PROBLEMA JURIDICĂ
Instanța olandeză întreba dacă Directiva 2004/38 se putea aplica prin analogie revenirii cetățeanului în statul propriu, inclusiv când acesta folosise libera circulație în calitate de cetățean al Uniunii, nu de lucrător. Întrebările priveau durata și efectivitatea șederii, cumularea weekendurilor sau vizitelor și întârzierea sosirii membrului familiei.
Faptele relevante
Domnul O., cetățean nigerian, era căsătorit cu o cetățeană olandeză. Invoca o ședere în Spania, iar cuplul fusese înscris la aceeași adresă în Málaga. Soția petrecuse două luni împreună cu el, apoi se întorsese în Țările de Jos întrucât nu găsise un loc de muncă și revenise în Spania pentru vacanțe. Cererea sa de document de ședere în Țările de Jos a fost respinsă. (Punctele 13–19.)
Domnul B., cetățean marocan, locuise cu partenera sa olandeză în Țările de Jos, apoi, după declararea sa ca indezirabil, într-un apartament închiriat în Belgia de parteneră. Ea îl vizita în fiecare weekend. El a revenit în Maroc în aprilie 2007; căsătoria a avut loc în iulie 2007, după această perioadă belgiană. În 2009 s-a stabilit din nou în Țările de Jos și a cerut documentul de ședere. (Punctele 20–27.)
Soluția
Articolul 21 alineatul (1) TFUE protejează continuarea vieții de familie la revenire dacă cetățeanul și membrul familiei dintr-o țară terță au avut în statul gazdă o ședere efectivă în condițiile articolului 7 alineatele (1) și (2) sau ale articolului 16 din directivă, în cursul căreia viața de familie a fost începută ori consolidată. Directiva se aplică prin analogie, iar condițiile dreptului derivat în statul de origine nu trebuie să fie, în principiu, mai stricte. (Punctele 56 și 61.)
Vizitele scurte, inclusiv weekendurile și vacanțele adunate, nu satisfac această condiție. Documentul de rezidență are caracter declarativ și nu dispensează autoritatea ori instanța de verificarea condițiilor materiale. (Punctele 59 și 60.)
Motivarea, pe scurt
Directiva reglementează șederea într-un stat membru diferit de statul cetățeniei și nu acordă direct acest drept în statul de origine. Dreptul derivat la revenire poate decurge însă din articolul 21 TFUE, deoarece nesiguranța continuării vieții de familie după revenire ar descuraja exercitarea liberei circulații. (Punctele 35–45, 47, 49 și 50.)
O ședere în temeiul articolului 6 al directivei nu arată, ca regulă, stabilirea aptă să creeze ori să consolideze viața de familie. Șederea care respectă articolul 7 dovedește în principiu stabilirea și efectivitatea; situația este cu atât mai clară dacă familia a dobândit ședere permanentă potrivit articolului 16. (Punctele 51–55.)
Instanței naționale îi revine verificarea faptelor. Combaterea abuzului presupune atât elemente obiective potrivit cărora scopul normelor nu a fost atins, cât și intenția de a obține artificial un avantaj, chiar dacă au fost formal respectate condițiile. (Punctele 57 și 58.)
Ce putem învăța și ce limite are
Hotărârea de referință pentru calificarea regimului, șederea reală, probe, cronologia familiei și limitele cardului străin.
Hotărârea nu acordă ea însăși un permis și nu stabilește că simpla posesie a cardului străin este suficientă. Ea nu transferă automat șederea permanentă din statul gazdă în statul de origine.
Pentru domnul B., calitatea de membru de familie în sensul articolului 2 punctul 2 trebuia să fi existat cel puțin într-o parte a șederii relevante. Dobândirea acestei calități abia ulterior nu justifică automat dreptul ca soț pe această bază. Alte categorii familiale trebuie analizate separat.
Cauza nu judecă păstrarea dreptului după divorț.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 10 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
Punctul 55
A fortiori, efectul util al articolului 21 alineatul (1) TFUE impune ca cetățeanul Uniunii să își poată continua, la întoarcerea în statul membru al cărui resortisant este, viața de familie din statul membru gazdă dacă acest cetățean și membrul familiei sale vizat, resortisant al unui stat terț, au dobândit în acest ultim stat membru un drept de ședere permanent în temeiul articolului 16 alineatele (1) și, respectiv, (2) din Directiva 2004/38.
Textul în documentul-sursă ↗Punctul 56
Prin urmare, șederea efectivă în statul membru gazdă a cetățeanului Uniunii și a membrului familiei sale, resortisant al unui stat terț, în temeiul și cu respectarea condițiilor prevăzute la alineatele (1) și, respectiv, (2) ale articolului 7 sau la articolul 16 din Directiva 2004/38, este cea care dă naștere, la întoarcerea acestui cetățean al Uniunii în statul membru al cărui resortisant este, unui drept de ședere derivat, în temeiul articolului 21 alineatul (1) TFUE, în favoarea resortisantului unui stat terț cu care cetățeanul menționat a dus o viață de familie în statul membru gazdă.
Textul în documentul-sursă ↗Punctul 57
57 Revine instanței de trimitere sarcina să verifice dacă persoanele de referință O și B, care sunt cetățeni ai Uniunii, s‑au stabilit și, prin urmare, au locuit efectiv în statul membru gazdă și dacă, datorită vieții de familie duse cu ocazia șederii efective menționate, domnii O. și B. au beneficiat de un drept de ședere derivat în statul membru gazdă în temeiul și cu respectarea articolului 7 alineatul (2) sau a articolului 16 alineatul (2) din Directiva 2004/38.
Textul în documentul-sursă ↗Punctul 58
Trebuie să se adauge că aplicarea normelor de drept al Uniunii nu poate fi extinsă astfel încât să acopere anumite practici abuzive (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 decembrie 2000, Emsland‑Stärke, C‑110/99, Rec., p. I‑11569 punctul 51, și Hotărârea din 22 decembrie 2010, Bozkurt, C‑303/08, Rep., p. I‑13445, punctul 47), știind că proba unei astfel de practici impune, pe de o parte, un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea Uniunii, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins și, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii creând în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea acestuia (Hotărârea din 16 octombrie 2012, Ungaria/Slovacia, C‑364/10, punctul 58).
Textul în documentul-sursă ↗Punctul 58
58 Trebuie să se adauge că aplicarea normelor de drept al Uniunii nu poate fi extinsă astfel încât să acopere anumite practici abuzive (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 decembrie 2000, Emsland‑Stärke, C‑110/99, Rec., p. I‑11569 punctul 51, și Hotărârea din 22 decembrie 2010, Bozkurt, C‑303/08, Rep., p. I‑13445, punctul 47), știind că proba unei astfel de practici impune, pe de o parte, un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea Uniunii, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins și, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii creând în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea acestuia (Hotărârea din 16 octombrie 2012, Ungaria/Slovacia, C‑364/10, punctul 58).
Textul în documentul-sursă ↗Punctul 59
În ceea ce privește aspectul dacă efectul cumulativ al diferitor șederi de scurtă durată în statul membru gazdă poate da naștere unui drept de ședere derivat în favoarea unui membru al familiei cetățeanului Uniunii, resortisant al unui stat terț, la întoarcerea acestui cetățean în statul membru al cărui resortisant este, trebuie amintit că numai o ședere care îndeplinește condițiile prevăzute la alineatele (1) și (2) ale articolului 7 sau la articolul 16 din Directiva 2004/38 este de natură să dea naștere unui astfel de drept de ședere. În această privință, șederi de scurtă durată, precum weekenduri sau vacanțe petrecute în alt stat membru decât cel al cărui resortisant este acest cetățean, chiar considerate împreună, intră în sfera articolului 6 din Directiva 2004/38 și nu îndeplinesc condițiile menționate.
Textul în documentul-sursă ↗Punctul 60
În ceea ce privește situația domnului O., care, astfel cum reiese din decizia de trimitere, deține un permis de ședere în temeiul articolului 10 din Directiva 2004/38 în calitate de membru al familiei unui cetățean al Uniunii, trebuie amintit că dreptul Uniunii nu impune autorităților statului membru al cărui resortisant este cetățeanul Uniunii vizat să recunoască resortisantului unui stat terț, membru al familiei acestui cetățean, un drept de ședere derivat numai datorită faptului că, în statul membru gazdă, acest resortisant era titularul unui permis de ședere valabil (a se vedea Hotărârea Eind, citată anterior, punctul 26). Astfel, un permis de ședere eliberat în temeiul articolului 10 din Directiva 2004/38 are un caracter declarativ, iar nu constitutiv de drepturi (a se vedea Hotărârea din 21 iulie 2011, Dias, C‑325/09, Rep., p. I‑6387, punctul 49).
Textul în documentul-sursă ↗Punctul 61
61 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la primele trei întrebări că articolul 21 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că, într‑o situație în care un cetățean al Uniunii a început sau și‑a consolidat o viață de familie cu un resortisant al unui stat terț cu ocazia unei șederi efective, în temeiul și cu respectarea condițiilor prevăzute la articolul 7 alineatele (1) și (2) sau la articolul 16 alineatele (1) și (2) din Directiva 2004/38, în alt stat membru decât cel al cărui resortisant este, dispozițiile acestei directive se aplică prin analogie atunci când cetățeanul Uniunii menționat se întoarce, cu membrul familiei sale vizat, în statul său membru de origine. În consecință, condițiile de acordare a unui drept de ședere derivat resortisantului unui stat terț, membru al familiei acestui cetățean al Uniunii, în statul membru de origine al acestuia nu ar trebui să fie, în principiu, mai stricte decât cele prevăzute de directiva menționată pentru acordarea unui drept de ședere derivat în favoarea unui resortisant al unui stat terț, membru al familiei unui cetățean al Uniunii, care și‑a exercitat dreptul la liberă circulație stabilindu‑se în alt stat membru decât cel al cărui resortisant este.
Textul în documentul-sursă ↗Punctul 61
Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la primele trei întrebări că articolul 21 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că, într‑o situație în care un cetățean al Uniunii a început sau și‑a consolidat o viață de familie cu un resortisant al unui stat terț cu ocazia unei șederi efective, în temeiul și cu respectarea condițiilor prevăzute la articolul 7 alineatele (1) și (2) sau la articolul 16 alineatele (1) și (2) din Directiva 2004/38, în alt stat membru decât cel al cărui resortisant este, dispozițiile acestei directive se aplică prin analogie atunci când cetățeanul Uniunii menționat se întoarce, cu membrul familiei sale vizat, în statul său membru de origine. În consecință, condițiile de acordare a unui drept de ședere derivat resortisantului unui stat terț, membru al familiei acestui cetățean al Uniunii, în statul membru de origine al acestuia nu ar trebui să fie, în principiu, mai stricte decât cele prevăzute de directiva menționată pentru acordarea unui drept de ședere derivat în favoarea unui resortisant al unui stat terț, membru al familiei unui cetățean al Uniunii, care și‑a exercitat dreptul la liberă circulație stabilindu‑se în alt stat membru decât cel al cărui resortisant este.
Textul în documentul-sursă ↗Punctul 63
Or, un resortisant al unui stat terț, care nu a avut, cel puțin parțial în timpul șederii în statul membru gazdă, calitatea de membru al familiei, în sensul articolului 2 punctul 2 din Directiva 2004/38, nu a putut beneficia în acest stat membru de un drept de ședere derivat în temeiul articolului 7 alineatul (2) sau al articolului 16 alineatul (2) din Directiva 2004/38. În aceste condiții, acest resortisant al unui stat terț nu se poate întemeia nici pe articolul 21 alineatul (1) TFUE pentru a obține un drept de ședere derivat la întoarcerea cetățeanului Uniunii respectiv în statul membru al cărui resortisant este.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.