Decizia ÎCCJ nr. 58/2024 (hotărâre prealabilă)

Cererea care a determinat sesizarea privea ocrotirea unui minor lipsit de capacitate de exercițiu într-o succesiune. Au fost solicitate numirea unui curator și mai multe încuviințări legate de acceptarea moștenirii, lichidarea regimului matrimonial, încheierea procedurii succesorale și un partaj voluntar. Unele solicitări inițiale au fost ulterior retrase ca erori de redactare. Acest cadru factual mai larg nu extinde obiectul întrebării soluționate de ÎCCJ. (Par. 10–19.)

Prima instanță a respins cererea rămasă spre soluționare pentru prematuritate, deoarece nu fusese desemnat curatorul special. În apel a fost depus un act de numire a curatorului, iar instanța de trimitere a considerat că acest obstacol nu mai subzistă. Pentru a continua analiza cererii de autorizare a acceptării moștenirii, tribunalul a sesizat ÎCCJ și a suspendat judecata. Soluția pronunțată ulterior în apel nu rezultă din această hotărâre. (Par. 11–19, 28 și 60–63.)

Referirile hotărârii la numirea curatorului de către autoritatea locală descriu împrejurările istorice ale acelui dosar. Ele nu descriu procedura aplicabilă în prezent.

ÎCCJ a admis sesizarea și a stabilit că acceptarea expresă a moștenirii de către un minor lipsit de capacitate de exercițiu este act de dispoziție și necesită încuviințarea instanței de tutelă. Dispozitivul indică expres caracterul obligatoriu al dezlegării potrivit art. 521 alin. (3) CPC. (Par. 115 și dispozitiv.)

ÎCCJ nu a autorizat prin această hotărâre un anumit act de acceptare sau de partaj și nu a soluționat fondul cererilor din dosarul de origine.

Admisibilitatea întrebării

Instanța de trimitere soluționa apelul în ultimă instanță, iar răspunsul influența direct analiza cererii de autorizare. Modificările aduse Codului civil prin Legea nr. 140/2022 generaseră o problemă de interpretare nouă și o practică divergentă încă în formare. Nu exista o dezlegare anterioară a ÎCCJ sau un recurs în interesul legii în curs asupra aceleiași întrebări. (Par. 49–72.)

Natura acceptării moștenirii

Dreptul de opțiune succesorală se exercită prin acceptare sau renunțare. Actul de acceptare trebuie să respecte condițiile generale de valabilitate ale actului juridic, inclusiv regulile capacității. ÎCCJ distinge întrebarea despre natura actului de întrebarea privind cine îl poate încheia și ce încuviințări sunt necesare. (Par. 73–90.)

Acceptarea consolidează definitiv titlul de moștenitor și are caracter unilateral și irevocabil. Regimul actual al răspunderii pentru datoriile și sarcinile moștenirii nu schimbă această natură juridică în funcție de capacitatea succesibilului. Faptul că, în condițiile legii, răspunderea se limitează la bunurile succesorale nu transformă acceptarea într-un act de conservare sau de administrare pentru un minor. Alegerea produce consecințe juridice care includ obligații succesorale și, după caz, preluarea unei poziții procesuale. Aceste efecte susțin calificarea drept act de dispoziție. (Par. 91–102.)

Regimul distinct al capacității

Art. 41 alin. (3), modificat prin Legea nr. 140/2022, permite persoanei cu capacitate de exercițiu restrânsă să încheie singură acte de acceptare a unei moșteniri. ÎCCJ tratează această posibilitate ca pe o excepție legală, care nu schimbă natura actului și nu se extinde prin analogie la minorul lipsit de capacitate de exercițiu. (Par. 103–106 și 109–113.)

Pentru minorul lipsit de capacitate de exercițiu funcționează regula reprezentării legale din art. 43 alin. (2). Excepțiile din art. 43 alin. (3) nu cuprind aceeași facultate de acceptare a moștenirii. În consecință, rămâne aplicabilă trimiterea la art. 144 alin. (2), privind actele care depășesc administrarea și autorizarea lor de către instanța de tutelă. ÎCCJ formulează în par. 115 și în dispozitiv răspunsul afirmativ la ambele componente ale întrebării. (Par. 107–115.)

Relevanța pentru partaj

Distincția dintre acceptarea moștenirii și partaj rezultă din corelarea dezlegării cu normele proprii partajului; ea nu este o a doua dezlegare pronunțată de ÎCCJ. Nici numirea curatorului, nici acceptarea valabilă a moștenirii nu pot fi tratate, numai pe baza acestei decizii, ca o autorizare generală de a împărți bunurile.

Susține delimitarea etapelor succesiunii atunci când viitorul partaj include un minor lipsit de capacitate de exercițiu. Explică și de ce excepția privind acceptarea moștenirii de persoana cu capacitate restrânsă nu poate fi transformată într-o libertate generală de a face singură partajul.