Decizia ÎCCJ nr. 45/2020 (hotărâre prealabilă)

TIP
Hotărâre prealabilă
INSTANȚA
Înalta Curte de Casație și JustițieCompletul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
DATA
22 iunie 2020
NUMĂR
45/2020
CARACTER DEFINITIV
Definitivă

PROBLEMA JURIDICĂ

Actul trimis prin fax sau e-mail în ultima zi a termenului pe zile, după închiderea programului, este în termen?

Faptele relevante

Sesizarea Tribunalului Gorj a pornit de la un apel trimis prin fax la ora 20:12 în ultima zi și înregistrat a doua zi, într-un litigiu privind o ordonanță președințială referitoare la numele unui copil.

Soluția

Actele de procedură transmise prin fax sau e-mail în ultima zi a termenului pe zile, după închiderea activității instanței, sunt socotite depuse în termen.

Motivarea, pe scurt

Art. 183 reprezintă reglementarea specială față de ora încetării programului din art. 182 alin. (2). Paragrafele 113–120 disting data recepției electronice de data înregistrării administrative și cer recepționarea până la ora 24:00 a ultimei zile.

Ce putem învăța și ce limite are

Arată cum se dovedește depunerea prin fax sau e-mail și care este momentul ei.

  • Ora din folderul de mesaje trimise nu înlocuiește recepția instanței.

  • Nu creează automat depunere valabilă pentru linkuri, atașamente neacceptate ori mesaje nerecepționate.

Ghiduri asociate

Decăderea din drepturile părintești și efectele asupra copiluluiC02 · 20 minDezacordul părinților despre școală, religie și alte decizii importanteC02 · 24 minUn nou acord între părinți despre copil: aprobarea instanțeiC02 · 24 minReexaminarea taxei de timbru stabilite greșitC10 · 7 minDespăgubiri când primăria sau notarul refuză abuziv divorțulC01 · 38 minCopilul lăsat în grija altor persoane și opoziția celuilalt părinteC02 · 32 minDelegarea temporară a autorității părintești: prelungire și încetareC02 · 35 minDelegarea temporară când părintele pleacă la muncă în străinătateC02 · 31 min
Vezi toate cele 15 ghiduri

Textul hotărârii

Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.

Texte citate în ghiduri 20 DE EXTRASE

Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.

  1. par. 76

    76. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reține, așadar, că este necesară fixarea limitelor dezlegării chestiunii de drept cu care instanța supremă a fost învestită, reținând că instanței de trimitere îi este utilă lămurirea aspectului dacă, ulterior modificării art. 183 alin. (1) ș i (3) din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018 , în ipoteza transmiterii unei căi de atac - în ultima zi a termenului calculat potrivit art. 182 alin. (1) din Codul de procedură civilă - dar care nu primește dată certă în condițiile stabilite de art. 199 din Codul de procedură civilă , în aceeași zi, fiind trimisă ulterior orei la care încetează activitatea instanței, constituie sau nu o excepție de la regula consacrată de art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă .
    Textul în documentul-sursă ↗
  2. par. 77

    77. Așadar, problema de drept punctuală din litigiul pendinte vizează efectele transmiterii unei căi de atac - act de procedură care, potrivit legii, trebuie depus la instanță - prin fax sau poștă electronică, în ultima zi a termenului procedural de decădere, în cazul în care ora primirii, evidențiată de calculatorul sau faxul instanței, este situată după ora la care activitatea încetează în mod legal la instanță, anume dacă actul este socotit a fi făcut în termen.
    Textul în documentul-sursă ↗
  3. par. 79

    79. Astfel, potrivit art. 521 alin. (4) din Codul de procedură civilă : „dispozițiile art. 518 se aplică în mod corespunzător“. Potrivit acestei ultime dispoziții legale, hotărârea pronunțată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept își încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituționalității dispoziției legale care a făcut obiectul interpretării.
    Textul în documentul-sursă ↗
  4. par. 80

    80. Or, potrivit art. I pct. 24 din Legea nr. 310/2018 , Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:24. La articolul 183, alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:  +  Articolul 183(1) Actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen. (...)(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administrația locului de deținere, pe actul depus, precum și mențiunea datei și orei primirii faxului sau a e-mailului, astfel cum acestea sunt atestate de către calculatorul sau faxul de primire al instanței, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată.“
    Textul în documentul-sursă ↗
  5. par. 81

    81. Acest text relevă neechivoc modificarea art. 183 alin. (1) ș i (3) din Codul de procedură civilă , astfel că, în prezența acestui eveniment legislativ care se circumscrie sferei celor menționate în cuprinsul art. 518 din Codul de procedură civilă , se constată că efectele obligatorii ale Deciziei nr. 34 din 15 mai 2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu pot fi extinse asupra normelor care nu au constituit obiect al interpretării, problema încetării efectelor acestei hotărâri fiind astfel lămurită.
    Textul în documentul-sursă ↗
  6. par. 82

    82. Întrucât normele interpretate prin această decizie sunt norme de procedură civilă, aplicarea în timp a acestora trebuie raportată la dispozițiile art. 24-27 din Codul de procedură civilă , cu caracter general, în sensul că procedurilor judiciare (lites pendentes) le este incidentă legea în vigoare la momentul declanșării lor, iar hotărârile judecătorești rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
    Textul în documentul-sursă ↗
  7. par. 83

    83. În consecință, cad sub incidența efectelor obligatorii ale acestei decizii doar litigiile declanșate anterior modificării aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018 .
    Textul în documentul-sursă ↗
  8. par. 83

    83. În consecință, cad sub incidența efectelor obligatorii ale acestei decizii doar litigiile declanșate anterior modificării aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018.
    Textul în documentul-sursă ↗
  9. par. 93

    93. În acest caz, art. 183 alin. (3) din Codul de procedură civilă prevede că dovada datei și orei depunerii actului de procedură este reprezentată de data și ora primirii faxului, respectiv a e-mailului, astfel cum acestea sunt evidențiate și atestate de către calculatorul sau faxul instanței.
    Textul în documentul-sursă ↗
  10. par. 102

    102. Așadar, utilizarea sintagmei „servesc ca dovadă a datei depunerii actului“, în cuprinsul art. 183 alin. (3) din Codul de procedură civilă , în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 , are drept consecință faptul că, potrivit actualei reglementări, pentru verificarea depunerii în termenul de decădere, calculat pe zile, săptămâni, luni sau ani, a actului de procedură transmis prin fax sau poștă electronică, nu prezintă relevanță data certă pe care grefierul o dă actului la momentul înregistrării acestuia conform procedurii reglementate de art. 94 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375 din 17 decembrie 2015 și art. 199 din Codul de procedură civilă , ci data și ora atestate de faxul sau calculatorul instanței.
    Textul în documentul-sursă ↗
  11. par. 113

    113. În contextul în care aceste modalități de trimitere a actelor de procedură sunt acceptate de lege și nu presupun un program de lucru, deoarece accesarea lor nu depinde de un orar, fiind funcționale și accesibile independent de programul de activitate al instanței, astfel că nu există o oră la care activitatea acestor servicii să înceteze, nu există niciun impediment pentru aplicarea regulii instituite prin art. 182 alin. (1) din Codul de procedură civilă și a se considera că actul de procedură transmis prin intermediul acestor mijloace de comunicare în ultima zi a termenului și recepționat de faxul sau calculatorul instanței, anterior orei 24,00 a acestei zile, este depus în termen.
    Textul în documentul-sursă ↗
  12. par. 114

    114. În acest caz, potrivit actualei reglementări, data care produce consecințe juridice cu privire la depunerea în termen a actului de procedură este data și ora atestate de faxul sau de calculatorul instanței, iar nu data certă - a înregistrării actului la instanță, determinată conform art. 199 din Codul de procedură civilă și Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375 din 17 decembrie 2015 . ...
    Textul în documentul-sursă ↗
  13. par. 114

    114. În acest caz, potrivit actualei reglementări, data care produce consecințe juridice cu privire la depunerea în termen a actului de procedură este data și ora atestate de faxul sau de calculatorul instanței, iar nu data certă - a înregistrării actului la instanță, determinată conform art. 199 din Codul de procedură civilă și Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375 din 17 decembrie 2015 .
    Textul în documentul-sursă ↗
  14. par. 117

    117. Atât în cazul faxului, cât și în cazul poștei electronice operațiunile de transmitere se stochează în memoria acestor aparate aflate în dotarea instanței, fiind asigurată astfel reflectarea cu acuratețe atât a operațiunilor de transmitere și a datei și orei la care acestea au avut loc și, prin urmare, determinarea cu certitudine a acestora. ...
    Textul în documentul-sursă ↗
  15. par. 120

    120. În consecință, se impune a se concluziona că actul de procedură care, potrivit legii, trebuie depus la instanță, înăuntrul unui termen care se socotește pe zile, transmis prin e-mail sau fax, chiar ulterior orei la care încetează programul de lucru al instanței, însă recepționat de faxul sau calculatorul instanței până la ora 24,00 a ultimei zile a termenului procedural, este prezumat de lege ca socotit a fi făcut în termen. ...  ...  ...
    Textul în documentul-sursă ↗
  16. par. 120

    120. În consecință, se impune a se concluziona că actul de procedură care, potrivit legii, trebuie depus la instanță, înăuntrul unui termen care se socotește pe zile, transmis prin e-mail sau fax, chiar ulterior orei la care încetează programul de lucru al instanței, însă recepționat de faxul sau calculatorul instanței până la ora 24,00 a ultimei zile a termenului procedural, este prezumat de lege ca socotit a fi făcut în termen.
    Textul în documentul-sursă ↗
  17. par. 120

    120. În consecință, se impune a se concluziona că actul de procedură care, potrivit legii, trebuie depus la instanță, înăuntrul unui termen care se socotește pe zile, transmis prin e-mail sau fax, chiar ulterior orei la care încetează programul de lucru al instanței, însă recepționat de faxul sau calculatorul instanței până la ora 24,00 a ultimei zile a termenului procedural, este prezumat de lege ca socotit a fi făcut în termen. ...
    Textul în documentul-sursă ↗
  18. dispozitiv — caracterul obligatoriu

    Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Textul în documentul-sursă ↗
  19. dispozitiv — dezlegarea

    În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, modificat prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, actele de procedură transmise prin fax sau e-mail, în ultima zi a termenului procedural care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, este socotit a fi depus în termen.
    Textul în documentul-sursă ↗
  20. dispozitiv: prima propoziție a soluției

    În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 alin. (1) ș i (3) din Codul de procedură civilă , modificat prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, actele de procedură transmise prin fax sau e-mail, în ultima zi a termenului procedural care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, este socotit a fi depus în termen.
    Textul în documentul-sursă ↗

Informațiile nu constituie consultanță juridică.

Instalează pe iPhone sau iPad

  1. Apasă butonul Distribuie din Safari (pătratul cu săgeata în sus).
  2. Alege Adaugă pe ecranul principal.
  3. Apasă Adaugă. Aplicația apare lângă celelalte.

Ghidurile principale, checklisturile și glosarul rămân disponibile și fără semnal.

CONTACT · AVOCAȚI COLABORATORI

Scrie-ne

  1. Scrii pe scurt ce se întâmplă.
  2. Echipa DivortPartaj.org citește mesajul și alege un avocat colaborator potrivit cazului tău.
  3. Avocatul te contactează în cel mult 2 zile lucrătoare. Prima consultație este gratuită și nu te obligă la nimic. Numele și datele tale de contact îi sunt arătate doar după ce confirmă că preia cererea.

Site-ul nu primește comision. Dacă vrei să continui după prima consultație, onorariul îl stabilești direct cu avocatul.

Scrie pe scurt ce se întâmplă și ce întrebare ai. Numele și datele de contact pune-le în câmpurile de mai sus. Nu include CNP, date de card sau de cont, detalii medicale amănunțite sau copii ale actelor: avocatul ți le va cere, dacă e nevoie.

Gratuit · fără comision