat în mod corespunzător”, în sensul acestei dispoziții.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 54
În această privință, trebuie arătat, în primul rând, că Directiva 2004/38, în special articolul 7 din aceasta, privind dreptul de ședere pentru o perioadă mai mare de trei luni, articolul 10, privind eliberarea permiselor de ședere, articolul 13, privind păstrarea dreptului de ședere de către membrii de familie în caz de divorț, de anulare a căsătoriei sau de încetare a parteneriatului înregistrat, și articolul 14, privind păstrarea dreptului de ședere, prevede în esență că solicitanților le revine sarcina de a prezenta elementele necesare pentru a stabili că îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de drepturile recunoscute de aceste articole și nu stabilește o obligație explicită a autorităților naționale de a furniza solicitanților informațiile pe care le dețin deja și de care aceștia ar putea avea nevoie pentru a demonstra că îndeplinesc condițiile menționate.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 55
Prin urmare, trebuie să se constate că Directiva 2004/38 nu prevede în mod explicit o „obligație de cooperare” în sarcina autorităților statelor membre în stadiul determinării elementelor pertinente ale unei cereri de permis de ședere și se distinge prin aceasta de o directivă precum Directiva 2004/83/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind standardele minime referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecție internațională și referitoare la conținutul protecției acordate (JO 2004, L 304, p. 12, Ediție specială, 19/vol. 7, p. 52), care prevede o astfel de obligație de cooperare la articolul 4 alineatul (1) din aceasta [a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iunie 2023, International Protection Appeals Tribunal ș.a. (Atentat în Pakistan), C‑756/21, EU:C:2023:523, punctul 48].
Textul în documentul-sursă ↗par. 60
60 Pe de altă parte, în cadrul procedurii jurisdicționale, respectarea dreptului la apărare garantat la articolul 47 din cartă presupune ca reclamantul să poată avea acces nu numai la motivele deciziei luate în privința sa, ci și la ansamblul elementelor din dosar pe care s‑a întemeiat administrația, pentru a putea în mod efectiv să își exprime poziția cu privire la aceste elemente [Hotărârea din 25 aprilie 2024, NW și PQ (Informații clasificate), C‑420/22 și C‑528/22, EU:C:2024:344, punctul 92, precum și jurisprudența citată].
Textul în documentul-sursă ↗pct. 60
Pe de altă parte, în cadrul procedurii jurisdicționale, respectarea dreptului la apărare garantat la articolul 47 din cartă presupune ca reclamantul să poată avea acces nu numai la motivele deciziei luate în privința sa, ci și la ansamblul elementelor din dosar pe care s‑a întemeiat administrația, pentru a putea în mod efectiv să își exprime poziția cu privire la aceste elemente [Hotărârea din 25 aprilie 2024, NW și PQ (Informații clasificate), C‑420/22 și C‑528/22, EU:C:2024:344, punctul 92, precum și jurisprudența citată].
Textul în documentul-sursă ↗par. 62
62 Trebuie adăugat că situația în discuție în litigiul principal se caracterizează prin faptul, pe de o parte, că solicitantul intenționează să obțină un drept de ședere derivat pe baza unor date care nu se află în posesia sa, pentru motivul că privesc o altă persoană, și anume fosta sa soție, care nu i‑a permis accesul, și, pe de altă parte, că autoritățile naționale competente să elibereze solicitantului un permis de ședere dispun deja de respectivele date și s‑au întemeiat pe acestea pentru a refuza reînnoirea permisului de ședere al solicitantului.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 63
Or, dacă, astfel cum pare să considere instanța de trimitere, nu există niciun alt mijloc pentru solicitant de a obține aceste date decât cel de a solicita accesul la dosarul care îl privește, ar trebui să se considere că modalitățile procedurale naționale care pun, în fapt, solicitantul într‑o situație în care îi este imposibil să demonstreze că, la momentul introducerii procedurii de divorț, fosta sa soție îndeplinea condițiile prevăzute la articolul 7 alineatul (3) litera (b). al Directivei 2004/38 și că beneficiază, așadar, de un drept de ședere derivat în temeiul dispozițiilor acestei directive, repun în discuție efectul util al drepturilor pe care solicitantul le poate avea în temeiul acestei directive și nu permit garantarea respectării drepturilor sale fundamentale, în special a dreptului său la protecție jurisdicțională efectivă și a dreptului său la apărare.
Textul în documentul-sursă ↗par. 68
68 Totuși, această ponderare nu poate conduce la privarea de orice efectivitate a dreptului la apărare al persoanei vizate și la golirea de conținut a dreptului său la o cale de atac eficientă care decurge din articolul 47 din cartă, în special prin necomunicarea către aceasta sau, după caz, către reprezentantul său cel puțin a conținutului datelor referitoare la perioadele de încadrare în muncă a fostei sale soții pe care se întemeiază decizia adoptată în privința sa [a se vedea prin analogie Hotărârea din 25 aprilie 2024, NW și PQ (Informații clasificate), C‑420/22 și C‑528/22, EU:C:2024:344, punctul 95, precum și jurisprudența citată].
Textul în documentul-sursă ↗pct. 68
Totuși, această ponderare nu poate conduce la privarea de orice efectivitate a dreptului la apărare al persoanei vizate și la golirea de conținut a dreptului său la o cale de atac eficientă care decurge din articolul 47 din cartă, în special prin necomunicarea către aceasta sau, după caz, către reprezentantul său cel puțin a conținutului datelor referitoare la perioadele de încadrare în muncă a fostei sale soții pe care se întemeiază decizia adoptată în privința sa [a se vedea prin analogie Hotărârea din 25 aprilie 2024, NW și PQ (Informații clasificate), C‑420/22 și C‑528/22, EU:C:2024:344, punctul 95, precum și jurisprudența citată].
Textul în documentul-sursă ↗par. 69
69 Într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, revine, așadar, autorității naționale competente să elibereze permisul de ședere sau, dacă este cazul, instanței naționale sesizate cu o cale de atac în contextul acestei eliberări să țină seama de interesele divergente ale persoanelor în cauză și să efectueze o evaluare comparativă a intereselor prezente în cauză având în vedere împrejurările fiecărei situații și tipul de procedură în cauză și să comunice solicitantului, în esență sau într‑o formă anonimizată, elementele din dosar la care nu are acces altfel și care sunt decisive în cadrul stabilirii păstrării dreptului său de ședere.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 69
Într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, revine, așadar, autorității naționale competente să elibereze permisul de ședere sau, dacă este cazul, instanței naționale sesizate cu o cale de atac în contextul acestei eliberări să țină seama de interesele divergente ale persoanelor în cauză și să efectueze o evaluare comparativă a intereselor prezente în cauză având în vedere împrejurările fiecărei situații și tipul de procedură în cauză și să comunice solicitantului, în esență sau într‑o formă anonimizată, elementele din dosar la care nu are acces altfel și care sunt decisive în cadrul stabilirii păstrării dreptului său de ședere.
Textul în documentul-sursă ↗par. 70
70 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a treia întrebare că Directiva 2004/38, citită în lumina principiului general al bunei administrări și a dreptului la o cale de atac jurisdicțională eficientă, consacrat la articolul 47 din cartă, trebuie interpretată în sensul că implică faptul că autoritatea națională competentă să elibereze permisele de ședere are obligația de a comunica unui solicitant resortisant al unei țări terțe sau reprezentantului său dosarul său, dacă este cazul într‑o formă anonimizată în mod corespunzător, înainte de a lua o decizie referitoare la păstrarea dreptului său de ședere sau la acordarea unui permis de ședere în temeiul articolului 14 din această directivă coroborat cu articolele 7 și 13 din aceasta, atunci când înscrisurile din dosarul în discuție, pe care autoritatea națională competentă s‑a întemeiat pentru a refuza permisul de ședere și a căror comunicare a fost solicitată de acest resortisant, conțin informații referitoare printre altele la perioadele de încadrare în muncă a fostei sale soții, cetățeană a Uniunii, iar aceasta, după ce a fost invitată de solicitant, a refuzat să îi comunice respectivele informații.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 70
Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a treia întrebare că Directiva 2004/38, citită în lumina principiului general al bunei administrări și a dreptului la o cale de atac jurisdicțională eficientă, consacrat la articolul 47 din cartă, trebuie interpretată în sensul că implică faptul că autoritatea națională competentă să elibereze permisele de ședere are obligația de a comunica unui solicitant resortisant al unei țări terțe sau reprezentantului său dosarul său, dacă este cazul într‑o formă anonimizată în mod corespunzător, înainte de a lua o decizie referitoare la păstrarea dreptului său de ședere sau la acordarea unui permis de ședere în temeiul articolului 14 din această directivă coroborat cu articolele 7 și 13 din aceasta, atunci când înscrisurile din dosarul în discuție, pe care autoritatea națională competentă s‑a întemeiat pentru a refuza permisul de ședere și a căror comunicare a fost solicitată de acest resortisant, conțin informații referitoare printre altele la perioadele de încadrare în muncă a fostei sale soții, cetățeană a Uniunii, iar aceasta, după ce a fost invitată de solicitant, a refuzat să îi comunice respectivele informații.
Textul în documentul-sursă ↗par. 71
71 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.