Unde va locui copilul după divorț: criterii și probe

Articolul 396 cere ca instanța, odată cu divorțul, să decidă raporturile dintre părinți și copii ținând seama de interesul superior, ancheta psihosocială și, dacă este cazul, învoiala părinților, pe care îi ascultă. Acordul nu înlătură controlul interesului copilului. [1] [2] [3] [4] Articolul 400 alin. (1) privește lipsa înțelegerii ori înțelegerea contrară interesului copilului și părintele cu care acesta locuiește statornic. Alineatul (2) tratează distinct situația în care copilul a locuit cu ambii până la divorț: locuința se stabilește la unul dintre ei după interesul superior. Explică exact care este situația, în ce perioadă și ce îngrijire s-a realizat efectiv. [1] [2] [3] [4] [27] [28] [29] [30] [31] [32] Statornicia nu se reduce la ultima adresă scrisă într-un act sau la o mutare recentă prezentată fără context. Contează rutina, continuitatea și împrejurările copilului, dovedite împreună cu nevoile actuale. Aceasta este aplicarea concretă a criteriilor, nu o regulă că situația de fapt creată de un părinte trebuie validată automat. [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [36] [37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] În divorț, instanța trebuie să se pronunțe asupra autorității, locuinței și contribuției părinților la cheltuielile copilului chiar dacă acestea nu au fost cerute expres, potrivit articolului 919 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Nu lăsa însă propunerea și probele neclare: faptul că instanța trebuie să decidă nu o dispensează pe parte de pregătirea faptelor și a dovezilor. [75] [76] [77] [78] [79] [80] [81] [82] [36] [37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49]

În afara cadrului divorțului, articolul 496 pornește de la locuirea copilului la părinți. Dacă părinții nu locuiesc împreună, ei stabilesc prin acord locuința; în caz de neînțelegere hotărăște instanța de tutelă, cu ancheta și ascultările prevăzute de lege. Nu aplica mecanic regulile speciale de competență ale divorțului unei cereri autonome. [83] [84] [85] [86] [87] [75] [76] [77] [78] [79] [80] [81] [82] Articolul 496 alin. (4) se referă la locuința stabilită potrivit întregului articol, inclusiv prin acordul părinților. Restricția schimbării fără acord, în afara excepțiilor legale, nu privește numai o locuință stabilită de judecător. Dacă problema reală este modificarea unei situații deja stabilite, ea trebuie distinsă de prima stabilire. [83] [84] [85] [86] [87] Neînțelegerile privind exercițiul drepturilor și îndatoririlor părintești se pot rezolva în cadrul articolului 486, cu ascultarea părinților și raportul de anchetă. Acest cadru general nu înlocuiește condițiile speciale ale măsurii efectiv cerute. [164]

După divorț, autoritatea părintească revine, ca regulă, în comun ambilor părinți, dacă instanța nu decide altfel. Ea cuprinde drepturi și îndatoriri asupra persoanei și bunurilor copilului. Stabilirea locuinței la unul dintre părinți nu îl face automat singurul titular al deciziilor importante. [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] Alegerea felului învățăturii, unele tratamente, reședința și alte decizii importante au regulile lor. Actele curente față de terți de bună-credință și prezumția de consimțământ din articolul 503 alin. (2) nu trebuie folosite ca permisiune generală de a decide unilateral toate aceste aspecte. Pentru părintele aflat sub consiliere judiciară există și regula specială introdusă în articolul 503 alin. (1¹), care se analizează după situația reală. [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] Locuința, autoritatea, contribuția la cheltuieli și relațiile personale trebuie formulate și analizate separat. Un program de relații personale nu transformă automat locuința într-o alternanță egală între două adrese, iar autoritatea comună nu este un calcul de jumătate din nopți la fiecare părinte. [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [75] [76] [77] [78] [79] [80] [81] [82] [120] [121] [122] [123] [124] [125] [126] [127] [128] [129] [130] [131] Prin Decizia nr. 128/2025, Curtea Constituțională (CCR) a respins ca neîntemeiată critica articolului 400 alin. (2). Curtea a explicat rolul stabilității, al nevoilor copilului și al implicării ambilor părinți, inclusiv a părintelui nerezident. Egalitatea participării la educație nu impune automat locuire fizică egală. Propunerea procurorului de inadmisibilitate nu trebuie confundată cu soluția efectiv pronunțată. [120] [121] [122] [123] [124] [125] [126] [127] [128] [129] [130] [131]

Cererea de divorț se adresează judecătoriei stabilite potrivit articolului 915. Regula pornește de la ultima locuință comună a soților; dacă nu a existat ori niciunul nu mai locuiește în circumscripția respectivă, operează criteriile succesive ale textului. Dacă apar locuințe în străinătate, competența internațională trebuie clarificată, nu presupusă din existența unei reguli teritoriale române. [75] [76] [77] [78] [79] [80] [81] [82] [75] [76] În cererea de divorț se indică numele copiilor minori și se atașează copia certificatului de căsătorie și, după caz, copii ale certificatelor de naștere, potrivit articolului 916. Aceste anexe aparțin cererii de divorț; nu sunt o listă universală pentru orice cerere a unui copil sau a unei persoane apropiate. [75] [76] [77] [78] [79] [80] [81] [82] Pentru cererea separată de tutelă și familie, regula materială este judecătoria în condițiile articolului 94 pct. 1 lit. a), iar cea teritorială pornește de la domiciliul ori reședința persoanei ocrotite, potrivit articolului 114, dacă legea nu prevede altfel. Nu înlocui competența specială a divorțului cu acest criteriu și nu extinde competența tribunalului protecției speciale la orice cerere privind locuința. [75] [76] [77] [78] [79] [80] [81] [82] [103] [104] [105] Formulează măsura concretă: locuința la părintele identificat, cu faptele care o justifică, sau propunerea excepțională a terței persoane. Identifică distinct celelalte aspecte ale raporturilor cu copilul. Articolul 194 cere obiect, motivare, probe și semnătură; simpla afirmație că ești părintele mai potrivit nu este un substitut pentru aceste elemente. [165] [166] [167] [168] [169] [170] [171] [172] [173] [174] [175] [176] [177] [178] [179] [180] [181] [182] [183] [184] [185] [186] [187] [188] [189] [190] [1] [2] [3] [4] [33] [34] [35]

Articolul 400 alin. (3) permite, excepțional și numai dacă este în interesul superior al copilului, locuința la bunici, alte rude sau persoane, cu consimțământul lor. Instituția de ocrotire este o alternativă distinctă, prevăzută de lege. Nu transforma excepția într-o preferință automată pentru bunici doar pentru că au locuință ori timp disponibil. [33] [34] [35] [5] [6] [7] [8] [9] [10] Explică de ce această variantă răspunde concret nevoilor copilului și de ce situația justifică ieșirea din soluția obișnuită la un părinte. Descrie relația de atașament, îngrijirea efectivă disponibilă, condițiile de locuire, sănătatea, școala, distanța și capacitatea de a menține legăturile importante. Articolul 21 din Legea nr. 272/2004 aplică în mod corespunzător criteriile locuinței și terțelor persoane. [33] [34] [35] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [5] [6] [7] [8] [9] [10] Identifică persoana propusă și dovada consimțământului ei. Declarația de disponibilitate trebuie coroborată cu un plan realist și probe; nu rezultă din lege o formă națională unică a consimțământului ori o listă universală de documente. Instanța trebuie să poată verifica persoana și condițiile reale, nu doar o promisiune abstractă. [33] [34] [35] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [36] [37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] [165] [166] [167] [168] [169] [170] [171] [172] [173] [174] [175] [176] [177] [178] [179] [180] [181] [182] [183] [184] [185] [186] [187] [188] [189] [190] Această persoană exercită supravegherea copilului și actele obișnuite privind sănătatea, educația și învățătura. Nu rezultă, numai din stabilirea locuinței, dreptul de a lua toate deciziile majore ori de a administra toate bunurile copilului. Autoritatea și actele curente trebuie delimitate în raport cu măsura efectivă. [33] [34] [35] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26]

Articolul 399 are alt obiect: reglementează excepțional exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești privitoare la persoana copilului de către rude, familie, altă persoană ori instituție, iar instanța stabilește exercitarea drepturilor privind bunurile. Articolul 400 alin. (3) privește locuința, supravegherea și actele obișnuite. Nu transfera consecințele mai largi ale articolului 399 asupra unei hotărâri care stabilește numai locuința. [33] [34] [35] Niciuna dintre aceste formulări nu trebuie confundată automat cu procedura protecției speciale din Legea nr. 272/2004. Tribunalul și termenele speciale ale acelei proceduri nu devin aplicabile doar pentru că este propusă locuirea la bunici. Identifică temeiul, obiectul și contextul dosarului. [33] [34] [35] [103] [104] [105] Bunicii sau altă persoană propusă nu dobândesc prin articolul 400 alin. (3) dreptul de a iniția divorțul soților. Este distinctă participarea relevantă pentru măsura privind copilul de dreptul de a cere desfacerea căsătoriei. Nu folosi lista titularilor unei alte acțiuni drept legitimare universală. [33] [34] [35] [75] [76] [77] [78] [79] [80] [81] [82]

Interesul superior se stabilește printr-o evaluare individuală. Legea cere atenție la dezvoltare, educație, sănătate, securitate și stabilitate, opinia potrivit maturității, istoricul și riscurile, capacitatea de îngrijire și relațiile de atașament. Nu există o regulă automată în favoarea mamei, tatălui, celui cu venitul mai mare ori proprietarului locuinței. [5] [6] [7] [8] [9] [10] Pentru locuință, articolul 21 adaugă disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt în decizii și de a-i permite relațiile personale, situația locativă din ultimii trei ani, istoricul violenței și distanța dintre locuință și instituția de educație. Acestea se analizează împreună, nu ca un punctaj în care un singur avantaj decide procesul. [27] [28] [29] [30] [31] [32] Leagă proba de întrebarea la care răspunde. Cine s-a ocupat zilnic de copil? Care este rutina? Ce nevoi medicale ori educaționale există? Cum se păstrează școala și relațiile? Ce locuință este efectiv disponibilă și stabilă? Ce sprijin există în fapt? Documentele școlare, medicale și locative, comunicările relevante și persoanele cu cunoștință directă pot explica aceste aspecte, în condițiile admisibilității. Sunt exemple, nu anexe obligatorii pentru toate familiile. [5] [6] [7] [8] [9] [10] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [36] [37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] Arată cooperarea prin fapte: propuneri rezonabile, informații oferite, participarea la decizii și modul real de realizare a relațiilor personale. Nu echivala automat refuzul unei singure propuneri cu incapacitatea parentală și nu fabrica un istoric de cooperare prin comunicări făcute numai pentru dosar. Instanța examinează dovezile individual și împreună. [27] [28] [29] [30] [31] [32] [36] [37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] [191] [192] [193] Dacă invoci violență, folosește fapte și mijloace legale de probă, inclusiv documente medico-legale, evaluări sociale, expertize și ascultarea copilului în condițiile legii. Nu înlocui cercetarea riscului cu un simplu calificativ și nu obține probe prin presiuni asupra copilului. [27] [28] [29] [30] [31] [32] [36] [37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] [50] [51] [52] [53] [54] [55] [56] [57] [58] [59] [60] [61] [62]

Sarcina probei aparține, în principiu, celui care face susținerea. Se pot folosi înscrisuri, martori, interogatoriu, expertize și celelalte mijloace legale. Instanța încuviințează probe admisibile și utile soluționării, indicând faptele de dovedit și obligațiile procedurale. [36] [37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] Ca regulă, reclamantul propune probele prin cererea de chemare în judecată, iar pârâtul prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii. Propunerea ulterioară poate fi admisă în cazurile legale, precum nevoia neprevizibilă rezultată din cercetare, motivele temeinice ale imposibilității de a le propune la timp ori celelalte excepții. Explică exact excepția invocată. [36] [37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] În procesele de divorț și alte raporturi de familie, articolul 316 permite ascultarea ca martori a rudelor și afinilor prevăzuți de lege, dar exclude descendenții. Identifică martori care cunosc faptele direct și ce anume pot relata. Apartenența la familie nu conferă automat credibilitate ori lipsă de credibilitate; judecătorul apreciază fiecare probă și ansamblul. [191] [192] [193] [36] [37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] Copilul nu este chemat ca martor obișnuit pentru a ocoli regulile ascultării sale. Audierea specială, cu protecțiile ei, are alt rol decât depoziția unui martor. Nu îi cere să producă dovezi împotriva unui părinte sau să repete o poveste pregătită. [191] [192] [193] [50] [51] [52] [53] [54] [55] [56] [57] [58] [59] [60] [61] [62] [63] [64] [65] [66] [67] [68] [69] [70] [71] [72] [73] [74] Instanța poate solicita completarea probelor și poate pune din oficiu în discuție altele necesare. Totuși, partea nu poate reproșa în calea de atac că judecătorul nu a dispus din oficiu probe pe care ea nu le-a propus și administrat legal. Pregătește dosarul de la început. [36] [37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49]

În divorț și în cererile privind locuința, obligațiile de ascultare și de anchetă provin din temeiurile specifice, inclusiv articolele 396 și 496. Articolul 264 și articolul 29 din Legea nr. 272/2004 reglementează vârsta, informarea și luarea în considerare a opiniei. Nu extinde automat aceleași obligații asupra oricărui proces posibil care are legătură cu un copil. [1] [2] [3] [4] [83] [84] [85] [86] [87] [50] [51] [52] [53] [54] [55] [56] [57] [58] [59] [60] [61] [62] [132] [61] [62] [133] [134] [135] [136] [137] [138] [139] [140] [141] [142] Pragul general pentru ascultarea obligatorie în acest cadru este de zece ani. Un copil mai mic poate fi ascultat dacă este necesar, iar orice copil poate cere ascultarea, refuzul trebuind motivat. El trebuie să primească informații adecvate vârstei despre probleme și consecințe și să își poată exprima liber opinia. [50] [51] [52] [53] [54] [55] [56] [57] [58] [59] [60] [61] [62] A fi ascultat nu înseamnă obligația de a vorbi și nu înseamnă că instanța trebuie să adopte opțiunea exprimată. Contează maturitatea, libertatea opiniei și celelalte probe. Întrebarea nu este care părinte obține un „vot”, ci ce măsură răspunde interesului copilului. [50] [51] [52] [53] [54] [55] [56] [57] [58] [59] [60] [61] [62] [5] [6] [7] [8] [9] [10] Potrivit articolului 140³, la audiere participă psihologul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC); se aplică în mod corespunzător regulile articolului 231 privind consemnarea și înregistrarea, iar psihologul depune raportul. Ascultarea are loc după administrarea probelor, ca ultimă etapă a cercetării judecătorești. Opinia copilului are valoarea unei prezumții relative, care poate fi răsturnată, nu a unei concluzii obligatorii. [63] [64] [65] [66] [67] [68] [69] [70] [71] [72] [73] [74]

Ancheta psihosocială cerută de temeiul stabilirii locuinței oferă instanței informații despre situația relevantă pentru copil. Raportul psihologului care participă la audiere privește rolul său în acea procedură. Un document privat nu înlocuiește automat participantul DGASPC prevăzut de lege, iar o anchetă nu se confundă cu expertiza medico-legală psihiatrică. [1] [2] [3] [4] [83] [84] [85] [86] [87] [63] [64] [65] [66] [67] [68] [69] [70] [71] [72] [73] [74] [65] [66] [194] [195] [196] [197] [198] [199] Articolul 140³ alin. (3) prevede expertiza medico-legală psihiatrică atunci când sunt necesare identificarea afecțiunii psihiatrice a copilului ori a unui părinte, constatarea în plan psihic a abuzului și a legăturii de cauzalitate în ipoteza textului. Articolul 140⁴ reglementează posibilitatea expertizei și maximum 45 de zile pentru finalizare și depunere. Nu este un termen al tuturor rapoartelor sau o garanție că întregul proces se încheie în 45 de zile. [65] [66] [194] [195] [196] [197] [198] [199] Dacă raportul necesită lămuriri ori completări, identifică observațiile concret și solicită măsura procedurală adecvată. Pentru raportul psihologului, articolul 140³ alin. (4) trimite la articolele 332 alin. (1) și (3), 334 și 337. Nu include articolul 332 alin. (2), deci nu prelua automat termenul lui de cinci zile pentru recuzare în cazul acestui psiholog. [65] [66] [194] [195] [196] [197] [198] [199] Decizia nr. 36/2026 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), pronunțată ca hotărâre prealabilă, privește o cerere de majorare a pensiei de întreținere, nu prima stabilire a locuinței. Curtea distinge expres procedurile cu obligații legale de audiere și anchetă și nu oferă o dispensă generală. Dacă în dosar sunt alăturate alte cereri ori o cerere reconvențională, fiecare trebuie analizată după obiectul ei. [132] [61] [62] [133] [134] [135] [136] [137] [138] [139] [140] [141] [142]

Refuzul de cooperare, împiedicarea relațiilor ori riscurile se descriu și se probează concret. Articolul 140¹ permite constatarea judiciară a înstrăinării părintești la cererea persoanelor și autorităților prevăzute de lege și îi atașează o prezumție relativă: exercitarea autorității de către părintele care înstrăinează și locuința copilului la acesta nu sunt în interesul copilului. Simpla acuzație a unui părinte nu este această constatare. [200] [201] [27] [28] [29] [30] [31] [32] Nu rezultă o schimbare automată a locuinței doar fiindcă este folosită eticheta „înstrăinare” sau copilul exprimă o preferință. Cadrul judiciar, probele și interesul copilului rămân necesare. Ghidul nu recomandă introducerea unei acuzații suplimentare numai pentru a întări o cerere de locuință. [200] [201] [50] [51] [52] [53] [54] [55] [56] [57] [58] [59] [60] [61] [62] [5] [6] [7] [8] [9] [10] Măsurile de protecție specială au obiect și procedură distincte. Dacă faptele arată lipsa îngrijirii ori un pericol care cere acel cadru, el trebuie analizat ca atare; nu se presupune numai din propunerea locuirii la un terț. În sens invers, cererea de locuință nu înlocuiește protecția necesară în situația reală. [103] [104] [105] [33] [34] [35]

Cererea obișnuită se depune cu exemplarele și actele corespunzătoare, potrivit articolelor 194–199. Poate fi depusă personal, prin reprezentant sau prin modalitățile legale de transmitere, inclusiv poștă, curier, fax ori transmitere electronică. Păstrează dovada datei; pentru actele supuse termenului, confirmarea trebuie să corespundă canalului legal folosit. [165] [166] [167] [168] [169] [170] [171] [172] [173] [174] [175] [176] [177] [178] [179] [180] [181] [182] [183] [184] [185] [186] [187] [188] [189] [190] [202] [203] [204] [205] [206] [207] [208] [209] [210] [211] [212] [213] [214] [215] [216] [217] [218] [219] [220] [221] [222] [223] [224] [225] Părintele pârât răspunde prin întâmpinare în condițiile legii, cu apărări și probe. Dacă solicită o măsură proprie legată de aceeași situație, verifică forma și momentul cererii reconvenționale. Regula este depunerea odată cu întâmpinarea sau, când aceasta nu este obligatorie, cel târziu la primul termen, cu excepțiile legale. Nu considera că un simplu dezacord exprimat oral suplinește întotdeauna cererea necesară. [165] [166] [167] [168] [169] [170] [171] [172] [173] [174] [175] [176] [177] [178] [179] [180] [181] [182] [183] [184] [185] [186] [187] [188] [189] [190] La regularizare, lipsurile se comunică și completarea se cere în cel mult zece zile, sub sancțiunile legale. Instanța nu poate pretinde ca fiind în posesia reclamantului informații pentru obținerea cărora este necesară intervenția sa. Împotriva anulării cererii se poate formula reexaminare în cincisprezece zile de la comunicare. [165] [166] [167] [168] [169] [170] [171] [172] [173] [174] [175] [176] [177] [178] [179] [180] [181] [182] [183] [184] [185] [186] [187] [188] [189] [190] Cererea de locuință accesorie divorțului nu primește automat o taxă separată în baza articolului 15 lit. d) din OUG nr. 80/2013. Cererea autonomă enumerată la lit. d) are taxa de 20 lei, iar alte cereri familiale neevaluabile au regula lit. e), tot 20 lei dacă nu sunt scutite. Obiectele cu finalități diferite se analizează separat; mai multe temeiuri citate nu înseamnă automat mai multe taxe. [226] [227] [228] [229] [230] [231] [232] Scutirea din articolul 140 al Legii nr. 272/2004 depinde de aplicarea efectivă a legii și exclude articolele 140¹ și 140². Ordonanța președințială neevaluabilă are, de regulă, taxa de 20 lei, iar suspendarea executării, inclusiv provizorii, regula de 50 lei, sub rezerva scutirilor aplicabile. Cauțiunea și cheltuielile de expertiză sunt distincte de taxă. [226] [227] [228] [229] [230] [231] [232] [233] [234] [235] [236] [237] [238] Dacă taxa a fost comunicată pentru completare, urmărește cele maximum zece zile pentru plată și dovadă și cele cinci zile pentru cererea de facilități. Reexaminarea modului de stabilire a taxei se cere în trei zile de la comunicare și este gratuită, fiind soluționată fără citare, de alt complet, prin încheiere definitivă. Ajutorul public judiciar se examinează după condițiile legii, fără a deduce automat eligibilitatea. [239] [240] [241] [242] [243] [244]

În timpul divorțului, articolul 920 permite instanței măsuri provizorii prin ordonanță președințială, inclusiv privind locuința copilului. Regimul ordonanței cere aparență de drept, urgență, caracter temporar și lipsa unui efect ireversibil ori a unei soluții definitive asupra fondului. În afara divorțului, competența ordonanței pornește de la instanța fondului. [245] [246] [247] [248] [249] [250] [251] [252] [253] [254] [255] [256] [257] [258] [259] Propune o soluție reversibilă și explică prejudiciul concret al așteptării: continuitatea îngrijirii, școala ori altă nevoie reală. Nu este suficient să numești cererea urgentă și nu trebuie transformat copilul într-un instrument de creare a unei situații de fapt favorabile. În procedura ordonanței nu se administrează probe care cer un timp îndelungat; garanțiile aplicabile copilului trebuie respectate. [245] [246] [247] [248] [249] [250] [251] [252] [253] [254] [255] [256] [257] [258] [259] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [50] [51] [52] [53] [54] [55] [56] [57] [58] [59] [60] [61] [62] [63] [64] [65] [66] [67] [68] [69] [70] [71] [72] [73] [74] Articolul 140² prevede pentru măsurile privind copilul din afara protecției speciale maximum 30 de zile de la introducere pentru soluționare și citare urgentă. Nu este termenul de formulare a acțiunii de către părinte și nu garantează încheierea apelului în același interval. [260] [261] Ordonanța autonomă are, de regulă, apel în cinci zile de la pronunțare dacă s-a dat cu citare sau de la comunicare dacă s-a dat fără citare. Se păstrează norma specială eventual aplicabilă și recursul când competența de primă instanță aparține curții de apel. Suspendarea în apel potrivit articolului 1000 alin. (2) are cauțiunea stabilită de instanță, nu automat suma altui incident. [262] [263] [264] [265] [266]

Hotărârea de primă instanță care stabilește locuința este executorie provizoriu în condițiile articolului 448. Apelul nu suspendă automat executarea. Termenul obișnuit al apelului este de 30 de zile de la comunicare, dacă nu există o regulă specială. Verifică dispozitivul, comunicarea și legea procesului, nu doar mențiunea că hotărârea poate fi atacată. [267] [268] [269] [270] [271] [272] [273] [274] [275] [276] [277] [278] [279] [280] [281] [282] [283] [106] [107] [108] [109] [110] [111] [112] [113] [114] [115] [116] [117] [118] [119] Apelul identifică hotărârea atacată, criticile, probele, părțile și semnătura, cu cerințele privind taxa. El și, după caz, motivele se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă. Dacă termenul de declarare curge de la un alt moment decât comunicarea, motivarea are un termen de aceeași durată de la comunicare, conform articolului 470 alin. (5). [267] [268] [269] [270] [271] [272] [273] [274] [275] [276] [277] [278] [279] [280] [281] [282] [283] Decizia ÎCCJ nr. 9/2020 (recurs în interesul legii) explică faptul că „probe noi” în apel pot include probe care nu au fost propuse în prima instanță sau au fost propuse tardiv, cu decădere. Soluția nu se limitează la probele propuse anterior și respinse. [143] [144] [145] [146] [49] [147] [148] [149] [150] [151] [152] Aceeași decizie păstrează însă momentul și forma propunerii, admisibilitatea, necesitatea și examinarea contradictorie. Apelul nu permite schimbarea liberă a cadrului procesual sau formularea de pretenții noi. Rolul activ al instanței nu scutește partea de diligență și nu justifică reținerea deliberată a probelor până la apel. [143] [144] [145] [146] [49] [147] [148] [149] [150] [151] [152] [36] [37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] Pentru hotărârile obișnuite din materia articolului 94 pct. 1 lit. a), articolul 483 alin. (2) exclude recursul, în condițiile legii aplicabile. Nu transforma această regulă într-o afirmație că toate încheierile și incidentele dosarului sunt fără recurs; fiecare are regimul său. [284] [112] [106] [107] [108] [109] [110] [111] [112] [113] [114] [115] [116] [117] [118] [119]

Suspendarea obișnuită din articolul 450 alin. (1)–(4) poate fi cerută prin apel ori separat pe durata lui. Cererea se depune la prima instanță sau la instanța de apel; în acest al doilea caz se atașează copia legalizată a dispozitivului. Instanța de apel judecă și aplică regulile corespunzătoare ale articolului 719 alin. (6). [233] [234] [235] [236] [237] [238] Încheierea suspendării obișnuite poate fi atacată separat cu apel sau, dacă este pronunțată de curtea de apel, cu recurs, în cinci zile de la pronunțare pentru partea prezentă ori de la comunicare pentru partea lipsă. Contează prezența în această regulă, nu citarea ca la ordonanța autonomă. Cauțiunea pentru obiectul neevaluabil are regula de 1.000 lei, dacă legea nu prevede altfel. [233] [234] [235] [236] [237] [238] Suspendarea provizorie din articolul 450 alin. (5) acoperă timpul până la soluționarea suspendării obișnuite. Decizia ÎCCJ nr. 8/2015 (recurs în interesul legii) impune legătura atât cu apelul, cât și cu acea cerere de suspendare, competența instanței de apel și încheierea fără cale de atac. Acesta este un incident specific, nu regimul tuturor ordonanțelor președințiale. [153] [154] [155] [156] [157] [158] [159] [160] [161] [162] [163] Cauțiunea depusă potrivit articolului 719 alin. (7) rămâne indisponibilizată chiar dacă suspendarea provizorie este respinsă și se deduce din cauțiunea finală când este cazul. Nu aduna automat două depuneri de câte 1.000 lei; taxa de 50 lei a suspendării și cauțiunea din articolul 1000 alin. (2) sunt chestiuni distincte. [153] [154] [155] [156] [157] [158] [159] [160] [161] [162] [163] [233] [234] [235] [236] [237] [238] [226] [227] [228] [229] [230] [231] [232] [262] [263] [264] [265] [266]

După hotărâre, citește exact unde este stabilită locuința, ce măsuri sunt executorii și cum sunt delimitate celelalte drepturi. Dacă locuința este la o terță persoană, nu extinde supravegherea și actele obișnuite de la articolul 400 alin. (3) asupra tuturor deciziilor de autoritate. [33] [34] [35] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [267] [268] [269] [270] [271] [272] [273] [274] [275] [276] [277] [278] [279] [280] [281] [282] [283] Dacă titlul executoriu nu este respectat, procedura pentru minori se desfășoară prin executor, nu prin preluare unilaterală. Executorul comunică somația, sesizează instanța la cererea creditorului dacă nu există conformare și urmează etapele legale. Participă DGASPC și, când este necesar potrivit legii, psihologul; nimeni nu poate brusca ori presa copilul. [88] [89] [90] [91] [92] [93] [94] [95] [96] [97] [98] [99] [100] [101] [102] Refuzul categoric al copilului este constatat de executor prin proces-verbal. Legea prevede sesizarea pentru consiliere, raportul psihologului și reluarea procedurii, nu constrângerea copilului sau acceptarea automată a declarației unui părinte despre refuz. Aceste explicații nu înlocuiesc analiza completă a penalităților și a incidentelor de executare. [88] [89] [90] [91] [92] [93] [94] [95] [96] [97] [98] [99] [100] [101] [102]

Nu există un termen scurt unic pentru toate cererile inițiale privind locuința. Cele cinci zile ale unor căi de atac, cele 30 de zile de soluționare a ordonanței și cele 45 de zile ale expertizei au obiecte diferite. Notează actul, data comunicării ori pronunțării, procedura și calitatea în care participi. [202] [203] [204] [205] [206] [207] [208] [209] [210] [211] [212] [213] [214] [215] [216] [217] [218] [219] [220] [221] [222] [223] [224] [225] [260] [261] [262] [263] [264] [265] [266] [65] [66] [194] [195] [196] [197] [198] [199] La termenele pe zile nu se numără ziua de început și cea a împlinirii; când ultima zi este nelucrătoare, se prelungește până la prima zi lucrătoare următoare. Pentru luni se folosește ziua corespunzătoare, cu regula ultimei zile a lunii dacă nu există echivalent. Modalitatea legală a depunerii și dovada ei trebuie păstrate. [202] [203] [204] [205] [206] [207] [208] [209] [210] [211] [212] [213] [214] [215] [216] [217] [218] [219] [220] [221] [222] [223] [224] [225] Repunerea în termen cere motive temeinic justificate și îndeplinirea actului odată cu solicitarea în intervalul legal: de regulă cincisprezece zile de la încetarea împiedicării, iar pentru căile de atac durata prevăzută pentru respectiva cale. Nu este o prelungire automată. [202] [203] [204] [205] [206] [207] [208] [209] [210] [211] [212] [213] [214] [215] [216] [217] [218] [219] [220] [221] [222] [223] [224] [225] Normele de procedură se aplică după momentul începerii procesului sau executării, iar căile de atac după legea procesului, cu regulile tranzitorii relevante. Codul civil are, la rândul său, norme privind efectele viitoare și divorțurile anterioare. Contează versiunea textului aplicabilă la momentul relevant, nu forma lui de azi. [106] [107] [108] [109] [110] [111] [112] [113] [114] [115] [116] [117] [118] [119] Dacă există element străin, nu deduce competența internațională din simplul domiciliu al unui părinte sau din regulile teritoriale interne. Hotărârea străină, mutarea internațională, întoarcerea și documentele de călătorie trebuie analizate în cadrul lor, separat de acest ghid. [75] [76]