PROBLEMA JURIDICĂ
Creditorul întreținerii care are o hotărâre pronunțată într-un stat membru poate cere executarea direct autorității competente a altui stat membru, ori dreptul național poate impune trecerea prin autoritatea centrală a statului de executare? Ce trebuie să facă instanța națională dacă regula internă contrazice acest drept european?
Faptele relevante
O instanță germană pronunțase, la 7 august 2014, o hotărâre de întreținere pentru cei doi copii ai părților. Creditoarea și copiii continuau să locuiască în Germania, iar debitorul locuia și lucra în Regatul Unit. Creditoarea a solicitat executarea în Anglia și Țara Galilor. Instanța de trimitere trebuia să stabilească dacă cererea putea ajunge direct la instanța competentă pentru executare sau trebuia transmisă obligatoriu prin autoritatea centrală. Faptele și problema procedurală sunt descrise la par. 16–23; ele sunt separate de interpretarea juridică a CJUE.
Soluția
CJUE a stabilit că dispozițiile capitolului IV din Regulamentul nr. 4/2009, în special art. 41 alin. (1), permit creditorului care a obținut o hotărâre într-un stat membru să sesizeze direct autoritatea competentă din celălalt stat membru pentru executare; creditorul nu poate fi obligat să prezinte cererea prin autoritatea centrală a statului de executare (par. 44 și dispozitiv pct. 1). Statele trebuie să asigure efectul deplin al acestui drept, adaptând, dacă este necesar, regulile procedurale. Instanța națională trebuie să lase neaplicată o dispoziție internă contrară și să permită sesizarea directă chiar dacă legislația națională nu prevede această cale (par. 51 și dispozitiv pct. 2).
Motivarea, pe scurt
Art. 41 alin. (1) trimite la procedura statului de executare, dar cere executarea hotărârii din alt stat membru în aceleași condiții ca a uneia interne. Trimiterea la dreptul național nu permite adăugarea unei intermedieri obligatorii care îngreunează numai executarea transfrontalieră (par. 26–30, 43). Obiectivul regulamentului este simplificarea și accelerarea recuperării întreținerii; cooperarea prin autorități centrale facilitează recuperarea și oferă asistență, nu impune o condiție suplimentară universală (par. 32–40). Curtea identifică două căi: sesizare directă potrivit capitolului IV și transmitere prin autoritățile centrale dacă creditorul dorește asistența capitolului VII. Art. 45, privind ajutorul judiciar, confirmă această alternativă (par. 41–42). Efectul direct și prioritatea normei europene justifică obligația instanței de a înlătura regula internă incompatibilă (par. 47–51).
Ce putem învăța și ce limite are
Ajută la delimitarea obținerii titlului, a certificatului și a depunerii cererii de executare.
Curtea soluționează întrebarea procedurală a accesului direct la autoritatea de executare. Nu stabilește procentul costurilor de transport sau de hotel și nu califică toate aceste costuri drept întreținere.
Susținerea debitorului despre împiedicarea contactului este descrierea poziției sale. Dispozitivul nu se pronunță asupra unei justificări a neplății în acest temei și nu soluționează o asemenea excepție.
Hotărârea privește executarea unei hotărâri de întreținere în domeniul regulamentului. Nu certifică automat orice acord privat și nu substituie condițiile art. 48 pentru tranzacții și acte autentice.
Situația factuală este anterioară Brexit. Nu rezultă din ea că o cauză actuală între România și Regatul Unit intră automat sub incidența Regulamentului nr. 4/2009.
Caracterul definitiv privește hotărârea de interpretare a CJUE, nu rezultatul procedurii naționale.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 18 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
dispozitiv pct. 1 · textul original, în limba engleză
Chapter IV of Council Regulation (EC) No 4/2009 of 18 December 2008 on jurisdiction, applicable law, recognition and enforcement of decisions and cooperation in matters relating to maintenance obligations, in particular Article 41(1) thereof, must be interpreted as meaning that a maintenance creditor who has obtained an order in one Member State and wishes to enforce it in another Member State may make an application directly to the competent authority of the latter Member State, such as a specialised court, and cannot be required to submit the application to that court through the Central Authority of the Member State of enforcement.
Textul în documentul-sursă ↗dispozitiv pct. 1
1) Dispozițiile capitolului IV din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere, în special articolul 41 alineatul (1) din acest regulament, trebuie să fie interpretate în sensul că un creditor de întreținere care a obținut o hotărâre în favoarea sa într‑un stat membru și dorește să obțină executarea acesteia într‑un alt stat membru își poate prezenta cererea direct la autoritatea competentă a acestui din urmă stat membru, precum o instanță specializată, și nu poate fi obligat să își depună cererea la aceasta din urmă prin intermediul autorității centrale a statului membru de executare.
Textul în documentul-sursă ↗dispozitiv pct. 1
Dispozițiile capitolului IV din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere, în special articolul 41 alineatul (1) din acest regulament, trebuie să fie interpretate în sensul că un creditor de întreținere care a obținut o hotărâre în favoarea sa într‑un stat membru și dorește să obțină executarea acesteia într‑un alt stat membru își poate prezenta cererea direct la autoritatea competentă a acestui din urmă stat membru, precum o instanță specializată, și nu poate fi obligat să își depună cererea la aceasta din urmă prin intermediul autorității centrale a statului membru de executare.
Textul în documentul-sursă ↗dispozitiv pct. 2
2) Statele membre au obligația să asigure deplina eficacitate a dreptului prevăzut la articolul 41 alineatul (1) din Regulamentul nr. 4/2009, prin modificarea, dacă este cazul, a normelor lor de procedură. În orice caz, îi revine instanței naționale obligația să aplice dispozițiile acestui articol 41 alineatul (1), lăsând neaplicată, dacă este necesar, orice dispoziție contrară a dreptului național și, prin urmare, să permită unui creditor de întreținere să își prezinte cererea direct în fața autorității competente a statului membru de executare chiar dacă dreptul național nu prevede astfel.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 16
16 Domnul și doamna S. s‑au căsătorit în cursul anului 2005 și s‑au separat în 2012. Ei au avut doi copii, care, la data formulării cererii de decizie preliminară, aveau vârsta de 9 și, respectiv, de 5 ani. Divorțul lor a fost pronunțat de Amtsgericht Walsrode (Tribunalul Districtual din Walsrode, Germania), care a adoptat măsuri care stabilesc drepturile de întreținere ale acestor doi copii printr‑o ordonanță din 7 august 2014 (denumită în continuare „ordonanța instanței germane”).
Textul în documentul-sursă ↗pct. 17
17 După acest divorț, doamna S. și copiii săi au continuat să locuiască în Germania. Domnul S. locuiește și muncește în Regatul Unit. El refuză să plătească pensia de întreținere prevăzută de ordonanța instanței germane întrucât, în opinia sa, doamna S. îi obstrucționează din ce în ce mai des contactul cu copiii.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 18
18 Instanța de trimitere, High Court of Justice (England & Wales), Family Division [Înalta Curte de Justiție (Anglia și Țara Galilor), Secția pentru litigii de familie, Regatul Unit], a fost sesizată de doamna S. cu o cerere întemeiată pe dispozițiile Regulamentului nr. 4/2009 prin care se solicită executarea ordonanței instanței germane.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 20
20 Instanța de trimitere menționează existența unor divergențe de abordare între instanțele naționale și citează în această privință două cauze. În prima cauză, instanța competentă a considerat că un reclamant poate să își adreseze cererea de executare a unei hotărâri direct Family Court (Tribunalul pentru litigii de familie) și că trebuie să fie o eroare în normele naționale care obligă să se treacă prin autoritatea centrală. În a doua cauză, referitoare nu la executarea unei hotărâri, ci la modificarea acesteia, instanța competentă a exprimat rezerve în legătură cu hotărârea din prima cauză și a considerat că reclamantul trebuia în mod obligatoriu să își prezinte cererea prin intermediul autorității centrale. Instanța de trimitere adaugă că, întrebat fiind în cadrul cauzei principale, REMO a susținut, în ceea ce îl privește, că legislația națională nu cuprinde nicio eroare atunci când prevede recurgerea obligatorie la autoritatea centrală și că dispozițiile naționale în discuție fuseseră în mod voit redactate în acest sens.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 23
23 În aceste condiții, High Court of Justice (England & Wales), Family Division [Înalta Curte de Justiție (Anglia și Țara Galilor), Secția pentru litigii de familie] a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) În cazul în care un creditor de întreținere dorește executarea într‑un stat membru a unei hotărâri judecătorești pronunțate în alt stat membru, capitolul IV din Regulamentul nr. 4/2009 îi conferă acestuia dreptul de a prezenta cererea de executare direct la autoritatea competentă a statului solicitat? 2) În cazul în care răspunsul la prima întrebare este afirmativ, capitolul IV din Regulamentul nr. 4/2009 trebuie interpretat în sensul că fiecare stat membru este obligat să instituie o procedură sau un mecanism care să permită recunoașterea acestui drept?”
Textul în documentul-sursă ↗par. 40 · textul original, în limba engleză
It follows from Articles 51 and 56 of Regulation No 4/2009, read in the light of recitals 31 and 32 thereof, that a person has a right but is not under any obligation to make an application to the Central Authorities for assistance pursuant to the provisions in Chapter VII of the regulation. It is, therefore, optional and that right will be exercised only if the maintenance creditor wishes to avail herself of it, in order, for example, to overcome certain specific difficulties, such as the location of the maintenance debtor.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 40
40 Din articolele 51 și 56 din Regulamentul nr. 4/2009, interpretate în lumina considerentelor (31) și (32) ale acestuia, rezultă că cererea de asistență din partea autorităților centrale, în temeiul dispozițiilor care figurează în capitolul VII din acest regulament, constituie un drept, iar nu o obligație. În consecință, ea este facultativă și nu se aplică decât dacă creditorul de întreținere dorește să se prevaleze de ea, de exemplu pentru surmontarea anumitor dificultăți particulare, precum localizarea debitorului de întreținere.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 40
Din articolele 51 și 56 din Regulamentul nr. 4/2009, interpretate în lumina considerentelor (31) și (32) ale acestuia, rezultă că cererea de asistență din partea autorităților centrale, în temeiul dispozițiilor care figurează în capitolul VII din acest regulament, constituie un drept, iar nu o obligație. În consecință, ea este facultativă și nu se aplică decât dacă creditorul de întreținere dorește să se prevaleze de ea, de exemplu pentru surmontarea anumitor dificultăți particulare, precum localizarea debitorului de întreținere.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 41
41 Reiese astfel că Regulamentul nr. 4/2009 prevede două moduri alternative de sesizare a instanțelor competente, una directă, în temeiul dispozițiilor care figurează în capitolul IV din acest regulament, iar cealaltă prin intermediul autorităților centrale, dacă creditorul de întreținere solicită asistența autorității centrale din statul său membru de reședință, în temeiul dispozițiilor care figurează în capitolul VII din regulamentul menționat.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 41
Reiese astfel că Regulamentul nr. 4/2009 prevede două moduri alternative de sesizare a instanțelor competente, una directă, în temeiul dispozițiilor care figurează în capitolul IV din acest regulament, iar cealaltă prin intermediul autorităților centrale, dacă creditorul de întreținere solicită asistența autorității centrale din statul său membru de reședință, în temeiul dispozițiilor care figurează în capitolul VII din regulamentul menționat.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 43
43 În aceste condiții, trebuie să se considere că obligația care este impusă creditorului de întreținere printr‑o reglementare națională precum cea în discuție în acțiunea principală, de sesizare a autorității centrale a statului membru solicitat chiar dacă el dorește să se adreseze direct autorităților competente în temeiul capitolului IV din Regulamentul nr. 4/2009, și care, potrivit instanței de trimitere, antrenează termene suplimentare este contrară articolului 41 alineatul (1) din acest regulament, interpretat în lumina finalității regulamentului menționat și a sistemului în care această dispoziție se înscrie.
Textul în documentul-sursă ↗par. 44 · textul original, în limba engleză
The answer to Question 1 is therefore that Chapter IV of Regulation No 4/2009, in particular Article 41(1) thereof, must be interpreted as meaning that a maintenance creditor who has obtained an order in one Member State and wishes to enforce it in another Member State may make an application directly to the competent authority of the latter Member State, such as a specialised court, and cannot be required to submit the application to that court through the Central Authority of the Member State of enforcement.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 47
47 În ceea ce privește punerea în aplicare a unui regulament, trebuie amintit că, potrivit articolului 288 al doilea paragraf TFUE, un asemenea act al Uniunii este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 47
În ceea ce privește punerea în aplicare a unui regulament, trebuie amintit că, potrivit articolului 288 al doilea paragraf TFUE, un asemenea act al Uniunii este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.