PROBLEMA JURIDICĂ
Este art. 400 alin. (2) din Codul civil neconstituțional pentru că nu permite locuința egalitară alternantă descrisă de autorul excepției?
Faptele relevante
Critica a vizat timpul egal petrecut alternativ la locuințele părinților ca locuință egalitară după divorț.
Soluția
Excepția a fost respinsă ca neîntemeiată; art. 400 alin. (2) este constituțional în raport cu criticile formulate.
Motivarea, pe scurt
Curtea explică stabilitatea, adaptarea, școala și efectele alternării asupra copilului. Analiza nu este o constatare individuală de înstrăinare și nu dispensează instanța de evaluarea interesului copilului în cererea concretă.
Ce putem învăța și ce limite are
Curtea explică stabilitatea, adaptarea, școala și efectele alternării asupra copilului. Analiza nu este o constatare individuală de înstrăinare și nu dispensează instanța de evaluarea interesului copilului în cererea concretă.
Nu fundamentează automat exercitarea exclusivă a autorității părintești, respingerea oricărui contact amplu sau un drept automat la alternanță egală.
Rezumatul privește doar problema relevantă, nu toate argumentele și efectele hotărârii.
Ghiduri asociate
Unde va locui copilul după divorț: criterii și probeC02 · 23 minPrimul program cu copilul: vârstă, găzduire, contact la distanțăC02 · 19 minAutoritatea părintească după divorț: regula și excepțiileC02 · 29 minDezacordul părinților despre școală, religie și alte decizii importanteC02 · 24 minUn nou acord între părinți despre copil: aprobarea instanțeiC02 · 24 minSchimbarea măsurilor stabilite pentru copilC02 · 27 min
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 17 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
par. 14
14. Curtea constată că nu pot fi reținute aceste critici, având în vedere că textul de lege supus controlului de constituționalitate trebuie interpretat prin coroborare cu întregul cadru normativ dedicat acestei problematici, care conferă părintelui la care nu a fost stabilită locuința statornică a copilului după divorț suficiente garanții care să îi permită să își exercite în continuare, nestânjenit, atributele ce caracterizează relația firească dintre un copil și părintele său.
Textul în documentul-sursă ↗par. 15
15. Astfel, potrivit art. 397 din Codul civil , exercitarea autorității părintești după divorț revine în comun ambilor părinți, „afară de cazul în care instanța decide altfel“. Autoritatea părintească este definită în art. 483 alin. (1) din Codul civil ca ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc persoana copilului, precum și bunurile acestuia, deci inclusiv ansamblul de drepturi invocate în cauza de față. Așadar, prin regula exercitării în comun a autorității părintești se dă expresie tocmai ideii de egalitate a părinților sub aspectul dreptului de a decide cu privire la creșterea și educarea copilului lor minor, hotărârile privitoare la acesta trebuind să fie luate împreună. În acest fel amândoi contribuie, în egală măsură, la tot ceea ce ține de dezvoltarea armonioasă a copilului. ...
Textul în documentul-sursă ↗par. 15
15. Astfel, potrivit art. 397 din Codul civil , exercitarea autorității părintești după divorț revine în comun ambilor părinți, „afară de cazul în care instanța decide altfel“. Autoritatea părintească este definită în art. 483 alin. (1) din Codul civil ca ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc persoana copilului, precum și bunurile acestuia, deci inclusiv ansamblul de drepturi invocate în cauza de față. Așadar, prin regula exercitării în comun a autorității părintești se dă expresie tocmai ideii de egalitate a părinților sub aspectul dreptului de a decide cu privire la creșterea și educarea copilului lor minor, hotărârile privitoare la acesta trebuind să fie luate împreună. În acest fel amândoi contribuie, în egală măsură, la tot ceea ce ține de dezvoltarea armonioasă a copilului.
Textul în documentul-sursă ↗par. 18
18. Este de subliniat faptul că întotdeauna va prima interesul superior al copilului, deziderat pe care legiuitorul român îl accentuează prin toate dispozițiile referitoare la familie. Sub acest aspect, Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența sa (Decizia nr. 819 din 21 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 21 septembrie 2011), că interesul superior al copilului trebuie să prevaleze în toate demersurile și deciziile care îl privesc, acest interes fiind ridicat la rang de principiu atât prin normele naționale (art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014), cât și prin normele internaționale (art. 3 din Convenția cu privire la drepturile copilului ). Pentru stabilirea interesului superior al minorului în cazul încredințării acestuia la divorț sunt avute în vedere vârsta copilului, posibilitățile părinților de a-i asigura o bună dezvoltare fizică, intelectuală și morală, atașamentul acestora față de minor, precum și al minorului față de ei, grija manifestată de părinți față de copil în timpul conviețuirii lor și, nu în ultimul rând, opțiunea exprimată de acesta la audierea în instanță, în condițiile legii.
Textul în documentul-sursă ↗par. 19
19. Este adevărat că nu există o definiție legală a noțiunii de interes superior al copilului, dar această absență este determinată de vastitatea și diversitatea aspectelor ce trebuie avute în vedere de judecător, acesta urmând să fie apreciat de la caz la caz, în funcție de specificitatea situației și caracteristicile personale ale fiecărui copil în parte.
Textul în documentul-sursă ↗par. 20
20. În contextul acestui efort de asigurare a interesului superior al copilului atât pe cale legislativă, cât și judiciară, Curtea constată că își găsesc pe deplin justificarea dispozițiile art. 400 alin. (2) din Codul civil , criticate în cauză pe considerentul că nu permit stabilirea de către judecător a unei locuințe egalitare pentru copil, după divorț, constând în timp egal petrecut alternativ la locuințele fiecăruia dintre cei doi părinți. ...
Textul în documentul-sursă ↗par. 20
20. În contextul acestui efort de asigurare a interesului superior al copilului atât pe cale legislativă, cât și judiciară, Curtea constată că își găsesc pe deplin justificarea dispozițiile art. 400 alin. (2) din Codul civil , criticate în cauză pe considerentul că nu permit stabilirea de către judecător a unei locuințe egalitare pentru copil, după divorț, constând în timp egal petrecut alternativ la locuințele fiecăruia dintre cei doi părinți.
Textul în documentul-sursă ↗par. 21
21. Curtea reține că scopul dispozițiilor legale criticate este tocmai acela de a servi interesului superior al copilului, în condițiile în care varianta antamată de autorii prezentei excepții nu poate fi o opțiune benefică pentru buna dezvoltare a copilului. Aceasta, deoarece poate conduce la dificultăți de adaptare la schimbarea constantă între cele două locuințe, mai ales dacă vârsta lui este fragedă, putând genera labilitate și instabilitate emoțională, nesiguranță sau chiar resentimente față de părinți. Stabilitatea locuinței este, fără îndoială, foarte importantă pentru dezvoltarea unui copil, naveta constantă între două locuințe putând induce confuzie, anxietate sau dificultăți în stabilirea unor relații de real atașament față de cei doi părinți. ...
Textul în documentul-sursă ↗par. 21
21. Curtea reține că scopul dispozițiilor legale criticate este tocmai acela de a servi interesului superior al copilului, în condițiile în care varianta antamată de autorii prezentei excepții nu poate fi o opțiune benefică pentru buna dezvoltare a copilului. Aceasta, deoarece poate conduce la dificultăți de adaptare la schimbarea constantă între cele două locuințe, mai ales dacă vârsta lui este fragedă, putând genera labilitate și instabilitate emoțională, nesiguranță sau chiar resentimente față de părinți. Stabilitatea locuinței este, fără îndoială, foarte importantă pentru dezvoltarea unui copil, naveta constantă între două locuințe putând induce confuzie, anxietate sau dificultăți în stabilirea unor relații de real atașament față de cei doi părinți.
Textul în documentul-sursă ↗par. 22
22. De asemenea, dincolo de planul emoțional, permanenta modificare a programului poate fi destabilizantă pentru desfășurarea activităților școlare și a celor extracurriculare și poate constitui un impediment greu de depășit în ceea ce privește interacțiunile sociale, relațiile cu copii de vârste apropiate și stabilirea de prietenii, indispensabile pentru dezvoltarea echilibrată a copilului. Ca atare, discontinuitățile determinate de locuința partajată pot avea un impact negativ asupra evoluției educaționale și sociale a copilului. Nu în ultimul rând, transportul frecvent al copilului între cele două locuințe și permanenta reorganizare a programului zilnic pot să afecteze însăși sănătatea fizică și psihică a copilului, prin oboseala și stresul acumulate în urma alternărilor de locuință. ...
Textul în documentul-sursă ↗par. 22
22. De asemenea, dincolo de planul emoțional, permanenta modificare a programului poate fi destabilizantă pentru desfășurarea activităților școlare și a celor extracurriculare și poate constitui un impediment greu de depășit în ceea ce privește interacțiunile sociale, relațiile cu copii de vârste apropiate și stabilirea de prietenii, indispensabile pentru dezvoltarea echilibrată a copilului. Ca atare, discontinuitățile determinate de locuința partajată pot avea un impact negativ asupra evoluției educaționale și sociale a copilului. Nu în ultimul rând, transportul frecvent al copilului între cele două locuințe și permanenta reorganizare a programului zilnic pot să afecteze însăși sănătatea fizică și psihică a copilului, prin oboseala și stresul acumulate în urma alternărilor de locuință.
Textul în documentul-sursă ↗par. 23
23. Ca atare, textul de lege criticat permite instanței judecătorești să evite aceste inconveniente și, în urma analizei tuturor aspectelor relevante, să ia o decizie privind locuința unică a copilului, în funcție de interesul său superior, având în vedere nevoile sale fizice și psihologice. ...
Textul în documentul-sursă ↗par. 23
23. Ca atare, textul de lege criticat permite instanței judecătorești să evite aceste inconveniente și, în urma analizei tuturor aspectelor relevante, să ia o decizie privind locuința unică a copilului, în funcție de interesul său superior, având în vedere nevoile sale fizice și psihologice.
Textul în documentul-sursă ↗par. 24
24. În ceea ce privește invocarea, în motivarea excepției de neconstituționalitate, a dispozițiilor art. 48 din Constituție , care garantează dreptul părinților de a participa în mod egal la educația și instruirea copiilor lor, Curtea observă că aceste prevederi nu conțin niciun element care să conducă la concluzia că minorul trebuie să locuiască în mod egal în locuințele fiecăruia dintre părinți. În ipoteza în care copilul locuiește doar la unul dintre părinți, nimic nu împiedică ambii părinți să participe activ la educația acestuia, prin discuții și colaborare cu privire la activitățile școlare și extrașcolare. Autoritatea părintească ce se exercită, potrivit legii, în comun se bazează pe un dialog între părinți, pentru a ajunge la un consens cu privire la decizii majore, precum cele referitoare la educație, sănătate și alte aspecte importante ale vieții copilului, fără ca minorul să fie nevoit să aibă o locuință comună sau egalitară. ...
Textul în documentul-sursă ↗par. 24
24. În ceea ce privește invocarea, în motivarea excepției de neconstituționalitate, a dispozițiilor art. 48 din Constituție , care garantează dreptul părinților de a participa în mod egal la educația și instruirea copiilor lor, Curtea observă că aceste prevederi nu conțin niciun element care să conducă la concluzia că minorul trebuie să locuiască în mod egal în locuințele fiecăruia dintre părinți. În ipoteza în care copilul locuiește doar la unul dintre părinți, nimic nu împiedică ambii părinți să participe activ la educația acestuia, prin discuții și colaborare cu privire la activitățile școlare și extrașcolare. Autoritatea părintească ce se exercită, potrivit legii, în comun se bazează pe un dialog între părinți, pentru a ajunge la un consens cu privire la decizii majore, precum cele referitoare la educație, sănătate și alte aspecte importante ale vieții copilului, fără ca minorul să fie nevoit să aibă o locuință comună sau egalitară.
Textul în documentul-sursă ↗par. 25
25. Tot astfel, părintele cu care copilul nu locuiește poate să participe la activitățile educaționale sau alte evenimente din viața copilului, acestea reprezentând, de asemenea, modalități prin care să se asigure implicarea activă a ambilor părinți în educația copilului, prin vizite, timp petrecut împreună cu copilul și colaborarea cu celălalt părinte, chiar dacă locuința copilului nu este partajată.
Textul în documentul-sursă ↗dispozitiv
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dragoș-Mihail Coșarcă în Dosarul nr. 884/211/2016 al Tribunalului Harghita - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 400 alin. (2) din Codul civil sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.